Rămâi conectat

Cultură Educație

Colegiul ”HCC” din Alba Iulia, la 99 de ani de la înființare: O placă sau un bust ar putea marca memoria unui fost elev de excepție, care cunoștea 14 limbi străine

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Vineri, 2 februarie, câțiva absolvenți ai Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” s-au întors în laboratorul de fizică al prestigiosului liceu din Alba Iulia pentru a asista, alături de mai mulți profesori și invitați, la o activitate ce a inaugurat seria manifestărilor din anul centenar în care instituția de învățământ albaiuliană a intrat de sâmbătă, fiind înființată pe 3 februarie 1919.

În deschidere, prof. Valer Cerbu – directorul liceului, a menționat faptul că spiritul „hcc-ist” este recunoscut în toată țara, fiind prea puține orașele unde nu întâlnești cel puțin un absolvent. Cuvântul „HCC” este scânteia care „sparge gheața” la orice discuție, creându-se premisele unei frumoase colaborări ulterioare (când ai terminat, ce mai face profesorul Cutare, îți amintești de…?), iar absolvenții liceului albaiulian profesează în toate domeniile de activitate social-economică.

Prof. Cornel Goia, actualmente pensionar, s-a folosit de cifra „2” și un tabel, elemente folosite și în fizică, pentru a ne introduce în eveniment: „suntem la doi pași de două centenare”: centenarul Marii Uniri și centenarul colegiului, între 1 decembrie și 3 februarie, sunt două luni și două zile, în februarie sunt două momente omagiale (data înființării colegiului și ziua frângerii cu roata a lui Horea și Cloșca, liderii Răscoalei țărănești de la 1784-1785) etc.

Dascălul pensionar nu ne-a predat o lecție de fizică, ci una de patriotism, dezvăluindu-le celor prezenți personalitatea istoricului Aurel Decei, despre care susține că este cel mai de seamă absolvent al fostului Liceu „Mihai Viteazul”, al cărui urmaș este Colegiul Național „HCC”. Poliglot (cunoștea 14 limbi străine) și mare patriot, Aurel Decei a fost profesor, istoric, doctor în istorie orientală, cercetător, paleolog, diplomat și luptător anticomunist, dar personalitatea lui a fost prea puțin popularizată. În acest sens, prof. Cornel Goia a realizat o cercetare temeinică, inclusiv în localitatea natală a personajului său, Gura Râului, din județul Sibiu, și a realizat cu mijloace tehnice proprii un film ce va fi postat și pe canalul YouTube, lansând cu acest prilej și cartea intitulată „Un mare erudit. Aurel Decei 1905 – 1976”.

S-a exilat în Turcia, lăsând la Istanbul 20.000 de volume din biblioteca sa personală, cu scopul de a fi aduse ulterior în țară. Aurel Decei a urmat cursurile liceale la Blaj și Alba Iulia, unde a absolvit examenul de maturitate la Liceul „Mihai Viteazul”, în 1923, când funcționa în actuala clădire a Liceului de Arte „Regina Maria”, a făcut studii universitare la Cluj, în Italia, Franța și Germania. A fost răpit de fosta Securitate cu sprijinul forțelor germane de securitate și a fost aruncat în temnițele comuniste din cauza ideilor sale militante, fiind condamnat inițial la moarte, iar apoi la muncă silnică pe viață, dar a fost grațiat din închisoarea de la Aiud, după 7 ani grei de pușcărie.

În amintirea acestuia, prof. Cornel Goia a propus Academiei Române să-i decerneze acestuia, post-mortem, titlul de academician și a cerut administrației locale să amplaseze la Colegiul Național „HCC” un bust sau măcar o placă memorială în onoarea acestui mare erudit. Din partea autorităților județene și locale au fost prezenți vicepreședintele CJ Alba, Dumitru Fulea, și viceprimarul Gabriel Pleșa care au preluat propunerea și vor face demersuri pentru montarea unei plăci comemorative dedicate istoricului orientalist.

Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Universitatea ,,1 Decembrie 1918” din Alba Iulia: Epicentrul internaționalizării și colaborării educaționale în Europa

Unirea Ziarul

Publicat

în

Universitatea ,,1 Decembrie 1918” din Alba Iulia: Epicentrul internaționalizării și colaborării educaționale în Europa La Universitatea ,,1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a avut loc săptămâna aceasta prima întâlnire oficială a Consorțiului European University for Academic Continuing Education (EU.ACE), marcând un moment semnificativ pentru cooperarea academică europeană. Inițiativa, lansată în decembrie anul trecut printr-un memorandum […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea