Ştirea zilei

Colectezi selectiv degeaba? În Alba, RER Vest, firma care ar trebui să fie un exemplu, prinsă cu gunoiul transportat… ”la grămadă”! Ce spun magistrații

Ioana Oprean

Publicat

în

Colectezi selectiv degeaba? În Alba, RER Vest, firma care ar trebui să fie un exemplu, prinsă cu gunoiul transportat… ”la grămadă”! Ce spun magistrații

Magistrații Tribunalului Bihor au respins contestația celor de la RER VEST, firma de salubritate din Alba Iulia. Aceștia au fost amendați în decembrie 2021 pentru amestecarea deșeurilor colectate, potrivit comisarului șef al Gărzii de Mediu Alba, Dănuț Hălălai.

Petrecerea Divorțaților

„Tribunalul mai reţine că prin nota de constatare supusă analizei s-a trasat 3 măsuri respectiv: deşeurile reciclabile să fie transportate separat faţă de deşeurile menajere, colectarea deşeurilor voluminoase din punctele de colectare şi respectiv luarea măsurilor în gestionarea eficientă a deşeurilor pentru a nu se pune în pericol sănătatea populaţiei, prin salubrizarea eficientă a locaţiilor din punctele de colectare, măsuri care sunt normale, temeinice şi în deplină conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 101/2006 respectiv OUG nr. 92/2021, făcându-se, de asemenea, menţiunea că societatea reclamantă va fi sancţionată contravenţional conform OUG nr. 92/2021”, se arată în decizia Tribunalului Bihor.

De aici se întelege că deși au fost controlați de Garda de Mediu Alba și atenționați ca deșeurile reciclabile să fie transportate separat faţă de deşeurile menajere, firma a continuat această practică și ca urmare a fost sancționată cu amendă.

„Prin nota de constatare supusă analizei s-a mai reţinut că nu a fost respectat graficul de ridicare a deşeurilor, informarea locuitorilor cu privire la acest grafic realizându-se prin intermediul reţelelor de socializare, anunţurilor pe internet precum şi pe site-ul oficial al societăţii, comisarii Gărzii de Mediu fiind informaţi de către locuitorii din zonă că acest grafic nu se respectă în teren, orele la care se ridică deşeurile fiind diferite de la săptămână la săptămână, creând confuzie intre locuitorii municipiului, iar în cazul locuinţelor colective, din cauza inadvertenţelor în programul de colectare, containerele pentru deşeuri menajere ajung la capacitatea maximă şi ca urmare a nepreluării acestora la ora/data anunţată locuitorii aruncă deşeurile menajere şi în containerele pentru deşeuri reciclabile.

S-a mai reţinut că la locuinţele colective (blocuri) operatorul preia atât deşeurile municipale amestecate cât şi deşeurile reciclabile, cu acelaşi autovehicul, la data controlului deşeurile reciclabile nu au fost preluate cu un autovehicul destinat special acestor tipuri de deşeuri”, se mai arată în motivare.

Magistrații Tribunalului Bihor au concluzionat că starea de fapt se confirmă atât prin planşele foto, imaginile video cât şi prin celelalte înscrisuri depuse la dosar, astfel încât au respins ca nefondată contestația celor de la Rer VEST.

E o situație cel puțin ciudată ca firma de colectare a deșeurilor, care ar trebui să fie un exemplu, să ignore în mod repetat, cu știință, măsurile dispuse de Garda de Mediu Alba și să transporte deșeurile ”la grămadă”!


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Bărbat de 40 de ani, din Lopadea Nouă, reținut de polițiști și dus în Penitenciarul Aiud. Va sta peste 5 luni după gratii după ce a încălcat ordinul de protecție

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 40 de ani, din Lopadea Nouă, reținut de polițiști și dus în Penitenciarul Aiud. Va sta peste 5 luni după gratii după ce a încălcat ordinul de protecție Un bărbat de 40 de ani, din Lopadea Nouă, a fost reținut de polițiști și dus în Penitenciarul Aiud. Va sta peste 5 luni după […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, marcată la Alba Iulia: Omagiu adus militarilor români care și-au servit țara în misiuni internaționale

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, marcată la Alba Iulia: Omagiu adus militarilor români care și-au servit țara în misiuni internaționale Alba Iulia a marcat miercuri, 11 noiembrie 2026, Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, printr-o ceremonie militară și religioasă desfășurată la Troița Veteranilor din Teatrele de Operații, amplasată în Cimitirul Eroilor din municipiu. Manifestarea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Peste 150 de străzi din Alba Iulia și Micești au rămas fără curent: Avarie majoră la rețeaua de energie electrică

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 150 de străzi din Alba Iulia și Micești au rămas fără curent: Avarie majoră la rețeaua de energie electrică O avarie majoră la rețeaua de energie electrică din Alba Iulia și Micești a lăsat fără curent peste 150 de străzi. Avaria a avut loc în jurul orei 10:14, iar termenul de remediere este momentan […]

Citește mai mult