Actualitate

Codul Urbanismului 2026: Dezvoltatorii imobiliari vor plăti pentru drumuri, utilități, școli și creșe, prin taxa locală de echipare a teritoriului

Ioana Oprean

Publicat

în

Codul Urbanismului 2026: Dezvoltatorii imobiliari vor plăti pentru drumuri, utilități, școli și creșe, prin taxa locală de echipare a teritoriului

Pentru o dezvoltare urbană echilibrată, Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) introduce un instrument prin care dezvoltarea imobiliară va putea fi corelată mai bine cu dezvoltarea infrastructurii publice: taxa locală de echipare a teritoriului – a anunțat Cseke Attila, ministrul Dezvoltării.

Petrecerea Divorțaților

„Noile cartiere trebuie să însemne și drumuri, utilități, școli și spații verzi. Orașele și comunele noastre cresc, însă această creștere trebuie însoțită de infrastructura de care oamenii au nevoie. Nu putem construi mii de locuințe și să constatăm ulterior că nu există suficiente drumuri, rețele de apă și canalizare, școli, servicii publice sau spații verzi. Prin taxa locală de echipare a teritoriului, creăm un mecanism prin care dezvoltarea imobiliară contribuie, alături de administrația publică, la dezvoltarea comunității”, a declarat ministrul Dezvoltării.

Mecanismul urmărește ca proiectele majore care generează dezvoltarea unor noi zone urbane să contribuie și la finanțarea infrastructurii necesare acestora, astfel încât costurile extinderii localităților să nu fie suportate exclusiv din bugetele locale și, implicit, de comunitățile existente. Fondurile colectate prin această taxă vor fi utilizate pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii publice necesare noilor zone urbanizate, inclusiv pentru transport public, rețele tehnico-edilitare, infrastructură educațională și de sănătate, precum și investiții pentru protecția mediului.

„Taxa locală de echipare a teritoriului nu are ca obiectiv limitarea investițiilor imobiliare, ci crearea unui cadru în care acestea să poată fi realizate sustenabil”, a precizat ministrul Cseke Attila.

Codul Urbanismului creează un mecanism prin care dezvoltarea privată și investițiile publice necesare acesteia sunt planificate împreună. Aceasta va deveni relevantă în special în cazul operațiunilor urbanistice cu impact important asupra teritoriului, precum proiectele care presupun introducerea unor suprafețe din extravilan în intravilan și dezvoltarea unor noi ansambluri imobiliare. Fondurile astfel colectate rămân în comunitate și vor contribui la susținerea unor investiții necesare pentru extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare, modernizarea infrastructurii rutiere și a transportului public, construirea de creșe, grădinițe și școli, construirea infrastructurii sanitare, amenajarea spațiilor verzi, precum și a altor investiții publice necesare funcționării noilor zone urbanizate.

Prin acest instrument, creșterea valorii și intensității de utilizare a terenurilor poate fi corelată cu investițiile publice necesare pentru ca noile cartiere să devină comunități funcționale, nu doar concentrări de clădiri. În același timp, mecanismul oferă investitorilor mai multă predictibilitate privind contribuția necesară pentru echiparea teritoriului în care urmează să dezvolte proiectele, se precizează într-un comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării.

foto: arhivă (cu rol ilustrativ)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Premierul interimar Ilie Bolojan, după menţinerea ratingului de ţară cu perspectivă negativă al României: „Dacă blocajul va continua, va fi imposibil să mai convingem finanţatorii că suntem frecventabili”

Ioana Oprean

Publicat

în

Premierul interimar Ilie Bolojan, după menţinerea ratingului de ţară cu perspectivă negativă al României: „Dacă blocajul va continua, va fi imposibil să mai convingem finanţatorii că suntem frecventabili” Premierul interimar și liderul PNL, Ilie Bolojan, susține că respectarea angajamentelor fiscale, reducerea deficitului și menținerea investițiilor au contribuit la reconfirmarea ratingului suveran al României de către […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: „Și la economie Polonia – România este 6-0”

Ioana Oprean

Publicat

în

Radu Georgescu: „Și la economie Polonia – România este 6-0” „Și la economie Polonia – România este 6-0”, afirmă economistul Radu Georgescu, care a făcut, sâmbătă, 3 octombrie 2026 câteva considerații după ce Polonia a învins România cu un scor categoric de tenis în Liga Națiunilor la fotbal, iar agenția de evaluare financiară Standard & […]

Citește mai mult

Actualitate

Cardul de sănătate şi Cartea Electronică de Identitate, utilizate în paralel în luna octombrie: ,,Lipsa semnării nu constituie motiv de respingere la validare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cardul de sănătate şi Cartea Electronică de Identitate, utilizate în paralel în luna octombrie: ,,Lipsa semnării nu constituie motiv de respingere la validare” Cardul de sănătate şi Cartea Electronică de Identitate vor putea fi utilizate în paralel în luna octombrie 2026, iar lipsa semnării nu constituie motiv de respingere la validare. Furnizorii de servicii medicale, […]

Citește mai mult