Rămâi conectat

Sănătatea și natură

Coada-şoricelului, leacul din antichitate folosit şi astăzi. Remediu excelent pentru zeci de boli

Ziarul Unirea

Publicat

în

Coada-şoricelului, leacul din antichitate folosit şi astăzi. Remediu excelent pentru zeci de boli

Nu se poate să nu o vezi! Îţi iese în drum şi îţi sare în ochi cu frunzele acelea verzi şi fine, lunguieţe ca o… coadă de şoricel, cu florile albe şi parfumate, răspândind, mai ales pe căldurile toride ale verii, un miros aromat-amarui. Denumirea sa latină este Achillea millefolium, făcând referire la miticul luptător grec Ahile, cel scăldat de mama sa, zeiţa Thetis, în apele Styxului, pentru a deveni invulnerabil la răni (o aluzie la uimitorul efect cicatrizant şi de vindecare a rănilor al acestei plante).

Alături de păpădie, coada-şoricelului este plantă medicinală cea mai răspândită de la noi din ţară, fiind întâlnită din câmpie şi până în zona montană înaltă. Totodată, este şi una din plantele cu cea mai îndelungată “carieră medicală” de pe teritoriul României, dovezi arheologice arătând că ea era folosită în scopuri rituale şi terapeutice cu cel puţin patru-cinci mii de ani în urmă. Denumirea dacică a acestei plante, “chodela”, a fost consemnată în tratatele lui Dioscoride (medic militar roman) şi, aşa cum se poate lesne remarca, este destul de apropiată de cea românească din prezent. În Moldova, în nordul şi în centrul Transilvaniei, precum şi în nordul Olteniei, coada-şoricelului era folosită drept cicatrizant, calmant pentru „opăritură” (alergie cutanată), că plantă aperitiva.

În zona de vest a Transilvaniei, era folosită în scăldători pentru pruncii debili, ca spălături în „poala albă” (leucoree), ca cicatrizant după extracţiile dentare. În Bucovina, ceaiul de coada-şoricelului se lua atunci când tinerelor femei „nu le veneau rândurile” (amenoree), pentru „schimbarea sângelui” (dezintoxicarea organismului şi întărirea imunităţii), înaintea venirii toamnei. În nordul şi estul Moldovei, coada-şoricelului se mai folosea intern contra „aprinderii de maţe” (colon iritabil sau colită de fermentaţie), extern contra „trânjilor” (hemoroizi sângerânzi) şi, tot extern, pentru închiderea rapidă a rănilor. În peste o sută de afecţiuni şi tulburări, este consemnată folosirea cozii-soricelului în medicina populară românească şi în cea europeană. Iar cercetările făcute în diverse laboratoare de medicină şi farmacie ale lumii confirmă, treptat, tot mai multe din aceste utilizări medicinale.

Elit - Gustul Desăvârșit

Unde găsim şi cum o culegem

Este o plantă care iubeşte în mod special lumina soarelui, de care are nevoie din abundenţă, în rest, fiind foarte rezistentă la lipsa de umiditate, la condiţiile de sol şi la temperaturi (rezistă la cele mai puternice canicule, dar şi la gerul iernii). O găsim pe pajişti, prin fâneţe, pe marginile râurilor şi ale păraielor, pe lângă drumurile de ţară şi în locurile virane. Se culege pe vreme uscată, de preferinţă în miezul zilei, când are concentraţia maximă de uleiuri volatile. Pentru cules, avem nevoie de un cuţitaş sau, mai bine, de o foarfecă de grădină, cu care se taie tulpina înflorită. Standardele de culegere ale plafarurilor este ca tulpina să nu aibă mai mult de 30 de centimetri lungime (partea de tulpină neavând decât foarte puţine principii active). De preferinţă se culege doar partea de inflorescenţă, aproape fără codiţa, din două motive: are efectele terapeutice cele mai puternice. Şi în locul tăieturii, planta va lăstări mai uşor, dând în scurtă vreme (3-5 săptămâni) şi mai multe flori, asigurându-i astfel perpetuarea.

Perioada culesului începe în iulie şi durează până la sfârşitul lui octombrie. După culegere, planta se întinde la uscat în strat de maxim opt centimetri grosime, într-un loc lipsit de umiditate, umbrit şi bine ventilat. Se poate usca foarte bine şi în bucheţele, care de asemenea se atârnă într-un loc umbrit. Dintr-un kilogram de plantă proaspătă se obţin, după uscare, două – trei sute de grame de produs lipsit de umiditate. coada-şoricelului uscată se păstrează în pungi de hârtie sau în săculeţi de pânză, în locuri întunecate şi lipsite de umezeală.

Preparate pe bază de coada-şoricelului

*Sucul. Se obţine din planta proaspăt culeasă, cu ajutorul mixerului (blenderului): în vasul mixerului se pun 50 de grame de plantă foarte bine spălată şi 50 ml de apă de izvor, după care se omogenizează prin mixare, iar amestecul rezultat se stoarce prin tifon. Se iau 50 ml pe zi din acest suc, pentru tratarea afecţiunilor hepato-biliare, a celor intestinale şi a inapetenţei. Extern sucul se foloseşte sub formă de comprese aplicate pe locul afectat, pentru tratarea bătăturilor, a arsurilor uşoare, precum şi pentru a favoriza cicatrizarea rapidă a rănilor.

*Pulberea. Se obţine prin măcinarea cât mai fină cu râşniţa electrică de cafea a părţilor aeriene. Depozitarea pulberii se face în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri întunecoase şi reci, pe o perioadă de maximum două săptămâni (deoarece substanţele volatile se evaporă rapid). De regulă, se administrează de 4 ori pe zi câte o linguriţă rasă, pe stomacul gol.

*Infuzia. Se pun la macerat 3-4 linguri mărunţite de coada-şoricelului, în jumătate de litru de apă, vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în încă jumătate de litru de apă, vreme de cinci minute, după care se lasă să se răcească şi se filtrează. În final, se amestecă cele două extracte, obţinându-se aproximativ un litru de infuzie combinată de coada-şoricelului, care se foloseşte intern (2-3 căni pe zi).

*Tinctura. Are cele mai bune efecte pentru tratarea infecţiilor, inflamaţiilor şi a leziunilor pielii, afecţiuni unde este nevoie de un preparat dezinfectant, mai multe substanţe cicatrizante şi antiinflamatoare din coada-şoricelului fiind cel mai bine extrase în alcool. Pentru obţinerea acestui preparat se pun într-un borcan cu filet douăzeci de linguri de pulbere de inflorescenţe de coada-şoricelului, peste care se adaugă două căni (500 ml) de alcool alimentar de 70 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se lasă să macereze vreme de două săptămâni, într-un loc călduros, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se pune în sticluţe mici, închise la culoare. Intern, se administrează din acest remediu de patru ori pe zi câte o linguriţă diluată în puţină apă.

*Cataplasma. O mână de flori mărunţite de coada-şoricelului se lasă timp de 1-2 ore să se înmoaie în apă caldă (40-50 de grade Celsius). Se aplică direct pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon, şi se lasă vreme de 1 oră.

*Uleiul. În jumătate de litru de ulei de măsline, de sâmburi de struguri sau de susan, se pun 10 linguri de inflorescenţe de coada-şoricelului uscate şi mărunţite. Se lasă să macereze la soare, vreme de 2 săptămâni, după care se filtrează, iar preparatul obţinut se trage într-o sticlă închisă la culoare, care se păstrează în locuri întunecoase şi reci.

*Alifia. Se pun într-un ibric 150 ml de ulei de floarea-soarelui, 6 linguriţe de inflorescenţe proaspete de coada-şoricelului foarte fin tocate, 2 linguriţe de răşină de brad şi 2 linguriţe de ceară de albine. Ibricul se pune pe un ochi al aragazului, reglat să ardă la foc mic, unde se lasă timp de 10 minute, amestecând încontinuu cu o linguriţă. Când toate componentele s-au lichefiat şi omogenizat, ibricul se ia de pe foc şi conţinutul se filtrează prin tifon, se pune într-un borcan cu capac şi se lasă la răcit. Când preparatul atinge temperatura camerei, se depozitează la frigider.

Tratamente interne cu coada-şoricelului

*Hepatită. Sucul proaspăt de coada-şoricelului se prepară zilnic şi se administrează imediat după filtrare, câte 50-60 ml, în doză unică, zilnică. Se fac astfel cure de câte 60 de zile, urmate de alte 20 de zile de pauză.

*Dischinezie biliară. Se administrează infuzia combinată de coada-şoricelului, câte o jumătate de cană, cu 20-30 de minute înainte de fiecare masă. Un astfel de tratament durează 30 de zile şi se poate relua după o pauză de două săptămâni.

*Colecistita. Uleiul volatil conţinut în florile de coada-şoricelului are efecte antiinflamatoare şi calmante asupra vezicii biliare. Se administrează pulberea proaspăt măcinată de flori din care se ia câte o linguriţă pe stomacul gol, de patru ori pe zi, în cure de trei săptămâni, cu zece zile de pauză.

*Dispepsie, indigestie. Se combină în proporţii egale tincturi de coada-şoricelului şi de anghinare, iar din acest amestec se ia câte o linguriţă diluată în apă, înainte cu 10 minute de fiecare masă. Ambele plante îmbunătăţesc peristaltismul tubului digestiv, amplifică secreţia de sucuri gastrice, reduc senzaţia de greaţă sau de inapetentă.

*Colita, colita spastică. Se administrează infuzia combinată, câte 2-3 căni pe zi, pe o perioadă de 35 de zile, apoi se face o pauză de două săptămâni, după care tratamentul se poate relua, dacă mai este cazul. În această afecţiune, efectele terapeutice ale florilor de coada-şoricelului sunt mult mai puternice în combinaţie cu sunătoarea.

*Sensibilitate la infecţii. În nordul ţării există obiceiul ca oamenii să bea în toamnă fiertură de flori de coada-şoricelului, ca să-i ferească de boli de plămâni şi de răceli de tot felul. Se utilizează infuzia combinată de coada-şoricelului, din care se consumă câte jumătate de litru – un litru pe zi, în cure de 30 de zile.

*Amenoree (absenţa patologică a ciclului menstrual). În Bucovina femeile tinere care nu erau fertile foloseau adesea ceaiul de coada-şoricelului pentru “a le veni rândurile roşii”, adică pentru declanşarea ciclului menstrual. Se administrează pulberea proaspăt măcinată de flori de coada-şoricelului, câte trei linguriţe pe zi, în cure de patru săptămâni, urmate de alte două săptămâni de pauză.

*Adjuvant în hemoragia internă. Ca adjuvant contra hemoragiei interne, se consumă zilnic câte un litru – un litru şi jumătate de infuzie combinată de coada-şoricelului.

*Acneea. Se fac tratamente cu o durată de 60 de zile, timp în care se ia infuzie combinată de coada-şoricelului, câte un litru pe zi, în două reprize, dimineaţa şi seară.

Tratamente externe

*Răni deschise, zgârieturi. Se pune o compresă cu suc proaspăt sau cu tinctură de coada-şoricelului pe locul afectat, ţinându-se 60 de minute. Repetaţi aplicaţia de mai multe ori pe zi. Efectul cicatrizant este uluitor de rapid, rana închizându-se numaidecât. În prealabil se recomandă însă o dezinfectare a rănii foarte atentă, pentru a nu rămâne germeni infecţioşi sub ţesutul cicatriceal format rapid sub acţiunea plantei.

*Alergie cutanată. Se pun comprese cu infuzia combinată de coada-şoricelului, care se ţin vreme de minimum două ore pe zi pe locul afectat. Substanţele aromatice (azulenele) din compoziţia plantei au efecte anti-inflamatoare şi antialergice, reduc mâncărimile, usturimea şi edemele.

*Arsuri, arsuri cu substanţe chimice. Se aplică uleiul de coada-şoricelului, trei aplicaţii zilnic pe locul afectat, până la vindecare.

*Candida vaginală. Se fac spălături vaginale, o dată pe zi, seara, cu infuzie combinată de coada-şoricelului. Substanţele antiseptice conţinute de plantă blochează proliferarea acestei ciuperci, reduc inflamaţia şi ajută la refacerea epiteliilor lezate de infecţie. Este un tratament blând, care nu perturbă flora vaginală, folosit pentru prevenirea şi pentru combaterea candidozelor de intensitate mică şi medie.

Frumuseţe

*Transpiraţia excesivă. Băile generale cu extract apos de coada-şoricelului, făcute de 2-3 ori pe săptămână, reduc transpiraţia, previn erupţiile cutanate produse de combinaţia de transpiraţie şi praf, menţin sănătatea pielii. Pentru a obţine aceste efecte, se pun 5 litri de infuzie combinată de coada-şoricelului la o cadă de baie, în care se fac băi de 30 de minute. Procedura se repetă de 2-3 ori pe săptămână, mai ales în sezonul cald.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Sănătatea și natură

Cum știu dacă persoana iubită are nevoie de aparate auditive? (P)

Andreea Ștefan

Publicat

în

Sunteți îngrijorat că dumneavoastră sau o persoană dragă are o pierdere de auz? Simptomele pierderii auzului depind de tipul de pierdere a auzului pe care îl aveți – și de gravitatea acestuia. De exemplu, o persoană cu o pierdere ușoară a auzului la ambele urechi percepe sunetele în mod diferit față de o persoană cu o pierdere profundă a auzului la o singură ureche.

Mulți dintre noi, dacă nu chiar majoritatea, suferă pierderi de auz pe măsură ce îmbătrânesc. Cu toate acestea, uneori ar putea fi greu de observat, mai ales atunci când apare încet. Cu o intervenție și un aparat auditiv adecvat, nimeni nu trebuie să trăiască cu o pierdere de auz netratată. Aflați cum să recunoașteți semnele și simptomele pierderii auzului la persoana iubită și cum puteți ajuta să o sprijiniți în călătoria sa de sănătate auditivă.

Simptomele în funcție de tipul de pierdere a auzului:

  • Frecvență înaltă: sunetele înalte sunt greu de auzit.
  • Zgomot: unele sunete înalte sunt greu de auzit
  • Sunete medii: sunetele medii sunt greu de auzit
  • Frecvență joasă: sunetele joase sunt greu de auzit.
  • Conductiv (general): pierderea auzului ca urmare a unei leziuni la nivelul urechii medii sau externe
  • Bruscă: pierderea auzului se instalează rapid
  • Plină: toate sunetele înalte sunt greu de auzit
  • Unilaterală: este afectată doar o singură ureche
  • Temporară, legat de zgomot: pierderea auzului poate dispărea în timp

Ați observat că persoana iubită…

Elit - Gustul Desăvârșit
  • Vă roagă să vă repetați? Acesta este unul dintre cele mai frecvente semne ale pierderii auzului. Dacă persoana iubită vă cere frecvent să repetați ceea ce tocmai ați spus sau vă întreabă ce au spus alții, este foarte probabil ca aceasta să se confrunte cu o diminuare a auzului și să aibă nevoie de un aparat auditiv.
  • Vă „ignoră” atunci când sunteți cu spatele? Mulți oameni își pot ascunde pierderea auzului bazându-se pe citirea pe buze pentru a-și completa auzul. Cu toate acestea, dacă ei sau interlocutorul se întorc cu spatele, este posibil să nu vă poată auzi deloc.
  • Dați volumul mai tare la televizor? Televizorul persoanei dragi sună inconfortabil de tare atunci când o vizitați? Vă roagă să continuați să dați mai tare volumul atunci când vă vizitează? Acesta este un alt simptom comun al unei pierderi de auz netratate și a nevoii de un aparat auditiv.
  • Vă plângeți că oamenii mormăie? Este posibil ca persoana iubită să nu poată auzi anumite sunete și frecvențe din cauza pierderii auzului, ceea ce poate face să pară că oamenii nu vorbesc clar. De asemenea, unele sunete le pot părea înăbușite sau distorsionate.
  • Obosit după interacțiuni sociale? Pierderea de auz netratată poate face ca creierul să fie obosit din cauza faptului că se străduiește să înțeleagă sunetul. Acest lucru poate obosi o persoană, mental și fizic. Acestea pot începe să se retragă de la evenimentele sociale.

Sprijinirea unei persoane dragi cu pierdere a auzului

AARP raportează că 80% dintre adulții cu vârste cuprinse între 55 și 74 de ani care ar putea beneficia de un aparat auditiv nu le folosesc. În cele ce urmează sunt câteva puncte de discuție dacă persoana iubită sau partenerul dvs. ezită să poarte o conversație despre aparatele auditive.

  • Aparatele auditive pot preveni declinul cognitiv. Cercetările arată că pierderea auditivă netratată este asociată cu o rată mai rapidă a declinului cognitiv. Utilizarea corectă a aparatelor auditive poate reduce riscul de demență și alte afecțiuni.
  • Aparatele auditive de astăzi sunt discrete și elegante. Zilele aparatelor auditive mari și voluminoase au trecut. Astăzi, dispozitivele vin într-o mare varietate de modele, stiluri și culori.
  • Aparatele auditive permit o mai bună comunicare cu familia. Dacă persoana iubită nu vrea să o facă pentru ea însăși, rugați-o să o facă pentru dumneavoastră. Pierderea auzului de către o persoană poate afecta întreaga familie. Vorbiți despre sunetele și amintirile pe care nu vreți să le pierdeți.
  • Precizați că o mulțime de celebrități și muzicieni poartă cu mândrie aparate auditive. De exemplu, Nils Lofgren de la Bruce Springsteen & The E Street Band și Bryan Hitt de la REO Speedwagon poartă amândoi aparate auditive.
  • Și, în cele din urmă, oferiți-vă să le arătați un test auditiv online gratuit pentru a ajuta persoana iubită să înceapă călătoria spre sănătatea auzului.

sursa foto: emag.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Sănătatea și natură

Merişoarele (afinele roşii) denumite şi „insulina verde” – proprietăți

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Merișoarele – proprietăți • Miraculoasele afine roșii sau merișoare • Ceai de merișor •  Rețete cu merișoare.

Merişorul sau afinul roşu este un arbust stufos de 10-30 cm înălţime, care creşte la altitudini mari, în pajişti şi luminişuri. La noi în ţară se găseşte pe tot lanţul carpatic, dar mai mult în Munţii Apuseni. Locuitorii din zonele bogate în afine roşii îşi tratau încă din vechime o serie de boli, în special cele ale tractului urinar, consumând aceste fructe. Faptul a atras atenţia oamenilor de ştiinţă, care au iniţiat ample programe de cercetare asupra afinelor roşii. Supranumite „insulina verde”, afinele nu trebuie să lipsească din meniul zilnic al persoanelor cu diabet, deoarece au o concentraţie scăzută de zahăr, şi datorită  proprietăţilor sale ajută la scăderea nivelului de zahăr din sânge. Totodată, frunzele şi fructele de afin cresc acuitatea vizuală, au efecte antiseptic, antidiareic, astringent şi sunt un bun antibiotic.

Citește și:  Afinele – beneficii pentru sănătate • Totul despre afine – compoziția, boli care pot fi tratate, modul de păstrare și preparare

Afinele roşii, numite şi merişoare, sunt fructe cu două însuşiri benefice majore pentru sănătatea omului, şi anume:

1. previn infecţiile în organism;
2. protejează organismul de bolile cronice, în primul rând de cele cardiovasculare, prin cel mai mare conţinut dafinele rosii sau merisoarelee antioxidanţi dintre toate fructele comune.
Consumul de 250 ml suc de afine roşii pe zi, luat în 2-3 reprize, împiedică bacteriile patogene să se fixeze în organism, acţiunea durând circa 10 ore. Astfel, consumul de afine roşii, indiferent sub ce formă (fruct crud sau deshidratat, suc, sos etc.), este bine să se facă în mai multe reprize. Capacitatea afinelor roşii de a preveni aderarea bacteriilor patogene la nivelul diferitelor organe poate avea implicaţii foarte importante. Ajutând organismul să-şi menţină sănătatea, consumul de afine roşii scade numărul de infecţii şi prin aceasta reduce dozele de antibiotice, o problemă globală de sănătate.

Elit - Gustul Desăvârșit

Ceai din frunze de afin şi din fructe uscate

Ceaiul trebuie preparat atât din frunze de afin cât şi din fructe uscate. În cazul persoanelor cu diabet sau persoanelor obeze sunt indicate două căni de ceai în fiecare zi. Totodată, în cazul acestor persoane dar şi a celor care suferă de diaree este obligatoriu ca ceaiul să fie consumat neîndulcit.

Decoct

Acesta se obţine prin fierberea unei cantităţi egale de fructe şi frunze de afin. Decoctul are proprietăţi astringente şi antibiotice, astfel, poate fi folosit pentru ameliorarea afecţiunilor gastrointestinale (enterite şi diaree).
Extern, se recomandă sub formă de gargară în faringite, afte, stomatite şi comprese pentru hemoroizi şi eczeme.

Infuzia

Se obţine din 2 linguriţe de frunze uscate la o jumătate de litru de apă clocotită. Pot fi consumate mai multe căni de infuzie în fiecare zi, însă să nu se depăşească un litru pe zi. Afinul conţine şi nivele ridicate de vitamina A şi C care, în combinaţie cu pigmentul antocianină, îmbunătăţesc acuitatea vizuală, circulaţia sângelui la nivelul ochilor şi la nivelul sistemului nervos, şi pot preveni sau ajuta la tratarea unor boli de ochi precum retinita pigmentoasă, glaucomul, miopia etc.

Aceste efecte benefice sunt datorate antocianinelor, care ajută la protejarea ţesuturilor retinei împotriva radicalilor liberi.

Vitaminele şi nutrienţii din afine mai sunt eficiente şi împotriva oboselii ochilor sau a „orbirii pe timp de noapte”. Substanţele din afine protejează organismul împotriva infecţiilor şi au, în acelaşi timp, şi o acţiune anti-inflamatoare, luptând cu succes împotriva infecţiilor tractului urinar – precum cistita. Sucul de afine conţine substanţe – „antibiotic” numite proantocianidine care anihilează colibacilii, principalele bacterii care cauzează infecţiile urinare.

Proantocianidinele nu permit bacteriilor menţionate mai sus să modifice structura celulelor aflate pe mucoasa tractului urinar, ci le elimină din organism.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Sănătatea și natură

Fructele negre de soc valorează cât o farmacie naturistă! Ce proprietăți are și ce boli combate

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Fructele negre de soc valorează cât o farmacie naturistă! Ce proprietăți are și ce boli combate

Mai puţin cunoscute decât suratele lor, fructele negre ale socului au o putere vindecătoare cu totul deosebită. În Grecia Antică, Hippocrate îi atribuia proprietăţi diuretice, iar în Evul Mediu, la vechii germani, socul negru era considerată o plantă sfântă, fiind folosită şi în medicina tradiţională.

În urmă cu câteva sute de ani, când câmpiile şi dealurile noastre erau acoperite de codri adânci şi neumblaţi, aceste fructe erau la mare cinste, fiind un leac pentru bolile cele mai îndărătnice: de la încuierea pântecelor şi până la bube rele sau otrăvire. Apoi, treptat, tradiţia s-a pierdut, iar taina lor a mai rămas cunoscută doar câtorva vindecători populari. Oamenii nu au mai avut încredere în aceste bobiţe cu gust nu foarte plăcut, ba chiar a apărut credinţa că sunt otrăvitoare.

Cartea de vizită Socul este un gen de plante din grupa arbuștilor, cu 20-30 de specii, cea mai cunoscută la noi este socul negru (Sambucus nigra), cu ramurile adesea curbate şi o înăl­țime de la 1 la 10 metri. Are frunze pinate, alcătuite din 5 până la 9 frunzulițe alungite (între 5-30 cm) cu margini zimțate. Florile sunt hermafrodite, grupate în inflorescențe generoase albe sau crem și cu fructele sub formă de boabe negre-albăstrui sau roșii. Speciile de soc se întâlnesc în flora spontană din zonele temperate și subtropicale de pe toate continentele, cu precădere în emisfera nordică. Se dezvoltă pe orice tip de sol, umed sau uscat, de preferință într-un loc însorit.

Elit - Gustul Desăvârșit

Unde găsim fructele de soc acum, în miez de toamnă, fructele socului pot fi găsite mai ales în zonele muntoase, pe văile râurilor şi pâraielor, unde razele soarelui pătrund mai greu, iar ciclul de vegetaţie al acestei plante este întârziat. Cel mai frecvent întâlnim socul în marginile de pădure, în zonele limitrofe drumurilor forestiere, în tăieturile de pădure unde arborii de bază încă nu s-au regenerat şi unde arbuştii de talie mică se dezvoltă luxuriant.

Recoltarea fructelor de soc se face prin tăierea ciorchinilor cu boabe de pe ramuri. La trei-patru ore de la culegere, aceste boabe se vor prepara sau vor fi puse la frigider, unde se pot păstra 24-48 de ore. Dacă nu se folosesc în stare proaspătă, pentru preparate cum ar fi siropul, tinctura sau sucul, fructele de soc pot fi uscate, dar numai pe cale artificială. Boabele se desprind de pe ciorchine şi se pun în strat foarte subţire pe o sobă sau pe un calorifer, care asigură o temperatură în jur de 40 de grade Celsius. Se lasă boabele să se deshidrateze până când seamănă cu stafidele. Atunci se depozitează în pungi de hârtie, în locuri uscate şi întunecoase.

Cele mai eficiente preparate: sucul proaspăt. Se obţine prin zdrobirea boabelor de soc cu ajutorul mixerului electric, sau manual, cu ajutorul unei linguri de lemn. După zdrobire, pastă rezultată se filtrează printr-un tifon pus în două, sucul obţinut fiind pus într-o sticlă curată şi apoi depozitat la rece. Termenul de valabilitate al acestui suc în condiţiile păstrării la frigider este de maximum 48 de ore. Se administrează 3-4 linguri pe zi, pe stomacul gol, pentru tratarea constipaţiei, a colitelor de putrefacţie, pentru întărirea capacităţii de apărare a organismului.

Tinctura. Se obţine prin amestecarea sucului proaspăt de fructe de soc cu alcool alimentar de 90 de grade. Într-o sticlă, se pun un pahar de suc de fructe de soc şi un pahar de alcool alimentar, după care se agită bine amestecul pentru a se omogeniza. Ulterior, tinctura se pune la păstrare în sticlă bine închisă, la loc întunecos şi rece. Termenul său de valabilitate este de doi ani. Se administrează 1-4 linguri pe zi, ca remediu forte în curele de slăbire, ca detoxifiant în bolile cronice şi degenerative, pentru sporirea rapidă a imunităţii.

Pulberea. Se obţine prin măcinarea cât mai fină a boabelor uscate cu râşniţa electrică de cafea. Se administrează 3-4 linguriţe de pulbere pe zi, pe stomacul gol, fiind recomandată în tratarea avitaminozelor, a bolilor oculare, a diareei (fructele uscate au un efect opus extractelor proaspete), a colitei. lSiropul. La două pahare de suc proaspăt de fructe de soc, obţinut după metoda de mai sus, se adaugă două pahare de zahăr brun şi coaja rasă de la două lămâi. Se pune acest amestec pe foc şi se lasă să clocotească scurt, după care se toarnă fierbinte într-o sticlă care va fi închisă apoi ermetic. Se iau 4-5 linguriţe din acest preparat pe zi, pentru un efect uşor laxativ, tonic, vitaminizant şi remineralizant.

Fructele de soc uscate. Ciorchinii cu fructe ajunse la maturitate (adică foarte închise la culoare, moi şi dulci la gust) se pun la uscat la soare, cu fructele orientate în sus, aşa încât să piardă cât mai multă apă dintr-o dată, sub acţiunea razelor solare. După uscare, fructele se scutură de pe ciorchine şi se pun în pungi de hârtie, care se păstrează în locuri uscate. Prin măcinarea cu râşnița electrică de cafea, din fructele de soc uscate se obţine o pudră cu proprietăţi tămăduitoare, foarte mult asemănătoare cu cele ale afinului.

Dulceaţa de soc. Ingrediente: 1 kg de fructe de soc, 1 kg de zahăr, 100 ml de apă, zeama de la o lămâie şi 3 plicuri de zahăr vanilat. Mod de preparare: se culeg bobiţele de soc de pe crenguţe, se aleg cele coapte şi se spală în două-trei ape. Într-un vas se fierbe apa cu zahărul până se transformă în sirop. Apoi se adaugă fructele de soc, zahărul vanilat şi zeama de lămâie, lăsându-le să fiarbă circa 45 de minute. Dulceaţa astfel obţinută se toarnă fierbinte în borcane de sticlă şi se aşează pentru răcire cu fundul în sus, împiedicând pătrunderea aerului în conţinut.

Boli care se tratează cu fructe de soc: Gripă, guturai, sensibilitate la epidemiile de gripă. Vaccinurile antigripale cele mai sofisticate au acum o concurenţă serioasă: tinctura de fructe de soc. Acţiunea fructelor de soc este deocamdată unică în lume, nici un alt medicament de sinteză sau natural neajungând la asemenea performanţe. Preventiv, în timpul epidemiilor de gripă care se fac deja simţite acum, la începutul toamnei, se fac cure de două săptămâni, timp în care se iau 2-3 linguri de tinctură de soc pe zi. Dacă gripa v-a “prins” deja, luaţi pe parcursul unei zile 2-4 linguri de tinctură diluată în apă, timp de 7-10 zile la rând. Vindecarea se va face mult mai rapid, iar în plus, vor fi mult diminuate anumite simptome, cum ar fi febră, durerile musculare, stările de slăbiciune.

Pentru o scădere rapidă în greutate, în cazul persoanelor obeze sau supraponderale, schema de tratament este următoarea: în prima zi se ia o linguriţă pe stomacul gol, la ora 18; în a doua zi se iau 2 linguriţe la aceeaşi oră s.a.m.d., până în ziua a şaptea, când se ajunge la 7 linguriţe luate o dată. Se menţine această doză vreme de 30 de zile. Această creştere gradată a dozei este necesară pentru a nu apărea diareea sau colicile abdominale. Dacă pe măsură ce se creşte doza apare totuşi diareea puternică, se iau în completare (sublingual) 2-3 linguriţe de pulbere de scoarţă de stejar (Quercus robur) pe zi sau de iarbă de coada-racului (Potentilla anserina), iar dacă diareea persistă, atunci se reduce doza sau chiar se întrerupe tratamentul. În cazul în care apare balonarea (fenomen rar la tratamentul cu soc), consumaţi zilnic 1-2 linguriţe de chimen sau fenicul. Constipaţie, constipaţie cronică, colită de putrefacţie. Se administrează dimineaţa, pe nemâncate, una-trei linguri de tinctură de soc, diluate într-o cană de apă. Tratamentul se face vreme de patru săptămâni la rând şi se poate relua, la nevoie, după o pauză de 5-7 zile.

Herpes. Atunci când apar primele simp­tome ale unei erupţii herpetice (uşoară febră, nervozitate, usturime sau mâncărimi), se ia câte o lingură de tinctură, diluată în jumătate de pahar de apă, din oră în oră, în total 3-4 doze. Se menţine tratamentul vreme de o săptămână. Anumite principii active din fructele de soc anihilează mecanismul enzimatic prin care virusurile pătrund în celulele sănătoase, stopând astfel boala ori grăbind vindecarea. lPentru îmbunătăţirea vederii nocturne, adjuvant în tratarea bolilor oculare. Se iau zilnic 3-4 linguriţe de pulbere de fructe uscate de soc. Administrarea se face pe stomacul gol, în cure de 3-4 săptămâni. Anumiţi pigmenţi (care dau culoarea neagră boabelor), vitaminele şi mineralele din compoziţia acestor fructe au un efect excepţional asupra ochilor.

Adjuvant în tratarea tumorilor maligne şi benigne. O cură de treizeci de zile cu tinctură de fructe de soc, administrată câte 2 linguri pe zi, are efecte surprinzător de puternice, prin activarea sistemului imunitar, element extrem de important în tratarea acestei categorii de afecţiuni.

Psoriazis, alergie cutanată, sclerodermie, boli de piele rezistente la tratamentele clasice. Mai ales în lunile octombrie-noiembrie, când multe boli de piele, cum ar fi psoriazisul sau sclerodermia, tind să recidiveze sau să se agraveze, cura cu suc sau tinctură de fructe de soc este cât se poate de binevenită. Se administrează zilnic 1-2 linguriţe de suc sau 3-4 linguriţe de tinctură, pe o perioadă de minimum patru săptămâni. Precauţii şi contraindicaţii Întrucât are un efect laxativ şi purgativ puternic, tinctura din fructe de soc va fi administrată cu prudenţă în doze mari (peste 2 linguri pe zi), pentru a nu accelera prea mult tranzitul intestinal. Cu excepţia cazurilor în care se foloseşte tinctura de fructe de soc pentru slăbire rapidă sau contra constipaţiei, este indicat să se ia zilnic şi câte una-două linguriţe de pulbere de creţişoară (Alchemilla vulgaris) sau de scoarţă de stejar (Quercus sp.), pentru a ţine sub control tranzitul intestinal. Preparatele obţinute din fructele de soc proaspete, mai ales tinctura şi sucul, sunt contraindicate în cazurile de diaree acută şi cronică, precum şi în cazul colitei de fermentaţie.

Persoanele care au un colon sensibil sau suferă frecvent de balonare ar fi bine să consume în paralel cu preparatele din fructe de soc şi anumite condimente cu rol carminativ şi antiinflamator intestinal: seminţe de fenicul, seminţe de chimen, busuioc, mentă. Atenţie la toxicitatea socului Fructele de soc sunt foarte puternice ca remediu, fiind mai degrabă medicament decât aliment. Şi ca orice medicament ingerat în doze prea mari, poate dă reacţii adverse cât se poate de neplăcute: vomă, arsuri la stomac, inflamarea gâtului, dificultăţi în respiraţie. Dozele periculoase sunt de 200 de grame de fruct sau de suc şi de 300 de grame de tinctură pe zi.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2022 Ziarul Unirea