CNAS: Se lucrează la modificarea legislaţiei referitoare la Dosarul Electronic de Sănătate
CNAS anunţă că este în curs de elaborare proiectul unui act normativ de modificare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii în scopul punerii în acord a legislaţiei cu prevederile deciziei Curţii Constituţionale 498/2018 referitoare la Dosarul Electronic de Sănătate (DES).
Demersul a fost făcut după ce Curtea Constituţională a publicat motivele pentru care a admis, pe 17 iulie, o excepţie ridicată de Avocatul Poporului şi a decis că sunt neconstituţionale dispoziţiile art.30 alin.(2) şi (3), precum şi sintagma „sistemul dosarului electronic de sănătate al pacientului” din cuprinsul art.280 alin.(2) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
În motivare, Curtea susţinea că prevederile respective sunt neconstituţionale deoarece nu prevăd garanţii pentru respectarea dreptului la viaţă privată, cu referire la protecţia datelor cu caracter personal.
Potrivit unui comunicat al CNAS transmis joi, elaborarea proiectului de revizuire a legislaţiei DES se va face cu respectarea prevederilor Legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.
CNAS precizează că decizia Curţii Constituţionale nu implică închiderea sistemului informatic DES, ci revizuirea bazei legislative a acestuia, în sensul oferirii de garanţii suplimentare de respectare a dreptului pacienţilor la viaţă intimă, familială şi privată.
„CNAS a luat act de motivarea deciziei Curţii Constituţionale referitoare la Dosarul Electronic de Sănătate şi doreşte ca prin actul normativ propus să realizeze o reglementare care să nu mai genereze controverse şi să răspundă cât mai bine nevoilor pacienţilor şi a societăţii în general”, a declarat preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu.
Conform art. 147 alin. (1) din Constituţia României, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
Ţinând cont de termenul scurt prevăzut de Constituţie, CNAS intenţionează ca după definitivarea proiectului să propună actul normativ spre adoptare Guvernului, sub formă de ordonanţă de urgenţă, se menţionează în comunicat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]
Foto | 20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație
20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație Descoperire periculoasă în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos (județul Cluj)! 20 de cartușe de calibrul 7,62 mm, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost găsite întâmplător în timpul unor lucrări pentru amenajarea unei fundații. Pirotehniștii […]
