Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Politică Administrație

Clement Negruț: ”USL a murit, trăiască USD!”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Clement Negrut01S-a constatat decesul monstrului numit USL, o arătare născută din concubinajul a două partide care și-au bătut joc și de cei care nu i-au votat dar și de cei care i-au votat, într-un cuvânt de toți românii.

Sfârșitul USL-ului nu este o veste bună pentru nimeni, deoarece nu aduce nimic bun nimănui. În primul rând românii văd foarte clar acum cam cât preț pun pe cetățean acești indivizi care până ieri se numeau useliști. Românii simt acut urmările guvernării USL, prin lipsuri, prin nesiguranta zilei de mâine, prin scumpiri, prin lipsa locurilor de muncă, prin măsuri injuste și multe altele.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Nu avem de ce să ne bucurăm că s-a rupt alianța PSD și PNL, pentru că răul încă persistă. În loc de USL acum avem USD, o nouă alianță poate mai nocivă decât cea de dinaintea ei. Prioritatea numărul 1 a USD este să câştige alegerile. Putem spune că răul din politica românească s-a decantat iar acum îl vedem într-o formă mult mai concentrată.

Dar haideți să privim puțin la ,,reușitele” guvernelor Ponta. Aşa-zisele mari proiecte ale USL – descentralizarea, noua Constituţie, aderarea la Schengen, crearea a 1 milion de locuri de muncă – toate au eşuat. În schimb au determinat creşterea şomajului; au promis investiţii de 10 miliarde de euro în 4 ani, însă investiţiile au scăzut dramatic şi au determinat o mulţime de falimente. Au promis că nu vor majora sau chiar că vor reduce impozitele, în schimb pun taxe pe stâlpi, accize la combustibili, ne dau energie electrică şi gaze mai scumpe, etc. Peste 35 de noi taxe şi impozite au fost puse românilor şi 34 de modificări ale Codului Fiscal, care au bulversat mediul de afaceri. CAS şi TVA-ul scăzut la alimente sunt alte minciuni aruncate de aceşti indivizi, pentru a prinde puterea.

Majoritatea parlamentară de peste 70% nu a folosit la nimic. Guvernul Boc cu o majoritate la limită a reuşit mai multe decât a reuşit guvernul Ponta, care nici măcar n-a fost deranjat de vreo moţiune de cenzură după alegeri. Totodată considerăm că ar fi cazul ca Parlamentul să desfiinţeze Comisia de Revizuire a Constituţiei. Această comisie a fost un fiasco de la cap la coadă – un eşec al USL, dar şi un eşec al lui Crin Antonescu ca preşedinte al Comisiei. Menţinerea actualei Constituţii este un motiv foarte puternic ca PSD să-şi prezinte propriul candidat la prezidenţiale.

Pe de altă parte credeți că opoziția s-a consolidat prin plecarea de la putere a PNL? Nici pe departe. Eu nu cred în virginitatea lui Antonescu și a acoliților săi care au împrumutat tot ce a fost mai rău de la PSD. Și să nu uităm de vedetele liberale (penali și incompetenți) cu care partidul a ieșit la înaintare: Varujan Vosganian, Daniel Chițoiu, Relu Fenechiu, Mariana Câmpeanu, Radu Stroe, Daniel Barbu și alții. Priviți ce gest a făcut o altă ,,personalitate” a PNL-ului: Călin Popescu Tăriceanu, înfometat peste măsură de ciolan și-a părăsit partidul și s-a ploconit în fața lui Ponta doar-doar îi va pica și lui ceva.

Mai avem însă de înfruntat mari greutăți deoarece PSD-ul încă deține pârghiile puterii și nu se va da înapoi de la nimic pentru a-și atinge planurile mârșave. La Camera Deputaţilor a trecut legea de aprobare a unei ordonanţe de urgenţă care introduce o serie de măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Astfel, banii românilor sunt la dispoziția lui Liviu Dragnea, şeful de campanie al USD. Dragnea primeşte libertatea de a fideliza primarii în campania electorală, alocându-le discreţionar sume din fondul de rezervă al Guverului. Fondul de rezervă este menit să acopere situaţii neprevăzute, cum sunt calamităţile. În 2014, calamitatea se numeşte “campania electorală a USD” şi va face prăpăd din banii publici. USD îi sacrifică cinic pe cei mai vulnerabili dintre români. În timp ce creşte indemnizaţiile primarilor, lasă fără sprijin categoriile defavorizate.

Este evident că multe primării nu-şi vor permite să acopere 25% din cheltuielile cu protecţia copilului şi a persoanelor cu handicap. În multe cazuri, aceste sume depăşesc mai mult de jumătate din bugetele administraţiilor locale. Prioritatea numărul 1 a USD este să câştige alegerile.

Pe termen scurt, din fondul de rezervă se pot acoperi arieratele administraţiilor locale, însă tocmai această ordonanţă obligă primăriile să acumuleze datorii. Fondul de rezervă al Guvernului are, deci, o destinaţie clară. Victor Ponta şi Liviu Dragnea i-au lipit deja eticheta “rezervat pentru campanie”.

Ce trebuie să reținem: greul nu a trecut; încă avem la guvernare corupți și incapabili; prin trecerea în opoziție PNL nu se curăță de păcatele pe care și le-a făcut dealungul mariajului cu PSD; trebuie să luptăm în continuare împotriva abuzurilor pe care le comite actuala putere. PMP este acea forță capabilă să realizeze schimbarea de care are nevoie România. Puterea noastră este dată de popor; forța noastră este forța cetățeanului care dorește condiții mai bune de trai și un viitor mai bun pentru copii. Asta ne dorim și noi: o Românie mai bună.

Preşedinte PMP Alba, deputat Clement Negruţ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024 Pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024, și-au depus candidatura 7 candidați. Până la data publicării acestui articol, doar 5 au fost validați. Candidaților Nicola Adrian de la Partidul Național […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea