Politică Administrație

Clement Negruț: Săptămâna viitoare se toarnă primii metri de asfalt pe șoseaua ocolioare a Sebeșului

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Deputatul PDL Clement Negruț a prezentat astăzi, în conferință de presă, stadiul în care se află lucrările de pe tronsonul II al Autostrăzii Sibiu – Orăștie, care include și șoseaua ocolitoare a municipiului Sebeș.

Petrecerea Divorțaților

Acesta a precizat că în prezent, în zona nodului rutier Lancrăm și pe întreaga lungime a centurii ocolitoare a Sebeșului se execută lucrări de terasamente și umpluturi respectiv lucrări pregătitoare pentru executarea sensurilor giratorii a traseelor de comunicare dintre DN1 și autostradă, iar lucrările de relocare și protejare a utilităților au fost finalizate în proporție de 90%.

De asemenea, sunt în execuție lucrările la cele 3 pasaje și 5 poduri, pilonii de susținere fiind turnați. Primele 20 de grinzi de beton necesare pentru calea de rulare au sosit și vor fi montate iar termenul de finalizare a fost fixat pentru începutul lunii octombrie.

”Au trecut zece luni de când primul excavator a început săpăturile și a realizat prima decopertare în această zonă. În momentul de față putem spune că autostrada prinde contur, lucrările desfășurându-se într-un ritm susținut. Un moment important în desfășurarea acestei investiții pe care Sebeșul o așteaptă demult este turnarea primilor metri de asfalt în zona nodului rutier Sebeș-Est, care va începe de săptămâna viitoare. Mai trebuie reținut faptul că se lucrează cu un număr de 400 de angajați din care 230 sunt din Sebeș și localitățile învecinate precum și alte localități ale județului Alba”, a spus Clement Negruț.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”!

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete

Ioana Oprean

Publicat

în

La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | Sensuri unice și parcări gratuite în mai multe zone din Blaj! Primăria pregătește o schimbare majoră a circulației

Ioana Oprean

Publicat

în

Sensuri unice și parcări gratuite în mai multe zone din Blaj! Primăria pregătește o schimbare majoră a circulației Municipiul Blaj ar putea avea, din primăvara anului viitor, noi reguli de circulație în mai multe zone ale orașului. Primarul Gheorghe Valentin Rotar a anunțat miercuri, 28 octombrie 2026, că administrația locală pregătește un proiect de hotărâre […]

Citește mai mult