Clement Negruț (PMP): Nu mi se par atât de grave declarațiile lui Buglea, ci atitudinea primarului
Președintele PMP Alba, Clement Negruț, a spus, joi, la radio Unirea FM, fiind întrebat cum opinează cu privire la declarațiile rasiste ale lui Rareș Buglea din ultima ședință de Consiliu local, că atitudinea primarului i se pare mult mai gravă.
Clement Negruț spune că Mircea Hava a fost terfelit ani la rând și, cu toate acestea, acum a șters cu buretele.
”Nu mi se pare atât de grave declarațiile lui Buglea, mi se pare mult mai gravă atitudinea primarului, care știți foarte bine cum a fost terfelit ani la rând. Nu doar el, că aici, până la urmă, intri în politică și îți asumi și criticile și cuvintele mai puțin bune, dar i-a fost atacată familia, soția, copiii, plângeri penale, acum stai și te pupi cu oamenii aceștia. Asta se cheamă înjosire. Te înjosești. Nu aș fi făcut pentru nimic în lume lucru acesta, mai ales când ești vioara întâi”, a spus Negruț.
Clement Negruț a amintit și de momentele mai puțin bune între PDL și PNL în care liberalii se legau de copacii din parcul Custozza și ar fi fost în stare să-și taie și venele, dacă Hava mai îndrăznea să taie un copac.
Rareș Buglea a avut, în trecut, declarații mizerabile la adresa primarului Mircea Hava, chiar la un post de radio, pe care nu le putem reproduce aici.
Citește și Rareș Buglea: ”Mai bine rasist decât PSD-ist”
Citește și Cinci ONG-uri cer excluderea lui Rareș Buglea din PNL pentru declarații rasiste
Citește și Membru CNCD: Unui liberal serios i s-ar face rușine
Citește și Ovidiu Jidveian (ALDE): Apel la decență
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | ACCIDENT pe DN 1 la Sântimbru: O persoană rănită în evenimentul rutier în care au fost implicate 2 TIR-uri. Circulație blocată
ACCIDENT la Sântimbru: O persoană rănită în evenimentul rutier în care au fost implicate 2 TIR-uri Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit în dimineața zilei de marți, 24 martie 2026 pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical la un accident rutier produs în localitatea Sântimbru. „În accident sunt implicate 2 TIR-uri. O […]
VIDEO | Noul transport ecologic din Aiud, recepționat: Când ar urma să intre în funcțiune autobuzele și bicicletele. Facilități pentru elevi și pensionari
Noul transport ecologic din Aiud, recepționat: Când ar urma să intre în funcțiune autobuzele și bicicletele. Facilități pentru elevi și pensionari Autobuzele electrice și bicicletele din Aiud ar urma să fie date în folosință până la sfârșitul lunii iunie 2026, potrivit primarului Dragoș Crișan. Proiectul a ajuns la o valoare de peste 67 de milioane […]
VIDEO | Posibilă explicație pentru prețul ridicat al apei din Alba: „Drumul” ei începe după Cercul Polar, într-un râu din Norvegia, potrivit unui videoclip postat de APA CTTA
Posibilă explicație pentru prețul ridicat al apei din Alba: „Drumul” ei începe după Cercul Polar, într-un râu din Norvegia, potrivit unui videoclip postat de APA CTTA Recent, compania de apă din județul Alba – APA CTTA S.A. a postat pe pagina de Facebook un video superb despre „drumul apei, de la captare la robinet”. În […]
