Clement Negruț: ”De luni suntem toți în interiorul partidului, uniți în lupta împotriva USL”
Deputatul Clement Negruț a declarat astăzi, în conferința de presă de la sediul PDL Alba, că în opinia sa Convenția PDL din 23 martie ”va rămâne în istoria partidului pentru răul care l-a generat în interiorul partidului”.
Democrat-liberalul consideră totuși că subiectul contestațiilor privind neregulile de la alegerile interne trebuie să fie închis iar datoria membrilor PDL este să fie uniți deoarece pentru ei ”există un singur adversar iar acesta este USL”.
”Din nefericire e un mare păcat că asupra acestei Convenții și asupra modului de alegere a președintelui partidului planează suspiciunea de fraudă. V-o spune unul dintre cei care a participat activ și implicat în modul numărare și de încheiere a proceselor verbale. Nu o să vă dau mai multe detalii pentru că am convenit, după discuția pe care am avut-o chiar în această dimineață cu doamna Elena Udrea, că nu are rost să mai continuăm o radicalizare a luptei în interiorul partidului pentru că ne face mult rău și nu cred că este cazul. (…) Acum este foarte important ceea ce se întâmplă după alegerea Biroului Permanent Național. Președintele s-a ales, din momentul acesta nu mai avem nimic de comentat. Ne așteaptă câteva competiții electorale deosebit de importante iar rezultatul acestor competiții depinde de modul în care viitorul BPN va ști să coaguleze forțele din interiorul PDL. (…) De luni suntem în interiorul Partidului Democrat Liberal, toți pentru lupta împotriva USL. Din momentul acesta ideea este clară, avem un singur adversar care se cheamă USL, atât la nivel local cât și la nivel național”, a spus Negruț.
Acesta a mai precizat că susținătorii moțiunii Elenei Udrea nu vor candida pentru o funcție în BPN, deși nu s-a impus nicio restricție în acest sens: ”Ideea generală este de a nu fi în BPN pentru a nu fi acuzați de oportunism. În ceea ce mă privește nu sunt interesat de nicio funcție. Am refuzat să candidez și pentru funcția de lider de grup. Cred în continuare și de aceea mă mai aflu încă la această masă, că meritocrația despre care s-a vorbit în toate moțiunile va deveni o realitate”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Percheziții în Alba și alte județe într-un dosar de propagandă teroristă: Trei minori, de 16 și 17 ani, cercetați de DIICOT
Percheziții în Alba și alte județe într-un dosar de propagandă teroristă: Trei minori, de 16 și 17 ani, cercetați de DIICOT Polițiștii și procurorii DIICOT au efectuat, joi, 15 octombrie, percheziții inclusiv în județul Alba, într-un dosar în care trei minori, cu vârste de 16 și 17 ani, sunt cercetați pentru accesarea și deținerea unor […]
Foto | Aiudul investește masiv în revigorarea Parcului Municipal: Licitație pentru modernizarea celei mai importante zone verzi a orașului
Aiudul investește masiv în revigorarea Parcului Municipal: Licitație pentru modernizarea celei mai importante zone verzi a orașului Primăria Municipiului Aiud a lansat licitația publică pentru execuția lucrărilor și dotărilor din cadrul proiectului de reabilitare a Parcului Municipal. Cu o valoare estimată la 3.431.812,50 lei (fără TVA) și finanțare europeană asigurată prin Programul „Regiunea Centru” 2021-2027, […]
Pensia anticipată în 2026: Cine poate ieși mai devreme la pensie și cu ce reducere Românii care vor să se pensioneze înainte de împlinirea vârstei standard trebuie să îndeplinească reguli stricte privind stagiul de cotizare. Pensia anticipată vine cu penalizări care pot ajunge la 24% în cazul unei anticipări de cinci ani, în timp ce […]
