CJ Alba a scos din nou la licitație 43 de trasee de călători din județ: ZECI de milioane de euro puși la bătaie
CJ Alba a scos din nou la licitație 43 de trasee de călători din județ: ZECI de milioane de euro puși la bătaie
Consiliul Județean Alba încearcă din nouă să atribuie un număr de 43 de trasee de călători care nu au fost contractate de operatorii de transport la precedentele licitații organizate în cursul anilor 2021 și 2022.
Sunt trasee din toate zonele județului, pentru care se încearcă atribuirea prin procedura de delegare a gestiunii serviciului public de transport de persoane prin curse regulate. O licitrație în acest sens a fost demarată în SEAP, la finalul săptămânii trecute. Valoarea totală estimată a contractului este cuprinsă între 118.939.927 de lei și 130.833.920 de lei, fără TVA. Procedura este împărțită în 43 de loturi, fiind posibilă, astfel, contractarea doar a unora dintre acestea.
În cadrul procedurilor anterioare, au fost contractate un număr de 27 de trasee, dintr-un total de 70 câte au fost organizate pe teritoriul județului. Dintre cele mai solicitate trasee de către călători, rămase nealocate, precizăm următoarele: Bistra-Câmpeni-Alba Iulia (87 km), Câmpeni – Abrud – Alba Iulia (80 km), Câmpeni – Mușca – Baia de Arieș (35 km), Câmpeni – Albac – Arieșeni (41 km), Alba Iulia – Unirea – Ocna Mureș (51 km), Alba Iulia – Meteş – Zlatna (37 km), Alba Iulia – Vințu de Jos – Pianu de Sus (25 km), Alba Iulia -Coşlariu – Blaj (38 km), Cugir – Vințu de Jos – Sebeș (34 km), Cugir – Vințu de Jos – Alba Iulia (40 km), Sebeș – Lancrăm – Alba Iulia (16 km), Sebeș – Daia Română (10 km), Sebeș – Gârbova – Cărpiniș (29 km), Blaj – Pănade (10 km).
Ppentru determinarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic vor fi analizați o serie de facturi cum ar fi: prețul oferte (30%), vechimea medie a parcului de autobuze (25%), dotarea cu instalaţie de aer condiţionat (5%), clasificarea autobuzelor (10%), norma de poluare a autobuzului (25%) și utilizarea combustibililor alternative (5%). (D.Ț.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Vacanța de iarnă 2026-2027, cea mai lungă vacanță dintre modulele școlare: Când sunt programate cele 19 zile libere pentru elevi
Vacanța de iarnă 2026-2027, cea mai lungă vacanță dintre modulele școlare: Când sunt programate cele 19 zile libere pentru elevi Elevii din România se vor bucura de 19 zile de vacanță de sărbătorile de iarnă, potrivit structurii anului educațional 2026-2027. Al doilea modul școlar se încheie pe 22 decembrie, iar cursurile vor fi reluate pe […]
Cum va fi vremea în România până în 9 noiembrie 2026: Vin ploile! Prognoza meteo pe 4 săptămâni
Cum va fi vremea în România până în 9 noiembrie 2026: Vin ploile! Prognoza meteo pe 4 săptămâni România va avea parte de temperaturi apropiate de cele normale pentru perioada calendaristică în următoarele patru săptămâni, potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 12 octombrie – 9 noiembrie 2026. În prima săptămână, precipitațiile vor fi mai abundente decât […]
Bani în plus pentru pensionarii cu venituri mici: Cine primește până la 500 de lei în decembrie 2026
Bani în plus pentru pensionarii cu venituri mici: Cine primește până la 500 de lei în decembrie 2026 Pensionarii cu venituri lunare de cel mult 3.000 de lei primesc, în decembrie 2026, a doua tranșă a ajutorului financiar acordat de stat. Sumele sunt cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de venitul lunar […]

