Ciugud: Singura comună din România premiată la Gala Smart City Industry Awards a primit premiul Best Smart Village Project pentru proiectele smart de dezvoltare a unei comunității

Comuna Ciugud a fost premiată, duminică seara, la Gala Smart City Industry Awards, pentru proiectele ce au ca scop crearea primei comunități creativ inteligente din mediul rural din România. Ciugud a primit premiul Best Smart Village Project pentru proiectele smart implementate în ultimii ani pentru digitalizarea administrației publice, educație, susținerea economiei locale sau pentru protejarea mediului înconjurător. Gala a fost organizată de Asociația Română pentru Smart City fiind cel mai important eveniment din România care premiază dezvoltarea comunităților creativ-inteligente.

„Comuna Ciugud este onorată să primească acest premiu, dar mai ales să se regăsească într-o gală în care sunt premiate municipii mari din România, care au făcut pași importanți pentru a deveni comunități creativ inteligente. Premiul este de fapt o recunoaștere națională a faptului că „smart village” devine tot mai mult o realitate și nu mai este doar un concept, ci este dovada că satele românești pot fi inteligente. Smart Village poate fi orice comunitate rurală din România, dacă înțelege că poate să se dezvolte inteligent, folosind soluțiile tehnologice moderne, dar păstrându-și identitatea rurală.

ELIT

Pandemia ne-a demonstrat că trebuie să fim pregătiți pentru a face față și situațiilor dificile, iar tehnologia este un ajutor important. În centrul oricărui proiect, indiferent că vorbim de smart city sau de smart village, trebuie să se regăsească însă cetățeanul care trebuie să simtă că inovația și tehnologia îi fac viața mai frumoasă și mai ușoară. Mulțumim Asociației Române pentru Smart City, care devine prietenul comunității noastre, dar și un partener extrem de important pentru promovarea conceptului „smart village” în România”, a spus Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud.

„Comuna Ciugud devine comunitate reper pentru cele peste 3.000 de comune și comunități ale României obligate de contextul actual să se digitalizeze. Ne propunem ca în 2021 să promovăm modelul Ciugud Smart Village tuturor comunităților rurale și periurbane, astfel încât expertiza prietenilor noștri din județul Alba să poată ajunge și la cei peste 8,7 milioane de români care trăiesc în mediul rural. Domnul Primar Gheorghe Damian și echipa sa au demonstrat în ultimii ani că inovarea, atragerea de investiții și deschiderea modelului de a face administrație pot accelera procesele de dezvoltare ale comunităților locale”, a spus Eduard Dumitrașcu, Președintele Asociației Române pentru Smart City.

Gala Smart City Industry Awards 5 a fost organizată de Asociația Română pentru Smart City și difuzată online duminică, 20 decembrie 2020. Ca în fiecare an, evenimentul a premiat cele mai bune proiecte tip Smart City implementate la nivel național pe parcursul anului 2020, cât și eforturile susținute ale instituțiilor, companiilor și persoanelor pentru dezvoltarea industriei.

Ediția 2020 a Galei Smart City Industry Awards a recunoscut și a premiat eforturile acelor persoane/instituții/companii care au știut să se adapteze contextului pandemic actual, să digitalizeze, să implice cetățenii în rezolvarea problemelor și în actul administrativ și să implementeze tehnologii și soluții inovatoare care să ajute comunitățile să traverseze mai ușor aceste vremuri dificile.
Mai multe detalii despre Gala Smart City Industry Awards și despre premiile oferite puteți afla accesând linkul următor: https://scia.ro/campionii-industriei-smart-city-romania-2020/

În prezent, Ciugudul este promotor național al conceptului „smart village” implementând numeroase soluții inovatoare pentru a fi mai aproape de cetățean. „Smart Village” înseamnă o comunitate rurală care se dezvoltă folosind inteligent resursele locale și soluții tehnologice inovatoare, dar păstrând identitatea rurală. Ciugudul a implementat deja mai multe soluții „smart” în comunitate pentru reducerea costurilor administrative, pentru a fi mai aproape de cetățean sau pentru a proteja mediul înconjurător.

Astfel, comuna este prima din România care are automate de plată pentru taxe și impozite locale montate în fiecare sat, oferă cetățenilor aplicații și o platformă smart cu servicii publice digitale. De asemenea, comuna a introdus iluminat inteligent și un sistem inteligent de supraveghere video pentru prevenirea faptelor antisociale, folosește un autoturism electric în activitatea curentă sau își asigură electricitatea cu ajutorul unei microcentrale eoliene și cu sistemele inteligente de panouri fotovoltaice. Ciugud este localitatea din România care are cele mai multe stații gratuite de încărcare pentru autoturismele electrice (un punct de încărcare la 1000 de locuitori).

Unul dintre cele mai importante proiecte implementate de comuna Ciugud este „Ciugud Smart School”, proiect prin care, în anul 2019, a înființat prima „școală inteligentă” din mediul rural din România. Proiectul a devenit un exemplu național fiind intens promovat de mass-media și devenind totodată un model de bune practici în documentele de lucru ale Ministerului Educației și Cercetării. În acest context s-a născut programul de mentorat al Școlii Gimnaziale Ciugud prin care zeci de comunități rurale din întreaga țară sunt susținute cu informații pentru a-și implementa soluții tehnologice care să permită e-educația.

„Școala inteligentă” a devenit astfel un concept național menit să demonstreze că tehnologia poate fi soluția prin care educația se poate dezvolta în mediul rural și copiii pot fi atrași spre procesul de învățare folosind soluții tehnologice inovatoare și inedite.

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Te-ar putea interesa și:

67 de persoane sancționate de către polițiștii din Alba pentru nerespectarea măsurilor și normelor de protecție împotriva COVID-19. Activățile de verificare ale IPJ Alba continuă

Continuă activitățile Inspectoratului de Poliție Județean Alba în vederea verificării modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

FOTO| Veteranul de război Gheorghe Tamaș din Daia Română, sărbătorit la 98 de ani de reprezentanți ai Armatei Române și oficialități

Veteranul de război Gheorghe Tamaș din Daia Română a fost omagiat la împlinirea venerabilei vârste de 98 de ani de… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Primăria Sebeș continuă procedurile reabilitarea şi revitalizarea Parcului Arini. Licitația pentru proiectare a fost publicată în sistemul de achiziții publice

Primăria Sebeș continuă procedurile reabilitarea şi revitalizarea Parcului Arini. Licitația pentru proiectare a fost publicată în sistemul de achiziții publice… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Nevoie URGENTĂ de donatori la Centrul de Transfuzie Alba: Ce grupe de sânge au stoc insuficient

Centrul de Transfuzie Sanguină Alba face un apel către cetățenii județului, pentru a dona de urgență sânge, în special cei… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

FOTO| Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba a fost RENOVATĂ pentru iubitorii de carte, cu dizabilități

Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba este instituția publică de cultură care are rolul de a gestiona documente și baze de… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

FOTO| Unirea Principatelor Române marcată, online, de către elevii militarii ai Colegiului „Mihai Viteazul” din Alba Iulia

Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită la 24 ianuarie, a fost marcată ca în fiecare an și de elevii militari. Contextul… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro