Actualitate

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei și important lider PNL, audiat la DNA într-un dosar de corupție: Susține că nu știe ce acuzații i se aduc

Ioana Oprean

Publicat

în

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei și important lider PNL, audiat la DNA într-un dosar de corupție: Susține că nu știe ce acuzații i se aduc

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost audiat joi, 18 iunie 2026 la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în cadrul unui dosar de corupție în care procurorii investighează presupuse fapte legate de activitatea sa din perioada în care conducea Primăria Sectorului 6.

La sosirea la sediul DNA, Ciucu a declarat că nu cunoaște motivele exacte pentru care a fost citat și nici calitatea procesuală pe care o are în dosar.

„Nu știu, habar n-am”, a spus edilul, întrebat de activistul Marian Ceaușescu în ce calitate a fost chemat la DNA. Întrebat dacă are calitatea de inculpat, Ciucu a răspuns: „Nu, nu cred”.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA i-ar fi adus la cunoștință că este suspect într-un dosar care vizează o posibilă infracțiune de luare de mită. Anchetatorii verifică suspiciuni conform cărora edilul ar fi primit foloase necuvenite în schimbul eliberării unei autorizații în perioada în care ocupa funcția de primar al Sectorului 6.

Ulterior, informații apărute în spațiul public au indicat că dosarul care îl privește pe Ciprian Ciucu ar fi desprins dintr-o anchetă mai amplă a DNA privind activitatea unor operatori din domeniul jocurilor de noroc din Sectorul 6. Conform informațiilor citate de Mediafax, unul dintre personajele vizate în dosarul inițial este suspectat că ar fi finanțat campania electorală a lui Ciprian Ciucu pentru Primăria Generală a Capitalei din 2025, în schimbul obținerii unor autorizații.

Până la acest moment, DNA nu a anunțat oficial acuzațiile formulate împotriva primarului Capitalei, iar Ciprian Ciucu nu a făcut declarații suplimentare după audiere. Potrivit principiului prezumției de nevinovăție, orice persoană cercetată într-un dosar penal este considerată nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Dosarul are și implicații politice importante, având în vedere poziția lui Ciprian Ciucu în cadrul Partidului Național Liberal. În aceeași zi, europarlamentarul Gheorghe Falcă a declarat la Antena 3 CNN că planul de reorganizare a conducerii PNL fusese stabilit încă de luni, înainte ca votul privind Guvernul Veștea să fie amânat după congresul partidului.

Conform planului de reorganizare discutat în interiorul formațiunii, PNL ar urma să aibă un singur prim-vicepreședinte, funcție pentru care Ciprian Ciucu era luat în calcul.

foto: arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum poți avea grijă de animalele de companie pe caniculă? Recomandările IPJ Alba: ,,Oferiți-i apă proaspătă și un loc la umbră prietenului necuvântător”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum poți avea grijă de animalele de companie pe caniculă? Recomandările IPJ Alba: ,,Oferiți-i apă proaspătă și un loc la umbră prietenului necuvântător” IPJ Alba vine cu serie de recomandări pentru proprietarii de animale, în contextul informărilor meteo de caniculă și temperaturi extreme în Alba. Având în vedere temperaturile ridicate din această perioadă, vă recomandăm […]

Citește mai mult

Actualitate

Care sunt gradele militare din Armata Română. Cum este construită ierarhia, de la soldat la mareșal

Ioana Oprean

Publicat

în

Care sunt gradele militare din Armata Română. Cum este construită ierarhia, de la soldat la mareșal Armata Română are o ierarhie militară bine definită, în care gradele indică nivelul de autoritate, responsabilitate și experiență al militarilor. De la soldat și fruntaș până la colonel, general și, în situații excepționale, mareșal, fiecare treaptă are un rol […]

Citește mai mult

Actualitate

2-6 august 2026 | Zile de foc peste România: Cod portocaliu de caniculă în Alba și alte zone și cod roșu în trei județe. Temperaturi extreme, disconfort termic și nopți tropicale

Ioana Oprean

Publicat

în

2-6 august 2026 | Zile de foc peste România: Cod portocaliu de caniculă în Alba și alte zone și cod roșu în trei județe. Temperaturi extreme, disconfort termic și nopți tropicale Meteorologii ANM au emis noi informări meteo de vreme deosebit de caldă în toate regiunile din România, în perioada 02 august, ora 10 – […]

Citește mai mult