Rămâi conectat

Editorial

Ciocoii noi

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Am crezut sincer că scandalul din PSD Geoană – Ponta nu va fi prea uşor de eclipsat din punct de vedere mediatic, având în vedere excelentele condimente pe care le conţinea, dar iată că reţinerea primarului Clujului, Sorin Apostu, l-a împins în plan secund. Ţin minte că, la alegerile locale din 2008, toată lumea stătea cu ochii pe Cluj, pentru că, după Bucureşti, acesta era considerat oraşul care, prin rezultatele scrutinului, putea să dea cele mai bune indicii privind culoarea învingătorilor de la… parlamentare şi prezidenţiale. Şi aşa a fost, victoria lui Emil Boc reprezentând un atu important pentru PDL şi pentru Traian Băsescu. Atât de important încât Emil Boc a fost numit premier şi s-a aflat în postura de a-şi desemna urmaşul în persoana lui Sorin Apostu, ales de clujeni cu un scor foarte confortabil, de peste 60 la sută. Din câte am citit în ultimele două zile, Apostu, care a fost director tehnic în primăria clujeană şi apoi viceprimar, îşi datorează cariera lui Emil Boc. Aceasta însemnă că premierul nostru l-a apreciat pe cel care avea să-i devină succesor. În acest context, e normal să ne întrebăm ce anume l-a recomandat pe Apostu în ochii lui Boc pentru demnitatea de primar al Clujului? Se prea poate ca Sorin Apostu să fie o persoană inteligentă şi competentă, dar e greu de crezut că, pe parcursul colaborării cu Emil Boc, nu şi-a trădat caracterul în niciun fel. Spun asta întrucât exerciţiul meseriei de jurnalist mi-a permis să constat că, în societatea românească în general şi în politică în special, dacă profesionalismul este facultativ, aşa-zisul pragmatism (în traducere, capacitatea de a face bani pentru şef(i) şi pentru „cauză”) este obligatoriu. Iar în sectorul public şi nu numai, dacă ai conexiunile necesare, cea mai ofertantă sursă de venituri murdare este, şi copiii o ştiu, banul public. Suculentul, energizantul, euforizantul ban public, extras cu instrumente barbare din sărăcia, amărăciunea, lipsa de speranţă a contribuabililor care şi-au dat votul noilor ciocoi înrudiţi cu cei vechi la propriu şi la figurat. ADN-ul lor (vorba primarului de Cluj) o demonstrează prin intermediul DNA, care îl acuză pe Apostu de luare de mită în formă continuată. Astfel, el ar fi primit în perioada 2009-2011, 94.000 de euro pentru a încheia contracte de salubrizare şi asigurare a parcului auto al regiilor subordonate CJ Cluj, banii fiind încasaţi de la firmele beneficiare ale contractelor prin cabinetul de avocatură al soţiei sale. Din păcate, acesta nu este deloc un caz singular, astfel încât declaraţia de ieri a purtătorului de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, cum că reţinerea primarului Sorin Apostu, care este totodată preşedintele PDL Cluj-Napoca, „nu ar trebui să afecteze în vreun fel imaginea şi credibilitatea premierului”, mi se pare strict conjuncturală. Şi când vorbesc despre venalitatea de la vârful PDL, nu mă refer doar la Radu Bica, vicepreşedinte al CJ Cluj, acuzat la rândul lui de luare de mită într-un dosar disjuns din acela al soţilor Apostu, ci la mulţi alţi membri de vază ai PDL trimişi în judecată pentru acte de corupţie (Gheorghe Falcă) sau cercetaţi pentru gestionarea frauduloasă a fondurilor europene (Ioan Botiş). Cum se face că asemenea persoane, între care se numără şi albaiulianul Silviu Bian, ajung în funcţii înalte?
Fără îndoială că Emil Boc nu poate fi învinovăţit pentru ascensiunea tuturor corupţilor cu funcţii mari şi bănoase din PDL, aportul baronilor partidului având o pondere însemnată în promovarea lor, însă girul dat de domnia sa este imposibil de trecut cu vederea. Vă mai amintiţi că dl Ion Iliescu era categorisit cu mândrie pesedistă drept sărac şi cinstit? Sub pulpana domniei sale au crescut, însă, deţinătorii unor averi enorme, pe care demnitarii portocalii şi clientela se străduiesc să îi întreacă în toate cele, de la bogăţie şi lăcomie, la aroganţă, tupeu şi infinit dispreţ faţă de alegători.

Maria Lucia MUNTEANU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea