Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Cine au fost Sfinții Împărați Constantin și Elena, unii dintre cei mai cunoscuți sfinți ai creștinătății, sărbătoriți pe 21 mai

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cine au fost Sfinții Împărați Constantin și Elena, unii dintre cei mai cunoscuți sfinți ai creștinătății, sărbătoriți pe 21 mai

Unii dintre cei mai cunoscuți sfinți ai creștinătății, Sfinții Împărați Constantin și Elena, sunt sărbătoriți în calendarul ortodox, în fiecare an, pe data de 21 mai. Deși sunt mulți cei care le poartă numele și își sărbătoresc onomastica în această zi, nu toată lumea știe cine au fost Sfinții Constantin și Elena.

Împăratul Constantin este cunoscut drept un adevărat protector al creștinilor și creștinismului. În timpul domniei sale, a fost legalizată religia creștină în Imperiul Roman. Înainte de asta, creștinii erau persecutați, bunurile lor confiscate, iar ei plăteau chiar și cu viața credința în Hristos. Așadar, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt considerați eliberatorii creștinismului.

Cine au fost Sfinții Constantin și Elena – scurtă istorie

Sfântul Constantin cel Mare – care a trăit între anii 272 și 337 – a fost împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306.

Elit - Gustul Desăvârșit

În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare a emis Edictul de la Milan, prin care creştinismul devine religie permisă, legalizând astfel creștinismul, alături de alte religii din imperiu. În anul 321, împăratul Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus a declarat duminica drept sărbătoarea săptămânala a creștinilor, zi de odihnă în imperiu, dar și ziua în care și soldații puteau asista la slujbă.

Împăratul Constantin cel Mare, cel care a legalizat creștinismul

Flavius Valerius Aurelius Constantinus a luat mai multe măsuri în favoarea Bisericii creştine, înlăturând din legile penale pedepsele contrare creştinismului.

Împăratul şi familia sa au sprijinit repararea bisericilor, dar au fost și cei care au contribuit la construirea unora noi.

Citește și: Nume care se sărbătoresc de Constantin şi Elena

În tradiția ortodoxă, Împăratul Constantin este amintit și pentru convocarea primului sinod ecumenic din istorie, în anul 325. La acest prim sinod s-au pus bazele învățăturii creștine și primele canoane ale religiei creștine. Tot în cadrul Conciliului de la Niceea s-a stabilit și principiul alegerii datei Paștelui ca fiind în prima duminică după luna plină de după echinocțiul de primăvară. Iar acest lucru s-a păstrat până în zilele noastre.

Totodată, împăratul Constantin cel Mare a construit o nouă capitală – inaugurată la 11 mai 330 -, transformând oraşul Bizantium în oraşul Constantinopol, care timp de o mie de ani va fi capitala creştină a Imperiului Roman. Sfântul Constantin cel Mare a murit în Duminica Rusaliilor, la 22 mai 337, şi a fost înmormântat în Biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol.

Cine a fost Sfânta Elena

Sfânta Elena, cunoscută sub numele de Helena Augusta a fost mama împăratului Constantin cel Mare. În multe dintre scrierile vechi, Elena, originară din Golful Nicomidia, se spune că era fiica unui hangiu. Constantin, fiul Elenei, a devenit împărat al Imperiului Roman şi, ca urmare a ascensiunii acestuia, Helena Augusta a devenit o prezenţă importantă la curtea imperială.

Mama lui Constantin a participat la numeroase acțiuni de binefacere în folosul creștinilor persecutați, mutilați și lipsiți de posibilități. Este prima femeie din lume despre care se știe că și-a eliberat toți sclavii și a desființat de la curte suita de doamne și domnițe, care huzureau în lux, intrigi și lucruri nefolositoare.

Împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, a avut o contribuţie majoră la această lucrare de înnoire a religiei creștine, prin care s-au deschis şi s-au zidit în Imperiul roman mii de biserici. Pentru marea contribuţie la răspândirea şi înflorirea creştinismului, Constantin şi mama sa, Elena, au fost trecuţi de Biserica Ortodoxă în rândul sfinţilor şi sunt socotiţi „întocmai cu Apostolii”

În anul 326, după moartea nepotului său Crispus și a nurorii sale Fausta, Sfânta Elena a mers în pelerinaj în Țara Sfântă. A murit la scurt timp după întoarcerea din pelerinaj, la vârsta de 80 de ani.

Rugăciune de Sf Constantin și Elena

Mulți dintre creștini obișnuiesc ca, mai ales în ziua de 21 mai, să rostească rugăciunea către Sf Constantin și Elena:

„Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, după Dumnezeu şi Maica Domnului, Voi sunteţi nădejdea noastră şi folositorii noştri. Voi ne sunteţi nouă bucurie în vremea necazului. Voi ne ocrotiţi în nevoi şi ne ajutaţi. Voi sfintelor mănăstiri şi biserici le sunteţi păzitori. Pentru aceasta cădem înaintea voastră cu lacrimi, rugându-vă să nu încetaţi a ne ajuta nouă neputincioşilor. Ci mijlociţi la Dumnezeu şi la preacurata Lui Maică şi pururea Fecioara Maria, ca şi pe noi să ne păzească fără prihană. Și pe toţi să ne întărească în credinţă, până la sfârşitul vieţii, spre mântuirea sufletelor noastre.

Citește și:  Mesaje de Sfinții Constantin și Elena. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica

Sfinţi Împăraţi Constantin şi Elena, rugați-vă pentru noi! Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, cei ce sunteţi mai cinstiţi decât toţi împăraţii, aleşii lui Dumnezeu, căzând înaintea voastră cu lacrimi vă rugăm. Daţi-ne mângâiere şi nouă celor ce suntem în necazuri. Voi sunteţi mijlocitori Sfintei Treimi şi puteţi să ne ajutaţi nouă. Auziţi-ne şi pe noi acum. Alungaţi de la noi necazurile şi nevoile ce vin asupra noastră în această vremelnică viaţă. Și vindecaţi neputinţele noastre. Tămăduiţi bolile noastre. Potoliţi răutatea noastră. Izgoniţi pe vrăjmaşii nosştri văzuţi şi nevăzuţi. Daţi-ne nouă ca în pace şi în linişte să trăim. Ajutaţi-ne nouă cu sfintele voastre rugăciuni. Pentru mântuirea sufletelor noastre faceţi-vă milă cu noi acum, când cu frică şi cu umilinţă zicem către voi aşa: Bucuraţi-vă, părinţii creştinilor! Amin.’


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Opinii - Comentarii

Mesaje de Florii 2023. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica

Ziarul Unirea

Publicat

în

Mesaje de Florii 2023 frumoase. SMS-uri, felicitări de Florii și urări onomastice creștine de Sărbătoarea Floriilor pentru: iubit(ă), prieteni, rude, colegi, șefi, profesoare care au nume de floare.

Texte cu mesaje de Florii haiose și amuzante . Mesaje de la mulți ani de Florii • Urări de Florii creștine.

Creștinii ortodocși sărbătoresc duminică Floriile, ziua în care, în mod tradițional, persoanele cu nume de flori își aniversează onomastica.

ziarulunirea.ro vă pune la dispoziție cele mai frumoase mesaje, felicitări și urări pentru a le trimite, ca un cadou de suflet, celor dragi:

Elit - Gustul Desăvârșit

Mesaje de la mulți ani de Florii pentru: Viorica, Florentina, Florica, Floarea, Florina, Florin, Viorel, Florian, Florea, Florentin și pentru toți cei care au nume de floare.

Această zi este dedicată celui mai frumos lucru din lume – florile, minuni ale naturii. La mulţi ani!

– Pentru că m-ai iubit cu gingăşia unui ghiocel, pasiunea unui trandafir şi căldura unei flori de câmp.

– Pentru că eşti minunată, toate florile din lume îţi urează „la mulţi ani!”

– Îţi mulţumesc că m-ai învăţat să cred în lucrurile mărunte, să mă bucur cu tot sufletul de bogăţia culorilor vieţii.

– Departe-aş vrea de-aici să vii,/ În alte lumi senine,/ În dimineaţa de Florii/ Să mă cunun cu tine.

– Fiind o zi de sărbătoare creştinească, nu-mi vine decât să mă gândesc la Dumnezeu şi să-l rog să ocrotească familiile noastre şi pe cei dragi ai noştri, oriunde s-ar afla şi să binecuvânteze vremurile şi lumea în care trăim.

– Motoceii sa vă intre în casa cu mult belşug şi spor în toate. Florile să-ţi fie aproape

– Fie ca pe oriunde ai merge, trandafiri să-ţi răsară în cale şi garoafe să-ţi rămână în urmă…

– Azi uita cine eşti şi trezeşte-te la viaţă odată cu natura! Fii un fluture zglobiu şi aşează-te pe prima floare a purităţii!

– Totul pe lume se schimbă… doar florile se deschid în fiecare primăvară… Pentru că eşti minunată, toate florile din lume îţi urează La mulţi ani!

– Drumul vieţii tale să fie presărat cu flori: cu ghiocei ca să îţi păstrezi sufletul tânăr şi curat, cu trandafiri ca să fii veşnic iubita şi cu margarete pentru a-ţi aminti mereu să zâmbeşti. La mulţi ani de Florii!

– Vei primi flori de ziua ta… Să înveţi de la fiecare floare să iubeşti, să fii tandră, să-i luminezi pe cei din jur, să-i laşi să te admire, să aduci bucurie şi sărbătoare… La mulţi ani!

– Pentru că florile înfloresc în fiecare primăvară, Pentru că suntem tineri şi iubim prietenia, În numele ei şi a tot ce-i frumos, Eu îţi doresc fericirea!

Citește și: Nume care se sărbătoresc de Florii • Nume de băieți și fete care își sărbătoresc onomastica de Florii

– De ziua ce-ţi surade-n prag, Şi-i porţi frumosul nume, Eu îţi doresc tot ce-i mai drag, Şi mai frumos pe lume.

Să primești flori de ziua ta. Să înveți de la fiecare floare să iubești, să fii tandră, să luminezi pe cei din jur, să-i lași să te admire, să aduci bucurie și sărbătoare. La mulți ani!

– Trandafirii pe care i-ai adunat în cununa vieții tale, lasă-i astazi să se împletească într-un buchet al împlinirii. Fie ca florile iubirii să-ți împodobească viața și să-ți vezi împlinite toate dorințele.

– Pentru că ești o persoană deosebită, toate florile din lume urează un sincer “La mulți ani” unei alte flori!

– Onomastică fericită! Ziua numelui să fie luminoasă și să se prelungească în multe altele aducătoare de bucurii. LA MULȚI ANI!

–  Flori frumoase să răsară-n calea ta, zile lungi și fericire îți doresc din partea mea. La mulți ani de ziua numelui!

– De ziua numelui tău, îți doresc ca toate lucrurile bune și frumoase să te copleșeasca și să strălucească în calea ta către fericire și succes. La mulți ani!

– De Florii zi sfanta, sa se rasfranga asupra ta bunatatea si dragostea ce izvorasc dintr-o inima mare si iubitoare.

– Ziua numelui să-ti fie plină de realizări și să te bucuri mereu de orice lucru frumos din viața ta! La mulți ani!

– Dacă toată lumea îți dorește ca această zi să fie una minunată, eu îți urez ca toate zilele ce urmează să fie pline de bucurii și realizări astfel încât să îți umple sufletul de voie bună. La mulți ani!

–  Cele mai frumoase flori, cele mai sincere urări pentru o zi minunată și un an plin de realizări. La mulți ani înfloritori!

Citește și: Obiceiuri, superstiţii și tradiții de Florii

– La mulți ani, sănătate și fericire! Să ciocnim un păhărel, celebrând un Floricel!

– De ziua numelui tău, primește din partea mea multe urări de bine, sănătate, mult noroc și împlinirea tuturor dorințelor! Dumnezeu să te călăuzească în tot ceea ce faci. LA MULȚI ANI!

–  Florii alese și zile senine, săptămâna patimilor să te țină în leagăn de flori și lumină curată Dumnezeiască!

–  Să ai o zi frumoasă. Să te bucuri de numele pe care-l porți, să fii fericită, iubită și bucuroasă. La Mulți Ani!

–  Flori frumoase să răsară-n calea ta, zile lungi și fericire îți doresc din partea mea. La mulți ani de ziua numelui!

– Astăzi, fiind o zi frumoasă și știind că-i ziua ta,/ În parfumul dimineții, țin a te felicita. La mulți ani de ziua numelui!

– Îţi doresc ca această zi minunată de primăvară să fie urmată de altele mult mai frumoase şi mai deosebite, pline de bogăţie sufletească şi nu numai. La mulţi ani!

Mesaje de Florii haioase. Texte amuzante și hazlii pentru prieteni, iubit(ă), coleg(ă), sef(ă), profesor

– Chiar daca vine recesiunea si foamea ne da capace eu iti urez La Multi Ani cu bani si sa traiesti cum iti place.

– Cu ocazia acestei zile in care mai adaugi un trandafir in buchetul vietii,iti urez sa ai parte de tot ce iti doresti de la viata: dragoste, bucurii, ganduri senine, lumina in suflet, speranta intr-un viitor mai bun si un sincer si calduros”LA MULTI ANI”

– Cu ocazia aniversari tale eu iti urez multa,multa sanatate,fericire.dragoste sa iubesti asa cum stii tu mai frumos.

– Dau si eu un mesaj simpatic si nu sun pentru ca nu am bani, in ziua in care si soarele se scoala noaptea sa-ti ureze La Multi Ani

– De fiecare data cand te uiti la aceste flori sa stii ca cineva, departe, se gandeste la tine. As vrea sa fie mai multe moduri in care sa-ti spun cat insemni pentru mine. Iti trimit cate un sarut ascuns in petalele fiecarei flori!

– De ziua ce astepti in prag/Si de frumosu-ti nume/Eu iti doresc tot ce-i mai bun/Si fericire-n lume ! numele sarbatoritului/ Eu iti doresc tot ce-i mai drag/Si fericire-n lume ! La Multi Ani

– De ziua ta eu iti doresc, Tot ceea ce este firesc, Un an tu mai implinesti, Si ce-ti place sa primesti/ sa iubesti, sa fii iubita , si sa traiesti fericita, Sa ai si tu printul tau, Si sa va iubiti mereu!

– De-as putea din cerul noptii iute as fura o stea, ca sa-ti pun cununa vietii astazi chiar de ziua ta. Dar nu pot sa ajung la stele si nici cerul nu-l cuprind lacrimez de neputinta, dar iti spun: La Multi Ani…zambind

– Din adancul sufletului iti doresc ca anii ce se scurg sa treaca precum razele soarelui mangaie o trestie umeda si batuta de vant, precum iubirea alina sufletele suferinde. Sa fii fericita si mereu insotita de cei care merita sa te iubeasca. LA MULTI ANI !!!

Citește și: Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare

– E ziua ta de nastere, ai inplinit un numar de ani, daca citesti acest mesaj inseamna La Multi Ani

– E ziua ta si nu stiu cum sa-mi stapanesc euforia iti urez La Multi Ani si sa traiesti cati Kilometri de autostrada are Romania

– Fie ca aceasta zi sa-ti deschida poarta unui viitor plin de succese, Dumnezeu sa-ti dea un curcubeu la fiecare furtuna, un zambet la fiecare lacrima, sanatate, impliniri si multa iubire! La multi ani!

– Fie ca din aceasta zi, toate necazurile sa te ocoleasca, dragostea la tine in suflet sa poposeasca fara sa mai plece si sa ai doar zile insorite si multa fericire! La Multi Ani !

– Florile din imagine sunt ofilite in comparatie cu frumusetea ta! LA MULTI ANI, fericire, bucurii alaturi de cei dragi tie si tot binele din lume!

– Inima mea ar fi prea mica fara dragostea ta, zambetul meu ar fi prea trist fara guritza ta, iubirea mea nu ar exista fara de tine de ziua ta iti daruiesc inima mea!

– Iti doresc ca anii ce-i implinesti astazi sa-ti aduca stralucirea si frumusetea stelelor, intelepciunea si puterea zeilor, dorinta de a iubi si de accepta sa fii iubit si tot ce are lumea asta mai bun in ea! Si de-ar fi ca zeii sa-mi indeplineasca dorintele iti mai doresc “tinerete fara batrinete si viata fara de moarte!” Multi ani fericiti!

– Iti doresc ca de ziua ta sa ti se implineasca toate dorintele, sa fii fericit, iubit, sa ai parte numai de raze de soare in viata si iti urez un sincer La Multi Ani!

– La Multi Ani ! Esti o fiinta atat de draguta, politicoasa, frumoasa, sincera, spirituala si unica pe aceasta lume. Primeste urarile mele de bine si acesta minciuni nevinovate.

– La multi ani ! Viata sa-ti frumoasa si colorata ca acest buchet de flori!

– La multi ani cu drag si dor si iti uram o viata frumoasa si parfumata ca un buchet de trandafiri!

– La Multi Ani Iubire, La Multi Ani Fericire, La Multi ani de 10 ori, hai ca plec sa cumpar flori…

– La multi ani si mult noroc in aceasta zi speciala. Iti dorim sa ti se indeplineasca toate dorintele. Sanatate si numai bucurii!

– La Multi Ani si sa cunosti iubirea, iti doresc sa te iei de mana cu Fericirea!

– La Multi Ani si sanatate multa, pentru fiecare lumanare de pe tort sa ai cate o surpriza placuta!

– La multi ani! In viata sa te impiedici de un bolovan de NOROC, sa calci intr-o balta de FERICIRE, sa te stropesti din cap pana-n picioare cu IUBIRE si sa fi SANATOS!

Citește și:  Nume despre care NU ŞTIAI că se sărbătoresc de FLORII. Cui trebuie să mai spui „La Multi Ani!”

– La multi ani, plini de fericire si impliniri! Sa te pupe norocul si sa ai numai zambete si soare in calea ta!

– La Multi Ani, sa ai o sanatate beton, sa ai o zi buna si sa n-ai noroc de ghinion!

– Lumea toata-i trecatoare, oamenii se trec si mor, tu esti nemuritoare, La Multi Ani si mult umor!

– Mesajele cu La Multi Ani sunt greu de facut, iti doresc tot ce-ti doresti si inca de-o mie de ori pe atat!

– Multa sanatate si La Multi Ani, sa ai mai multi fani decat dusmani!

– Nu te-am uitat si iti doresc sa ai o zi plina de impliniri!

– O sa-ti trimit cu dragoste mesaje sms cu urari La Multi Ani , prietenia noastra inseamna pentru viata mea… cei mai frumosi ani.

– Pentru tot ceea ce ai incercat sa faci pana acum si nu ti-a iesit, pentru tot ce ai construit dar s-a ruinat, pentru tot ce ai cautat in zadar si nu ai gasit, azi ai voie mai mult ca oricand sa crezi intr-o minune. Este ziua ta si numai a ta. Azi trebuie sa crezi in visele tale! LA MULTI ANI!!!

– Pentru toti anii in care ai fost primul gand dimineata, si ultimul seara. Fiecare an este mai dulce ca ultimul. Daca ar trebui sa o iau de la inceput, as face la fel iar si iar. Daca as avea o singura floare pentru fiecare clipa cand m-am gandit la tine, m-as plimba in propria gradina. La Multi Ani cu multa dragoste.

– Sa cresti mare si cuminte, multi ani de-acu-nainte, sa ai parte de fericire sanatate si multa iubire!

– Sa fii mereu tanara, frumoasa si cu acelasi spirit vesel! Sa nu ne uiti nici la 100 de ani! Viata sa-ti ofere clipe minunate si bucurii nemaiintalnite!

– Sa traiesti 1000 de ani si inca o viata, la multi ani, sa petrecem, sa bem pana dimineata!

– Sub tavan de stele, Si cu bani si fara bani, Intr-un miez frumos de noapte, Lumea-ti spune “LA MULTI ANI”

– Tot ce-ti doresti, tot ce-ti lipseste, un mesaj de La Multi Ani de la cel ce te iubeste!

Citește și: Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti

– Trandafirii pe care i-ai adunat in cununa vietii tale, lasa-i astazi sa se impleteasca intr-un buchet al implinirii. Fie ca florile iubirii sa-ti impodobeasca viata si sa-ti vezi implinite toate dorintele: sa calci mereu pe trandafiri, pe flori nemuritoare, sa ai in ochii tai priviri ca razele de soare, sa ai o viata ca-n povesti, cu vise implinite, sa darui celui ce iubesti doar clipe fericite… La Mulţi Ani!!!!

– Un cer albastru fara nori, In calea ta sa fie, Sa ai in viata numai flori, Noroc si bucurie!

– Un cer senin si fara nori / Ca viata ta sa fie / Sa ai in cale numai flori / Succes si bucurie!

– Un gand senin si cateva soapte trimise din zari indepartate sa-ti spuna la ureche clipe curate, IUBIRE, FERICIRE, SANATATE. LA MULTI ANI!! Sa fii iubit/a si fericit/a

– Un la multi ani plin de emotii, iti doresc succes pe toate planurile vietii!

– Un ocean de sanatate, un munte de noroc, un camion cu bani si un sincer La Multi Ani!

– Un simplu La Multi Ani plin de noblete, acum ca m-am debransat si gandesc la rece!

– Un trandafir s-a atasat la buchetul vietii tale. Fie ca el sa infloreasca mai frumos si plin de sanatate, decat cei pe care ii ai deja in buchet.

Pentru că se apropie Paștele 2022 v-am pregătit mai multe FELICITARI de Paște frumoas pe care le puteți transmite cunoscuților cu ocazia Sfinteleor Sărbători Pascale.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Mesaje de Florii 2023. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe

Ziarul Unirea

Publicat

în

Mesaje de Florii 2023. Felicitări de FLORII, mesaje, sms-uri și urări pentru apropiați, rude și cunoștințe în Duminica Floriilor

Creștinii sărbătoresc duminică Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele. Mai jos găsiţi câteva sugestii de urări pentru cei pe care îi sărbătoriţi de Florii. Trimite așadar un mesaj plin de emoție și căldură și împarte gândurile tale bune cu cei pe care îi prețuiești.

MESAJE de FLORIIURARI de FLORIIFELICITARI de FLORII

Idei de mesaje şi urări pentru cei dragi:

Aşa cum florile sunt semne ale primăverii, aşa este şi acest mesaj un semn ca ţin la tine! La Mulţi Ani!

Elit - Gustul Desăvârșit

O zi frumoasă este mâine, o zi frumoasă pentru ţine. O floare şi un sincer La Mulţi Ani! Să creşti mare şi frumoasă şi să fii şi sănătoasă.

Să ai o zi frumoasă, ca o zi de primăvară. Să te bucuri de numele pe care-l porţi, să fii fericită, iubită şi zâmbitoare. La Mulţi Ani!

Floare pura, floare sfanta, azi e ziua ta… soarele a aflat si el, luna… da si ea! Fericire le-a adus, mie… implinire, ca iubesc o stea divina cu nume de floare! La multi ani!

Flori frumoase să răsară-n calea ta, zile lungi şi fericire îţi doresc din partea mea. La mulţi ani de ziua numelui.

Pe o petală de lalea, La Mulţi Ani din partea mea, iar pe una de bujor, Te iubesc şi te ador! La mulţi ani!

Drumul vietii tale sa fie presarat cu flori: cu ghiocei ca sa iti pastrezi sufletul tanar si curat, cu trandafiri ca sa fii vesnic iubita si cu margarete pentru a-ti aminti mereu sa zambesti.

Floare pura, floare sfanta, azi e ziua ta… soarele a aflat si el, luna… da si ea! Fericire le-a adus, mie… implinire, ca iubesc o stea divina cu nume de floare! La multi ani!

Ziua numelui să-ti fie plină de realizări şi să te bucuri mereu de orice lucru frumos din viaţa ta! La mulţi ani!

Din adâncul sufletului îţi urez un drum presărat cu bucurie, zâmbete, iubire şi fericire!

Drumul vietii tale sa fie presarat cu flori: cu ghiocei ca sa iti pastrezi sufletul tanar si curat, cu trandafiri ca sa fii vesnic iubita si cu margarete pentru a-ti aminti mereu sa zambesti. La multi ani!

Nici toate florile din lume n-ar fi de ajuns să îţi demostreze cât de mult ţin la tine! La Mulţi Ani!

Citește și: Obiceiuri, superstiţii și tradiții de Florii

Această zi să îţi aducă atât de multe flori încât să te pierzi printre ele şi tot atâtea declaraţii de dragoste! Tu eşti singura mea floare de pe pământ!

Sper că drumul tău în viaţă să îţi fie presărat de inocenţa ghioceilor, de frumuseţea trandafirilor şi de gingăşia crinilor. La mulţi ani!

Să primeşti flori de ziua ta. Să înveţi de la fiecare floare să iubeşti, să fii tandră, să luminezi pe cei din jur, să-i laşi să te admire, să aduci bucurie şi sărbătoare. La mulţi ani!

De Florii, să se răsfrângă asupra ta bunătatea şi dragostea ce izvorăsc dintr-o inimă mare şi iubitoare.

Florii alese si zile senine, saptamana patimilor sa te tina in leagan de flori si lumina curata DUMNEZEIASCA.

Dintr-o lume plină de flori tu eşti trandafirul meu şi vreau să rămâi mereu. La mulţi ani!

Flori frumoase sa rasara-n calea ta, zile lungi si fericire iti doresc din partea mea.

Să ai o zi frumoasă, că o zi de primăvară. Să te bucuri de numele pe care-l porţi, să fii fericită, iubita şi zâmbitoare. La Mulţi Ani!

La multi ani de ziua numelui!Fiind o zi de sarbatoare crestineasca, nu-mi vine decat sa ma gindesc la Dumnezeu si sa-l rog sa ocroteasca familiile noastre si pe cei dragi ai nostri, oriunde s-ar afla, si sa binecuvinteze vremurile si lumea in care traim. Motoceii sa va intre in casa cu mult belsug si spor in toate!

Fie ca viaţa ta să se umple de căldura, lumina şi dragostea pe care mi le-ai oferit mie! La Mulţi Ani, floarea mea iubită!

Apropiindu-se o mare zi de sărbătoare, ziua numelui tău, primeşte din partea mea multe urări de bine, sănătate, mult noroc şi împlinirea tuturor dorinţelor! Dumnezeu să te călăuzească în tot ceea ce faci. LA MULŢI ANI!

O zi frumoasă este mâine, o zi frumoasă pentru tine. O floare şi un sincer La Mulţi Ani! Să creşti mare şi frumoasă şi să fii şi sănătoasă.

Aş vrea de aici să vii, în alte lumi senine, în dimineaţa de Florii, să mă cunun cu tine.

La mulţi ani, sănătate şi fericire! Să ciocnim un păhărel, celebrând un “Floricel”.

Eşti cea mai frumoasă floare dintre flori şi te iubesc enorm!

Dintr-o lume plină de flori tu eşti trandafirul meu şi vreau să rămâi mereu. La mulţi ani!

Îţi doresc ca această zi minunată de primăvară să fie urmată de altele mult mai frumoase şi mai deosebite, pline de bogăţie sufletească şi nu numai. La mulţi ani!

O zi frumoasă începe cu o floare. Viaţa este frumoasă pentru că tu exişti. La mulţi ani!

La muţi ani floricica mea! Să fii întotdeauna la fel de înfloritoare şi minunată!

Te iubesc floricel şi îţi doresc un la mulţi ani frumuşel!

Aşa cum florile sunt semne ale primăverii, aşa este şi acest mesaj un semn ca ţin la tine! La Mulţi Ani!

Eşti cea mai frumoasă dintre toate florile de pe Pământ! La Mulţi Ani!

Citește și: Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare

Deoarece reprezinţi pentru mine frumuseţea unei orhidei, gingăşia unui ghiocel şi parfumul unui trandafir, îţi urez un sincer „La Mulţi Ani!”

Nicio floare nu se compară cu frumuseţea ta! La Mulţi Ani!

Nici toate florile din lume n-ar fi de ajuns să îţi demostreze cât de mult ţin la tine! La Mulţi Ani!

Zi frumoasă, ca o zi de primăvară!

Să ai o zi frumoasă, ca o zi de primăvară. Să te bucuri de numele pe care-l porţi, să fii fericită, iubită şi zâmbitoare. La Mulţi Ani!

De Florii, să se răsfrângă asupra ta bunătatea şi dragostea ce izvorăsc dintr-o inimă mare şi iubitoare.

Onomastică fericită! Ziua numelui să fie luminoasă şi să se prelungească în multe altele aducătoare de bucurii. LA MULŢI ANI!

Totul pe lume se schimbă, doar florile se deschid în fiecare primăvară; pentru că eşti minunată, toate florile din lume îţi urează la mulţi ani!

Această zi să îţi aducă atât de multe flori încât să te pierzi printre ele şi tot atâtea declaraţii de dragoste! Tu eşti singura mea floare de pe pământ! Mesaje de Florii Pentru că eşti minunată, toate florile din lume urează “la mulţi ani!” unei alte flori.Această zi este dedicată celui mai frumos lucru din lume: unei flori. La mulţi ani!

De ziua ta, toate florile din lume să îţi ureze „La Mulţi Ani!”

Eşti persoana care mi-a luminat viaţa şi mi-a încălzit sufletul! La Mulţi Ani!

Frumuseţea trandafirilor şi gingăşia narciselor pălesc în faţa ta! Eşti cea mai preţioasă floare! La Mulţi Ani!

Cerul se înseninează de fiecare dată când păşeşti afară, vântul adie domol, iar păsările ciripesc de îndată ce te văd pe tine! La Mulţi Ani, floarea mea iubită!

În ziua dedicată şie, floarea vieţii mele, îţi zic un călduros „La Mulţi Ani!”

Pentru că suntem aproape de Paște 2023 v-am pregătit mai multe FELICITARI de Paște frumoas pe care le puteți transmite cunoscuților cu ocazia Sfinteleor Sărbători Pascale.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Cum se dădea examenul auto în timpul comunismului: Era extrem de greu și consta în mult mai multe probe decât astăzi

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum se dădea examenul auto în timpul comunismului: Era extrem de greu și consta în mult mai multe probe decât astăzi

Mulți șoferi cu experiență și care au dat examenele pentru obținerea permisului de conducere înainte de 1989 își aduc și azi aminte cum erau atunci aceste examene.

Deși azi pare istorie examenul era unul extrem de greu și consta în mult mai multe probe decât astăzi. Trebuie să recunoaștem că în zilele noastre examenul este mult simplifcat față de acei ani. Așadar, hai să aflăm cum se dădea examenul auto în timpul comunismului. Tot ce vă mai putem spune este că șoferii de astăzi sigur l-ar pica, iar diferenţa e foarte mare.

Elit - Gustul Desăvârșit

Cum se dădea examenul auto în timpul comunismului

Mulți din bătrânii șoselelor patriei și-aduc aminte și astăzi cum se dădea examenul auto în timpul comunismului. Concret un viitor posesor de permis, indiferent de categorie, avea de dat nu mai puțin de patru probe, și anume examenul teoretic (sala), un examen în poligon, traseul de zi și traseul de noapte.

Dintre toate aceste patru probe, cele mai grele erau traseul de noapte și poligonul. În cazul celui din urmă, șoferii erau nevoiți să treacă prin mai multe etape, parcarea în loc fix, urcarea pe rampă, coborârea cu fața de pe rampă și coborârea cu spatele, plus parcările laterale, iar în cazul în care examinatul dărâma cel puțin un jalon era declarat amânat, ceea ce însemna reluarea examenului. Pentru unii șoferi, care se puteau adapta cu greu la condițiile de noapte, inclusiv traseul de noapte era unul relativ greu.

Cam așa se dădea examenul auto înainte de 1989. Dar, culmea, după 1995, când erau eliminate traseul de noapte și poligonul, IGPR revenea asupra acestei decizii și propunea un cadru legislativ care să readucă în prim plan aceste probe. Momentul se întâmpla în 2009 odată cu lansarea unui proeict „Life Save”, derulat in 26 de țări europene.

Astăzi șoferii sigur ar pica examenul dacă s-ar reintroduce aceste probe

Deși eliminate în 1995, cele două probe eliminate ar fi dorite de mulți instructori și astăzi. În aceeași măsură, deși în 2009 nu era luat în considerare proiectul inițiat de IGPR, și astăzi sunt readuse în discuție reintroducerea probelor, ca urmare a numărului mare de accidente din trafic. Majoritatea instructorilor cu vechime spun că dacă ar fi reintroduse mulți potențiali șoferi ai zilelor noastre ar pica aceste probe.

Este clar că examenul auto de obținere al permisului de conducere de astăzi este extrem de simplificat, reducându-se la doar două probe, cel teoretic, sala, și examenul din trafic care implică mai multe puncte, pe lângă condusul propriu-zis. Dacă se vor reintroduce sau nu, rămâne de văzut, dar ceea ce este cert, este că sunt diferențe mari între ceea ce se întâmpla înainte de 1989 și ce se întâmplă azi când vine vorba de examenele de obținere a permisului de conducere.

Sursa: playtech.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare