CFR: 9 septembrie, ultima zi în care mai circulă ”Trenurile Soarelui 2018″
CFR Călători a anunţat că „Trenurile Soarelui 2018” vor circula până la data de 9 septembrie, iar după această dată capacitatea de transport va fi adaptată cerinţelor de extrasezon.
„Astfel, legătura dintre Bucureşti şi Constanţa va fi asigurată zilnic de 16 trenuri, din care 12 InterRegio (câte 6 pe sens) şi 4 Regio (câte 2 pe sens, cu plecare / sosire Bucureşti Obor)”, se arată în comunicat.
Totodată, durata de călătorie pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa este de 2 ore pentru cele 4 trenuri InterRegio (câte 2 pe sens) care circulă fără opriri intermediare şi de circa 2 ore şi 20 minute pentru celelalte trenuri InterRegio, potrivit CFR Călători.
În contextul programului ”Litoralul pentru toţi”, pentru a facilita accesul turiştilor la Delta Dunării, zilnic, până la data de 30 septembrie 2018, va circula tren direct InterRegio pe ruta Bucureşti Nord – Tulcea Oraş şi retur (IR 1689, cu plecare din Bucureşti Nord la 06:10 şi IR 1688, cu plecare din Tulcea Oraş la ora 13:10), potrivit CFR Călători.
„După această dată, vor circula doar la final de săptămână (în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică). De asemenea, în fiecare zi, 4 trenuri (câte 2 pe sens) vor continua să circule între Medgidia şi Tulcea şi retur”, se arată în comunicat.
O călătorie Bucureşti – Constanţa, fără nicio ofertă comercială, este 59,6 lei la tren IR, clasa a 2-a. Dacă se achiziţionează un bilet dus-întors călătorul beneficiază deja de 10% reducere, iar dacă biletul este achiziţionat online se mai adaugă o reducere de 5%. Pasagerii CFR Călători au posibilitatea de a călători la tarife reduse din tariful de transport.
CFR recomandă tuturor călătorilor să îşi procure bilete de tren din timp, în special pentru trenurile de lung parcurs, care au în compunere vagoane de dormit şi cuşetă.
Biletele pot fi achiziţionate online pe www.cfrcalatori.ro, de la automatele de bilete din gări, de la automatele ZebraPay, direct de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR şi de la distribuitori autorizaţi (agenţii de turism).
Sursa: economica.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Salariul minim din România în 2027. Ministru: „Nu poți avea o companie profitabilă cu angajați care nu au un trai decent”
Salariul minim din România în 2027. Ministru:„Nu poți avea o companie profitabilă cu angajați care nu au un trai decent” Majorarea salariului minim pe economie în 2027 nu este bătută în cuie pentru 1 ianuarie. Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că au început consultările cu sindicatele și patronatele, iar decizia va trebui să țină cont […]
Rabla Auto 2026: Au început înscrierile pentru persoane fizice. Ce valoare au ecotichetele pentru fiecare categorie de vehicule
Rabla Auto 2026: Au început înscrierile pentru persoane fizice. Ce valoare au ecotichetele pentru fiecare categorie de vehicule O nouă sesiune a Programului Rabla Auto 2026 pentru persoanele fizice a început marți, la ora 10:00. Înscrierile se fac online, prin platforma Administrației Fondului pentru Mediu, iar valoarea ecotichetelor este cuprinsă între 10.000 și 18.500 de […]
Plata alocațiilor și indemnizațiilor, în avans în noiembrie 2026! Când intră banii în conturi și când ajung prin poștă
Plata alocațiilor și indemnizațiilor, în avans în noiembrie 2026! Când intră banii în conturi și când ajung prin poștă Vești importante pentru milioane de beneficiari! ANPIS a anunțat plata în avans, în luna noiembrie 2026, a alocațiilor de stat pentru copii, indemnizațiilor pentru creșterea copilului, stimulentelor de inserție și drepturilor persoanelor cu dizabilități. Primele sume […]
