Cultură Educație

Centrul de Cultură „Augustin Bena Alba” şi-a îmbogăţit oferta educaţională cu lecţii de pian, olărit şi Dansul Fetelor de la Căpâlna

Alexandra Mates

Publicat

în

Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba şi-a îmbogăţit, de curând,  oferta educaţională în domeniul artelor moderne şi tradiţionale, iar pe lângă celelalte cursuri deja cunoscute a introdus o clasă de pian, a reluat activitatea la clasa de olărit şi a iniţiat un proiect de revitalizare a dansurilor tradiţionale, în special cel al fetelor de la Căpâlna.

Petrecerea Divorțaților

Începând din acest an şcolar, la sediul central al instituţiei şi-a deschis porţile clasa de pian, coordonată de prof. Vera Zeleska Petriman, clasă ce se bucură deja o largă popularitate în rândul elevilor, potrivit  Danielei Floroian, directoarea centrului de cultură.

Tot în acest an şcolar, şi-a reluat activitatea clasa de olari de la Sebeşel, clasă formată în parteneriat cu Primăria Săsciori şi cu Asociaţia „Fiii satului Sebeşel. De menţionat că noua clasă este coordonată de Alexandru Teodorescu, formată sub îndrumarea d-nei Lucia Bratu în atelierul de olărit ce a funcţionat la Săsciori până la finele anului 2011.

În ceea ce priveşte revitalizarea dansului tradiţional, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, prin Serviciul Şcoala de Arte şi Meşteşuguri, a iniţiat un proiect ce a vizat înfiinţarea în parteneriat cu Primăria Jidvei şi biblioteca din localitate, a unei clase ce are ca principal obiectiv refacerea grupului de fete şi promovarea celebrului dans al fetelor de la Căpâlna.” Pe tot parcursul anului şcolar fetele vor fi coordonate de Angela Todor, fosta dansatoare în grupul coordonat de coregrafa Sorica Fărcaş, cea care a animat ani la rândul cultura tradiţională din judeţul Alba şi care  o va sprijini şi pe fosta ei eleva în activitatea de la Jidvei”, a spus Daniela Floroian.

Cursul de pian nou introdus face parte din categoria artelor moderne, iar alături de cursurile deja cunoscute precum canto muzică uşoară, canto muzică populară, pictură, design vestimentar sau ambiental, foto-video-arte vizuale moderne, acordeon-orgă, instrumente de suflat, chitară clasică şi folk, şi acesta durează trei ani, costul fiind de 450 de lei pe an. Cursul de olărit de la Sebeşel şi cel de dansuri populare de la Jidvei, alături de celelalte cursuri de meşteşuguri din judeţul Alba (de prelucrare a lemnului şi confecţionat instrumente muzicale tradiţionale la Şugag, Horea, Arieşeni, Vidra şi Avram Iancu, ţesături-iconari de la Cugir, ţesut –  cusut în Câmpeni, Biia,  şi Bucerdea Vinoasă, dansuri populare la Fărău) sunt gratuite.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor

Ioana Oprean

Publicat

în

De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor Știati că prima traducere integrală a Noului Testament tipărită în limba română a apărut la Alba Iulia, în 1648 și că un exemplar original poate fi admirat acum la Palatul principilor din […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul

Ioana Oprean

Publicat

în

Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul Muzica folk revine în prim-plan la Alba Iulia! Casa de Cultură a Studenților organizează vineri, 30 octombrie 2026, de la ora 18:30, cea de-a treia ediție a evenimentului „Alba Folk – Poezie pe muzică”, care aduce pe aceeași […]

Citește mai mult

Cultură Educație

25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță

Ioana Oprean

Publicat

în

25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță Duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 11:30, Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce”, situată în Piața Cardinal Alexandru Todea (Târgul de Fân) din […]

Citește mai mult