Ştirea zilei

Centrale termice produse la noua fabrică Bosch din Blaj

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Reprezentanţii concernului german Bosch şi-au anunţat intenţia de a investi în două noi fabrici pe raza municipiului Blaj, unde funcţionează în prezent două unităţi ale diviziei Bosch Rexroth. Declaraţia a fost făcută de primarul Gheorghe Rotar, după ce conducerea companiei germane a decis să cumpere 7 hectare de teren în apropierea celor 23 de hectare deţinute în prezent. Deschiderea autorităţilor locale blăjene şi înalta calificare a personalului i-au determinat pe oficialii de la Bosch să prefere tot Blajul în locul Clujului sau al Sibiului, deşi primarul sibian este de origine germană. Bosch Rexroth a investit din 2007 la Blaj circa 30 de milioane de euro, în cele două fabrici de producere a pieselor de tehnică liniară pentru piaţa de maşini unelte. Pentru aceasta, cu sprijinul Consiliului Judeţean, Primăria Blaj a dezvoltat reţelele de utilităţi publice din zona industrială. Anul trecut, fabrica Bosch de la Blaj a fost premiată de conducerea concernului pentru că a ocupat locul I în lume în privinţa calităţii produselor din cele peste 200 de fabrici ale companiei, înregistrând numai 14 rebuturi la un milion de piese pe an, faţă de 80 cât avea uzina de la Stuttgart.
Primarul Gheorghe Rotar, care a declarat dezvoltarea economică prioritatea numărul 1 a Blajului, a spus că administraţia locală îşi va da tot concursul pentru noile investiţii. Una dintre unităţile Bosch va fabrica acelaşi gen de produse, iar noua linie tehnologică va produce centrale termice economice. În prezent, Bosch Rexroth asigură un sfert din bugetul de venituri proprii al municipiului Blaj, contribuind anual cu circa un milion de euro, cifră care în opinia primarului Gheorghe Rotar se va tripla din 2014. Lucrările efective la noile unităţi de producţie vor începe în luna august, iar valoarea investiţiilor Bosch de la Blaj va ajunge la circa 100 de milioane de euro, concernul german urmând să apeleze şi la schema de ajutor naţional oferită de Guvernul României investitorilor străini.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS

Bogdan Ilea

Publicat

în

Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS Județul Alba avea, în anul 1988, 105 cadre ale Securității, dintre care 84 de bărbați și 21 de femei, potrivit unor date prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), publicate luni, 14 septembrie, pe o rețea de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]

Citește mai mult