Cei care vor să devină polițiști nu trebuie să aibă tatuaje ori piercing-uri la vedere
Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului prin OUG nr. 53/2018, în vigoare din 2 iulie a.c., prevede că persoanele care participă la concursurile sau examenele de ocupare a funcţiilor de poliţist nu trebuie să aibă tatuaje ori elemente ornamentale (ex. piercing-uri) aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentație, în ținuta de vară. Măsura a fost introdusă recent în actiul normativ.
Mai exact, la concursurile sau examenele pentru ocuparea funcţiilor de poliţist poate participa orice persoană care îndeplinește, pe lângă condițiile standard, și următoarele criterii specifice:
- nu are tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentație, în ținuta de vară;
- dacă prin reîncadrare sau încadrare directă, potrivit nivelului studiilor și/sau vechimii în specialitate, nu dobândește un grad profesional mai mic decât gradul militar echivalent deținut în rezervă.
Verificarea respectării acestui criteriu se va realiza în cadrul examinării medicale.
Condiţiile standard, menţionate anterior, sunt prevăzute la art. 10 alin. (1) din Statutul poliţistului, potrivit căruia la concursul de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne și la ocuparea funcțiilor de polițist are acces orice persoană, indiferent de rasă, naționalitate, sex, religie, avere sau origine socială, care îndeplinește, pe lângă condițiile generale legale prevăzute pentru funcționarii publici, și următoarele condiții speciale:
- să fie aptă din punct de vedere medical, fizic și psihologic;
- să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni;
- să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de polițist.
Sursa: legestart.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]
Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]
