Ce spune Victor Negrescu, președintele PSD Alba, despre eventualul ”transfer” al deputatului USR Beniamin Todosiu?
Ce spune Victor Negrescu, președintele PSD Alba, despre eventualul ”transfer” al deputatului USR Beniamin Todosiu?
Schimbarea culorii politice a deputatului USR, Beniamin Todosiu, a fost vechiculată intens în presa locală. Despre o eventuală mutare a acestuia a vorbit și președintele PSD Alba, Victor Negrescu, la Radio Unirea FM.

„Există în județul Alba oameni performanți, de valoare, pe care îi doresc în echipa noastră. Atât cei care au venit din zona privată și sunt la început de carieră politică, cât și alții care au avut performanțe. Avem aici câteva exemple, unul dintre aceștia fiind Beniamin Todosiu, care este un deputat implicat. De exemplu, proiectul pe care îl are pentru scoaterea păcănelelor din orașe este un proiect pe care PSD îl susține la nivel național și unde putem avea o viziune comună. Nu există o evoluție față de ce a apărut în presă. Însă sunt idei comune,” a declarat președintele PSD Alba, Victor Negrescu.
Una dintre ideile la care se referă președintele PSD Alba este scăderea prețului la apă și canale. Acesta spune că democrații au venit cu anumite propuneri și că reprezentanții USR le susțin sau au propuneri complementare, iar aceste viziuni a unor oameni tineri, din altă generație, ar putea rezulta cândva într-un proiect comun, îmbrățișat sub sigla PSD.
„Eu vă spun foarte clar că sunt sute de persoane care vor să sprijine ceea ce înseamnă PSD în Alba. Noi i-am spus noul PSD. Acesta înseamnă o altă viziune, o altă abordare, oameni profesioniști. Avem și mulți oameni vechi care au revenit în prim plan, avem primari care au performanță, dar și mulți oameni noi care au venit. Ceea ce am reușit este atractiv. Cred că pot veni către noi oameni de valoare, de la USR, de la PNL, de la ALDE. Sunt convins câteva surprize frumoase dar în jurul acestor valori și principii pe care le-am menționat mai devreme,” a mai spus edilul de la PSD.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat | Corneliu Mureșan (PSD Alba): Siegfried premier înseamnă doar Ilie cu altă pălărie
Corneliu Mureșan(PSD Alba): Siegfried premier înseamnă doar Ilie cu altă pălărie Siegfried Mureșan premier înseamnă, din punctul meu de vedere, doar Ilie cu altă pălărie. O schimbare de nume și de imagine, nu neapărat schimbarea de direcție de care România are nevoie. După lunile de guvernare ale lui Ilie Bolojan, România are nevoie de mai […]
Foto | Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei
Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei Una dintre comunele afectate de seceta din ultimii ani este Cricău, unde a fost necesar ca și în acest an, pe perioada verii, SC Apa CTTA SA Alba, de comun […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Un transport public județean eficient înseamnă șansa satelor noastre de a rămâne vii
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Un transport public județean eficient înseamnă șansa satelor noastre de a rămâne vii Un județ în care copiii nu au cu ce ajunge la școală, iar oamenii nu au cu ce ajunge la serviciu este un județ care își izolează propriile comunități. Problemele transportului public județean din Alba nu sunt […]