Ce poziție ocupă România în topul celor mai sigure țări de vizitat în perioada pandemiei de COVID-19
România se află pe locul 57 în topul celor mai sigure țări și teritorii după gradul de siguranță al vizitelor din punctul de vedere al pandemiei cu COVID 19, potrivit unui raport publicat în revista Forbes.
Grupul Deep Knowledge a colectat și analizat date din 200 de țări și a creat un punctaj bazat pe 130 de parametri cantitativi. Cea mai sigură țară, potrivit acestui clasament, este Elveția, la capătul opus al clasamentului fiind Sudan.
„Elveția și Germania sunt pe locul 1, respectiv al 2-lea, în acest nou studiu special, în special datorită rezistenței economiei lor și a modului atent în care relaxează ridicarea restricțiilor și a constrângerilor asupra activității economice, folosind date științifice și fără a sacrifica sănătatea și siguranța publică”, arată studiul.
Dacă luăm în calcul doar țările din Europa, România se află pe locul 30 din cele 43 de state. Europa include tări care ar fi trebuit să obțină un punctaj ridicat dat fiind robustețea sistemelor de sănătate, dar care se plasează în partea inferioară a clasamentului din cauza strategiilor guvernamentale de gestionare a crizelor și a politicilor utilizate pentru combaterea pandemiei, mai arată studiul.
În acest moment, în raport, zonele cu cel mai mare risc sunt Africa sub-Sahariană și America de Sud, precum și unele țări din Orientul Mijlociu și Asia.
Din punct de vedere al eficienței măsurilor guvernamentale, suntem pe locul 43 în top 100 state cu cele mai eficace măsuri. Germania și Israel sunt primele, iar Paraguay și Brazilia sunt pe ultimul loc.
Sursa: hotnews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului
Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului În zonele montane înalte ale României, iarna pare că își intră în drepturi, zăpada căzută depunându-se deja în strat consistent. La Vârful Omu, în Munții Bucegi, omătul se apropie de 40 de centimetri, […]
Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa
Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, cadru universitar la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a fost reținut vineri de procurorii Parchetului de […]
CASS pe pensii în 2026, măsură contestată la Curtea Constituțională: Cât pierd pensionarii
CASS pe pensii în 2026, măsură contestată la Curtea Constituțională: Cât pierd pensionarii Aproape două milioane de pensionari din România sunt vizați de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), în cuantum de 10%, pentru partea din pensie care depășește 3.000 de lei lunar. Măsura, introdusă în 2025 în cadrul pachetului de reducere a […]
