Ce pensionari români riscă suspendarea pensiei în 2026: Documentul care trebuie trimis obligatoriu la Casa de Pensii
Ce pensionari români riscă suspendarea pensiei în 2026: Documentul care trebuie trimis obligatoriu la Casa de Pensii
O categorie de pensionari români riscă să rămână temporar fără plata pensiei dacă nu respectă termenele stabilite pentru transmiterea unui document obligatoriu către Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Măsura îi vizează pe seniorii care locuiesc în afara țării și care trebuie să confirme periodic că sunt în viață pentru a continua să primească drepturile bănești.
Potrivit prevederilor legale, pensionarii stabiliți în străinătate au obligația de a transmite din proprie inițiativă certificatul de viață de două ori pe an. Documentul este necesar pentru verificarea administrativă a beneficiarilor și trebuie depus la casa teritorială de pensii care gestionează dosarul.
Citește și: Pensii octombrie 2026. Când vin banii prin Poșta Română și când intră pensia pe card

Care sunt termenele-limită pentru transmiterea certificatului de viață?
Conform informațiilor publicate de Casa Națională de Pensii Publice, certificatul de viață trebuie transmis până la două date importante din fiecare an: 31 martie și 30 septembrie.
Documentul trebuie semnat personal de pensionar în fața unei autorități legale din statul în care acesta locuiește sau are reședința permanentă. Ulterior, autoritatea competentă certifică autenticitatea semnăturii beneficiarului.
Procedura poate fi îndeplinită prin intermediul instituțiilor de pensii sau de securitate socială, al autorităților administrative locale, al misiunilor diplomatice și oficiilor consulare. De asemenea, certificarea poate fi realizată de notari publici, avocați, consilieri juridici sau medici de familie.
Ce se întâmplă dacă pensionarii nu trimit documentul la timp?
Nerespectarea termenelor poate atrage suspendarea plății pensiei. CNPP precizează că, în cazul în care certificatul de viață nu este transmis până la data stabilită, plata drepturilor de pensie se suspendă începând cu luna următoare expirării termenului.
Totuși, suspendarea nu echivalează cu pierderea definitivă a dreptului la pensie. Beneficiarii pot solicita reluarea plăților după transmiterea certificatului de viață, iar drepturile restante se acordă de la data suspendării, cu respectarea termenului general de prescripție.
Pentru a evita întreruperea veniturilor, pensionarii români care locuiesc în străinătate trebuie să urmărească atent termenele și să se asigure că documentul ajunge la casa de pensii competentă.
Modelele oficiale ale certificatului de viață sunt puse la dispoziție de CNPP, inclusiv în mai multe limbi, pentru a facilita îndeplinirea acestei obligații.
Obligația este prevăzută de Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, intrată în vigoare la 1 septembrie 2024, și se aplică pensionarilor nerezidenți care beneficiază de drepturi de pensie din România.
sursa: romaniatv.net
foto: arhivă (cu rol ilustrativ)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
5 octombrie 2026 | Nicușor Dan convoacă partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui nou premier: Președintele va face a patra nominalizare de la începutul crizei politice
Nicușor Dan convoacă partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui nou premier: Președintele va face a patra nominalizare de la începutul crizei politice Președintele României, Nicușor Dan, a convocat pentru luni, 5 octombrie 2026, la Palatul Cotroceni, o nouă rundă de consultări cu liderii partidelor și formațiunilor parlamentare, în vederea desemnării unui nou prim-ministru. Discuțiile […]
România, dependență de importuri energetice care tinde spre infinit. Record istoric de energie electrică adusă din străinătate: 3.449 MW, la un preț mediu de aproximativ 240 euro/MWh
România, dependență de importuri energetice care tinde spre infinit. Record istoric de energie electrică adusă din străinătate: 3.449 MW, la un preț mediu de aproximativ 240 euro/MWh România a înregistrat, în cursul serii de sâmbătă, 3 octombrie 2026 un nivel fără precedent al importurilor de energie electrică, potrivit datelor privind funcționarea Sistemului Energetic Național. La […]
FOTO | Sculptura unui aiudean, simbol al unui oraș din Serbia: Lucrarea sa, intitulată „Jocul apei”, dăltuită în marmură, reprezentativă pentru orașul-stațiune Arandjelovac
Sculptura unui aiudean, simbol al unui oraș din Serbia: Lucrarea sa, intitulată „Jocul apei”, dăltuită în marmură, reprezentativă pentru orașul-stațiune Arandjelovac Sculptorul aiudean Ciprian Hopârtean este autorul uneia dintre cele mai reprezentative lucrări de artă monumentală din orașul-stațiune Arandjelovac, situat în inima Serbiei. Lucrarea sa, intitulată „Jocul apei”, dăltuită în marmură, a fost aleasă de administrația […]
