Ce MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI se trimit de Paște. De ce nu e bine să spui niciodată „Paște Fericit”
Ce MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Paște se pot trimite. De ce nu e bine să spui niciodată „Paște Fericit„
Adrian Papahagi, filolog și eseist român a dat câteva sfaturi referitor la urările de Paște în contextul în care sărbătorile pascale se apropie. Astfel, acesta sugerează să „evitaţi neopăgânismul kitsch: copilaşi, iepuraşi, ouşoare roşioare, mieluşei, apusuri spectaculoase”.
Papahagi ne propune, într-o postare pe Facebook, să încercăm evitarea kitsch-ului şi să fim atenţi la formularea urărilor de Paşti.
Citește și: Paște fericit • Mesaje de Paște • Urări de Paște • Felicitări de Paște care pot fi trimis prin SMS de Sfintele Paști
„Despre urările de Paşti:
1. E potrivit să folosim imagini cu Hristos sau cu subiect religios doar dacă sunt icoane
în tradiţia bizantină, reprezentări antice şi medievale (aţi observat că acestea nu pot fi niciodată de prost gust?), sau picturi/sculpturi ale unor imenşi artişti (preferabil morţi acum cel puţin 350 de ani). Se acceptă artişti moderni doar cu discernământ, pour les connaisseurs . Restul este kitsch.
2. Evitaţi neopăgânismul kitsch: copilaşi, iepuraşi, ouşoare roşioare, mieluşei, apusuri spectaculoase (mov) sau răsărituri lucioase, figuri radioase ca în reclamele pentru pastă de dinţi sau ciocolată.
Citește și: MESAJE DE PASTELE ORTODOX. URARI și FELICITARI frumoase care pot fi trimise prin SMS de Învierea Domnului
3. Nu folosiţi niciodată urarea “Paşte fericit”, decât dacă vă adresaţi unui viţel, care are tot dreptul să pască fericit! Nu folosiţi formule lemnoase scrise de alţii! Dacă nu aveţi inspiraţie pentru a compune un text care să nu fie nici kitsch, nici banal, nici cu greşeli de scriere, limitaţi-vă la clasicul “Hristos a înviat” (dar vezi şi §4)!
4. Nu trimiteţi pe sms, mail, messenger etc. urări colective şi nesemnate! Dacă trimiteţi urarea către un singur destinatar, dar nu personalizaţi mesajul, mai bine lipsă. E mai decent să comunici doar cu cei cu care te întâlneşti pe viu, sau de care îţi pasă suficient de mult ca să le adaugi un gând, sau măcar să-i numeşti. Nimeni nu se aşteaptă să primească urări de la toată agenda de telefon; nu vă simţiţi nici voi obligaţi să trimiteţi urări întregii voastre agende!
Citește și: Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște
5. Nu e nevoie să puneţi poze de la biserică: ştim că sunteţi credincioşi şi pioşi. Important e să vă ştie Hristos, nu Facebook-ul.
6. Dacă suntem într-o tradiţie, de ce să n-o respectăm? În Biblia ortodoxă numele Mântuitorului e ortografiat “Iisus Hristos” fiindcă creştinismul nostru e de filieră bizantină, Evangheliile ne-au parvenit în limba greacă, iar în greacă se scrie Ἰησοῦς Χριστός. Vocala η se pronunţa mai degrabă [e] în greaca clasică, dar în perioada bizantină s-a închis la [i], Ἰη a devenit “Ii”, deci avem doi de ‘i’: Iisus.
Citește și: Calendar Creștin. Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii ani
În latină, vocala η a fost transliterată ca “e”, iar “I” se scria uneori lung (“J”) la început de cuvânt, ceea ce a dat în limbile occidentale “Jesus”. Grecescul X (chi), la origine [kh] a devenit [h] în greaca bizantină, deci avem Hristós. Latina a transliterat cuvântul grecesc, care înseamnă “Unsul (Lui Dumnezeu)” echivalând consoana X cu “ch”, deci “Christus”, în care “c” era pronunţat însă fără aspiraţie, deci [k]. De aceea avem neologismele “creştini”, nu “hreştini”, creştinism, nu “hreştinism” şi Cristian/Cristiana, nu Hristian şi Hristiana.
Sigur, poate părea incoerent să spui “Hristos”, dar “creştin”, dar dacă înţelegi filologic situaţia, nu are nimic să scrii “Iisus Hristos”, cu acest mic aer arhaic, bizantin, ca în liturghie şi în Biblia ortodoxă. Cei de alte confesiuni, care nu au moştenit tradiţia bizantină, au toate justificările să modernizeze grafia, scriind “Isus Cristos”. În fine, nu e un capăt de lume, câtă vreme ştim cu toţii la cine ne referim. E însă kitschul absolut şi o dovadă de bădăranie, ca să nu spun de blasfemie, să scrii în glumă sau în serios “Gizăs”.
Cu asta, pace şi bunăvoire!”, a scris Adrian Papahagi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking”
Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking” Orașul Ocna Mureș continuă să se dezvolte pe partea de turism și agrement, prin investiții care vizează atât extinderea infrastructurii de la […]
Bucureștiul vede ce Alba nu vrea să vadă: ISC semnalează nereguli în autorizația de construire a străzii de lângă calea ferată, dintre Mărășești și Gheorghe Doja, și sesizează Prefectura pentru a cere anularea acesteia
Bucureștiul vede ce Alba nu vrea să vadă: ISC semnalează nereguli în autorizația de construire a străzii de lângă calea ferată, dintre Mărășești și Gheorghe Doja, și sesizează Prefectura pentru a cere anularea acesteia Inspectoratul de Stat în Construcții a găsit neconformități la autorizația de construire prin care Primăria Alba Iulia vrea să transforme drumul […]
Albaiulienii Adrian Manu și Mihai-Septimiu Florea au cucerit Muntele Kilimanjaro, în aventura vieții! Povestea pasionaților de drumeții, plecați de pe Dealul Mamut și până pe „acoperișul Africii”!
Albaiulienii Adrian Manu și Mihai-Septimiu Florea au cucerit Muntele Kilimanjaro, în aventura vieții! Povestea pasionaților de drumeții, plecați de pe Dealul Mamut și până pe „acoperișul Africii”! Adrian Manu și Mihai-Septimiu Florea sunt cei doi albaiulieni care au dovedit că atunci când pui pasiune în ceea ce faci, visele nu au limite! Cei doi au […]
