Ştirea zilei
Ce înseamnă STAREA DE ALERTĂ: Tot ce trebuie să știți despre măsurile la care va trece România din 15 mai
Klaus Iohannis a declarat luni, 4 mai 2020, că după 15 mai se va trece de la starea de urgenţă la cea de alertă. Ce înseamnă starea de alertă la care va trece România din 15 mai aflați mai jos.
Starea de alertă este o măsură de prevenţie instituită la nivel local sau naţional care se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgenţă. Situaţia de urgenţă este acel eveniment excepţional, cu caracter non-militar, care prin amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate (art. 2 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 21/2004).
Starea de alertă este reglementată prin OUG nr. 21 din 15 aprilie 2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă şi se poate institui atât la nivel local şi judeţean cât şi la nivel naţional.
Factorii de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă, enumeraţi de OUG nr. 15/2004 sunt: incendiile, cutremurele, inundaţiile, accidentele, exploziile, avariile, alunecările sau prăbuşirile de teren, îmbolnăvirile în masă, prăbuşirile unor construcţii, instalaţii ori amenajări, eşuarea sau scufundarea unor nave, căderi de obiecte din atmosfera ori din cosmos, tornade, avalanşe, eşecul serviciilor de utilităţi publice şi alte calamităţi naturale, sinistre grave sau evenimente publice de amploare determinate ori favorizate de factorii de risc specifici (art. 2, litera j) din OUG 21/2004).
Pe timpul stării de alertă se pot dispune, cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituţia României, măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale referitoare, după caz, la libera circulaţie, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii forţate, dreptul de proprietate privată ori la protecţia socială a muncii, aflate în strânsă relaţie de cauzalitate cu situaţia produsă şi cu modalităţile specifice de gestionare a acesteia (art. 4, alineat (2) din OUG 21/2004).
Măsurile de restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi trebuie să fie proporţionale cu situaţiile care le-au determinat şi se aplică cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de lege. (art. 4, alineat (3) din OUG 21/2004).
Decretarea stării de alertă la nivel naţional
La nivel naţional, starea de alertă este instituită de Comitetul Naţional (organism interministerial ce funcţionează sub conducerea ministrului de Interne şi sub coordonarea primului-ministru), prin ordin al ministrului de Interne, cu acordul primului-ministru. Tot Comitetul Naţional este cel care declară şi încetarea stării de alertă. Comitetul Naţional poate declara starea de alertă şi la nivelul mai multor judeţe (art. 20, alineat c) din OUG 21/2004).
Decretarea stării de alertă la nivel judeţean şi local
La nivel judeţean, starea de alertă poate fi de instituită de către comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, prin ordin al prefectului, iar la nivel local, de către comitetele locale, prin dispoziţie a primarului, cu avizul prefectului.
La nivelul judeţelor, comitetele pentru situaţii de urgenţă sunt conduse de prefecţi şi sunt formate din preşedintele consiliului judeţean, şefi de servicii deconcentrate şi alţi manageri ai unor instituţii şi societăţi comerciale de interes judeţean.
Comitetele judeţene declară, cu acordul ministrului de Interne, starea de alertă la nivel judeţean, în mai multe localităţi ale judeţului (art. 22, litera c) din OUG 21/2004).
Comitetele locale declară, cu acordul prefectului, starea de alertă pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective (art. 24, litera c) din OUG 21/2004).
Declararea stării de alertă la nivel naţional sau pe teritoriul mai multor judeţe se publică în Monitorul Oficial al României, iar la nivel judeţean sau al Municipiului Bucureşti, în Monitorul Oficial al autorităţii administrativ-teritoriale respective (art. 42 din OUG 21/2004).
Ştirea zilei
Avertizare imediată COD PORTOCALIU de vijelii în Alba: Averse torențiale, descărcări electrice și grindină. Localitățile vizate
Avertizare imediată COD PORTOCALIU de vijelii în Alba: Averse torențiale, descărcări electrice și grindină. Localitățile vizate
Meteorologii ANM au emis marți, 30 mai, o nouă avertizare de tip nowcasting cod portocaliu de furtuni, pentru județul Alba, până la ora 17:20.
Județul Alba: Cugir, Săsciori, Șugag, Pianu, Gârbova, Câlnic;
Se vor semnala averse torențiale care vor acumula peste 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină.
Ştirea zilei
Avertizare imediată COD GALBEN de FURTUNI în Alba: Averse, descărcări electrice și vânt puternic. Localitățile vizate
Avertizare imediată COD GALBEN de FURTUNI în Alba: Averse, descărcări electrice și vânt puternic. Localitățile vizate
Meteorologii ANM au emis marți, 30 mai, o avertizare de tip nowcasting cod galben de furtuni, pentru județul Alba, până la ora 17:20.
Județul Alba: Cugir, Sebeș, Săsciori, Vințu de Jos, Pianu, Daia Română, Șpring, Șibot, Săliștea, Gârbova, Câlnic, Cut, Blandiana, Doștat;
Se vor semnala local averse ce vor depăși 20-25 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină de dimensiuni mici
Ştirea zilei
VIDEO| Continuă lucrările de deszăpezire pe DN 67C Transalpina: Cum arată drumul în ultima zi din luna mai
Continuă lucrările de deszăpezire pe DN 67C Transalpina: Cum arată drumul în ultima zi din luna mai
Angajaţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova continuă și în ultima zi din mai lucrările de deszăpezire pe DN 67C Transalpina, sectorul de drum cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului.
”Continuă lucrările de îndepărtare a zăpezii din zona drumului și de pe partea carosabilă a DN 67 C, Transalpina.
Se lucrează și în zonele unde există riscul dislocării pietrelor de pe versanți, dar și la montarea de indicatoare rutiere.
Reamintim conducătorilor auto care doresc să intre pe acest sector de drum, faptul că circulația rutieră este închisă, iar prin accesul pe acesta se expun la pericole provocate atât din cauze naturale dar și de utilajele de mare capacitate care lucrează în zonă”, au transmis marți reprezentanții DRDP Craiova.
Foto: captură video
-
Actualitateacum 24 de ore
Directorul Terapia Cluj, despre greva profesorilor: „Stimați profesori, salariile dumneavoastră sunt plătite de performanța economiei noastre”
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
„Marți vor primi răspunsul!”: Profesorii intră în a doua săptămână de grevă generală și decid mâine ce se va întâmpla cu protestul lor
-
Sportacum 6 ore
FOTO: Blăjenii Sebastian Micu și Dorin Moraru, campioni universitari la volei cu CSU UVT Timișoara, al doilea an consecutiv
-
Sportacum 11 ore
Trei medalii de argint pentru judoka CS Unirea Alba Iulia, Alexandru Sibișan și Laura Alexia Bogdan, obținute la cele mai importante competiții naționale
-
Actualitateacum 10 ore
Dacia Sandero, al doilea cel mai bine vândut autoturism din Europa. Cu ce alte autoturisme se „luptă”
-
Ştirea zileiacum 8 ore
FOTO| Elevii Colegiului Militar din Alba Iulia, pe podium la Olimpiada de creativitate științifică-echipe, etapa județeană. Pe ce locuri s-au clasat