Ce amendă riscă cei care nu fac curat în fața scării de bloc. Legea este în vigoare din 2022
Ce amendă riscă cei care nu fac curat în fața scării de bloc. Legea este în vigoare din 2022
Deşi de anul trecut legea s-a schimbat şi îi obligă pe proprietarii de apartamente să participe la igienizarea spaţiilor din jurul blocurilor, nu toți sunt conștienți de această obligație, astfel încât riscă să fie amendați.

În prezent, legea îi obligă pe absolut toți proprietarii de apartamente să participe la igienizarea spațiilor din jurul proprietăților. O scuză a unor cetățeni care nu respectă legea este aceea că limita de proprietate ar fi greu de stabilit.
Un președinte de asociație din București a povestit prin ce momente trece, atunci când locatarii uită de faptul că locuiesc într-o comunitate și în loc să păstreze curățenia, fac exact contrariul, îngreunând munca administratorilor.
”Noi nu putem face decât să strângem de pe iarbă sau din grădină resturile sau gunoaiele. Unii locatari nu păstrează curăţenia, îşi aruncă chiştoacele de ţigări pe geam”, a declarat președintele de asociație.
Lipsa curățeniei din fața blocurilor vine cu amenzi, iar acest lucru ar putea să le provoace neplăceri mari locatarilor. Românii care distrug curățenia întreținută de restul, riscă amenzi de 40 lei, conform legii înființate în anul 2022 și care continuă să fie în vigoare.
Proprietarii de complexuri rezidențiale se asigură că zona din fața blocurilor este curată în permanență
În alte cazuri, proprietarii de complexuri rezidențiale se asigură că zona din fața blocurilor este curată în permanență, astfel că angajează firme specializate pentru acest lucru. Un astfel de serviciu costă aproximativ 80 lei.
”Evident că plătim pentru asta. Curăţenia merge undeva până la 80 de lei. Avem o echipă care se ocupă de asta, o firmă separată şi plata e mai mică, costurile sunt mai mici iarna, undeva pe la 10 lei şi vara undeva pe la 20 de lei”, a declarat reprezentantul unui complex rezidențial pentru Observator, anunță romaniatv.net.
Având la bază această lege, o serie de administratori de bloc i-au avertizat, în această primăvară, pe locuitorii unui imobil din Cluj. În martie 2023, un avertisment fost afișat la intrarea unui bloc din orașul de pe Someș.
Locatarii de aici erau amenințați cu amenzi dacă nu participă la curățenia din jurul blocului. Asociația de proprietari susținea că toți cetățenii sunt obligați prin lege să o facă.
”Curățenia în jurul blocului este obligatorie pentru fiecare proprietar sau chiriaș. Pentru neparticipare se aplică sancțiuni de 40 lei/ap”, scria la intrarea într-un bloc din Cluj-Napoca, notează Știri de Cluj.
sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania ar putea fi deschis circulației la mijlocul lunii decembrie 2026. Anunțul Asociației Pro Infrastructură
Tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania ar putea fi deschis circulației la mijlocul lunii decembrie 2026. Anunțul Asociației Pro Infrastructură Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură estimează că tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania s-ar putea deschide circulației la mijlocul lunii decembrie 2026. Cei aproximativ 30 de kilometri ar urma să fie dați în trafic după finalizarea lucrărilor la […]
Răspunsul oferit de premierul Luca Niculescu după ce a fost întrebat dacă poate garanta că în 2027 nu vor creşte taxele: ,,Dorinţa noastră mare este de a nu avea taxe noi”
Răspunsul oferit de premierul Luca Niculescu după ce a fost întrebat dacă poate garanta că în 2027 nu vor creşte taxele: ,,Dorinţa noastră mare este de a nu avea taxe noi” Premierul Luca Niculescu a declarat că Executivul își dorește ca taxele și impozitele să nu mai crească în 2027, însă a precizat că această […]
Se mai poate solicita ajutorul pentru încălzire după începerea sezonului rece? De când se acordă sprijinul financiar și cine poate primi ajutorul pentru încălzirea locuinței
Se mai poate solicita ajutorul pentru încălzire după începerea sezonului rece? De când se acordă sprijinul financiar și cine poate primi ajutorul pentru încălzirea locuinței Solicitările pentru primirea ajutorului de încălzire a locuinței pot fi depuse și după începerea sezonului rece 2026-2027. Familiile și persoanele singure care îndeplinesc condițiile legale pot beneficia de sprijin încă […]
