Carnea produsă în laborator va deveni de bază în industria alimentară. Burgerii vor ”crește” artificial
Carnea produsă în laborator va deveni de bază în industria alimentară. În anul 2013 a fost prezentat publicului primul burger crescut în laborator
Costurile prea mari și efectele grave asupra mediului îi fac pe oamenii de știință să caute soluții alternative la obiceiurile culinare ale oamenilor, care sunt mari consumatori de carne. Soluțiile date de tehnologie nu vor robotiza însă industria cărnii, ci vor schimba carnea cu totul.
Poate vă gândeați că vom folosi tehnologia să robotizăm industria cărnii, ei bine, iată cum ajungem să schimbăm carnea cu totul. În ultimii 50 de ani, cantitatea medie, la nivel global, de carne consumată per
persoană s-a dublat, de la 23 de kilograme, în 1961, la 43 de kilograme, în 2014.
Conform unui studiu efectuat de Organizaţia pentru Hrană și Agricultură din cadrul ONU, numărul animalelor rumegătoare crescute pentru hrană va ajunge de la 4,1 miliarde la 5,8 miliarde în perioada 2015-2050.
Organizatia apreciază că industria cărnii și a produselor lactate este responsabilă pentru 14,5% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, în timp ce alte organizaţii, cum ar fi Institutul Worldwatch, au estimat că ar putea fi vorba de 51%. Iar implicatiile sunt grave asupra mediului, pentru ca industria de procesare a cărnii este extrem de poluantă, dar și consecințele asupra sănătății nu sunt de ignorat, arată studiul citat, informează Digi24.ro.
Cum se produce carnea în laborator
Avem o problemă la nivel de societate, spun cercetătorii și evident că tehnologia este aici cu soluții. În primul rând, carnea crescută în laborator ar putea fi o opțiune. Nu va mai implica sacrificarea animalelor, de aici o reducere uriașa a terenurilor destinate creșterii acestora și o diminuare a halelor de procesare
De la animal se preleveaza doar câteva celule stem, care apoi sunt manipulate și crescute în laborator. Celulele de grăsime vor fi separate de cele musculare, iar acestea din urma vor fi crescute în mediu artificial. De la o singură celulă stem se poate ajunge la miliarde de celule similare. Și prețul a tot scăzut, grație cercetărilor tot mai avansate.
Dacă inițial un burger făcut în laborator costa peste 300 de dolari, astăzi costa mai puțin de 20 de dolari. Arată aproape la fel, iar gustul poate fi obținut tot cu metode artificiale. Sunt deja multe companii pe piață, care produc astfel de produse, carne fără carne și au ajuns sa le comercializeze în magazine mari din Statele Unite.
Consumatorii încă sunt reticenți, dar atunci când privești știrile despre schimbările climatice și poluare, parcă îți faci curaj să încerci un burger la alt nivel.
Primul burger crescut în laborator a fost prezentat publicului în 2013, iar până astăzi diferite companii și insitute de cercetare au lucrat la gust și la aspect. S-a ajuns atâta de departe, încât e greu să faci diferența.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Foto | Tragedie fără margini în județul vecin: O fetiță de 2 ani și un băiețel de 4 ani au murit după ce salteaua unui pat a fost cuprinsă de flăcări
Tragedie fără margini în județul vecin: O fetiță de 2 ani și un băiețel de 4 ani au murit după ce salteaua unui pat a fost cuprinsă de flăcări Doi copii, o fetiță în vârstă de 2 ani și un băiețel de 4 ani, au murit miercuri seară, în localitatea Tălmaciu, din județul Sibiu, după […]
Călin Georgescu, arest preventiv prelungit cu încă 30 de zile: Decizie definitivă la Curtea de Apel București
Călin Georgescu, arest preventiv prelungit cu încă 30 de zile: Decizie la Curtea de Apel București Curtea de Apel București a prelungit arestul preventiv al lui Călin Georgescu cu încă 30 de zile. Decizia de miercuri, 28 octombrie 2026 este definitivă. Ședința de judecată a durat mai bine de o oră și jumătate. Fostul candidat […]
Foto | Iosif Rus, cel mai vârstnic român, a împlinit 111 ani: Veteranul de război a fost decorat cu Emblema de Onoare a Armatei României
Iosif Rus, cel mai vârstnic român, a împlinit 111 ani: Veteranul de război a fost decorat cu Emblema de Onoare a Armatei României Generalul de brigadă în retragere Iosif Rus, considerat cel mai în vârstă om din România, a împlinit miercuri, 28 octombrie 2026, vârsta de 111 ani. Cu această ocazie, veteranul de război a […]
