Cardul european de sănătate: Servicii medicale gratuite, în caz de accident, pentru românii care călătoresc în state din Uniunea Europeană
Majoritatea românilor care pleacă în vacanță în străinătate își fac asigurări medicale fără să știe că pot beneficia de aceleași servicii gratuit dacă merg în state din Uniunea Europeană. Trebuie doar să solicite la casa de sănătate un card european. În baza documentului vor fi tratați de orice urgență medicală apărută în vacanță.
Cei mai mulți români spun că au încheiat asigurări medicale de călătorie. Există însă o alternativă care nu costă: cardul european de asigurat. Îl primiţi în şapte zile lucrătoare de la data depunerii cererii iar dacă aveţi nevoie de el mai repede, autorităţile vă vor elibera
un certificat provizoriu de înlocuire, în 24 de ore.
Ca să intraţi în posesia cardului, trebuie să depuneţi la Casa de Asigurări de Sănătate o cerere, o copie după buletinul de identitate şi o adeverinţă de la serviciu.
În cazul minorilor, trebuie depusă o copie după certificatul de naştere, iar în cel al pensionarilor, un talon de pensie. Cardul acoperă doar urgenţele medico-chirurgicale.
Sunt însă şi români care pleacă în călătorii fără asigurare sau card. Există soluţii şi pentru aceşti oameni. Dacă vi se întâmplă ceva, legislaţia europeană prevede că reprezentanţii unităţii medicale în care sunteţi tratat pot să contacteze Casa de Asigurări de Sănătate şi să ceară eliberarea cardului european de asigurat.
Sursa: stiritvr.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
WhatsApp lansează conturi pentru copiii sub 13 ani, dar cu control parental: Ce restricții apar și cum funcționează
WhatsApp lansează conturi pentru copiii sub 13 ani, dar cu control parental: Ce restricții apar și cum funcționează WhatsApp a introdus o schimbare importantă pentru utilizatorii foarte tineri. Aplicația a început să introducă conturi speciale pentru preadolescenți, cu vârste sub 13 ani, administrate de părinți. Noua funcție WhatsApp este gândită pentru utilizatorii care nu au […]
Cumplit! Scumpire cu aproape 57% a energiei electrice în România în februarie 2026: Date oficiale
Scumpire cu aproape 57% a energiei electrice în România în februarie 2026 Rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2026 comparativ cu luna februarie 2025 a fost 9,3%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). În luna ianuarie 2026, rata anuală a inflaţiei a fost 9,6%, comparativ cu luna ianuarie 2025. Indicele preţurilor de consum […]
Concedieri MASIVE la o mare companie din România: O parte a producției, relocată în Turcia și Slovenia
Concedieri MASIVE la o mare companie din România: O parte a producției, relocată în Turcia și Slovenia Sindicatul Autoturisme Dacia (SAD) a atras atenția, vineri, 13 martie 2026 că în acest an se va înregistra o scădere a producției la uzina de la Mioveni, după mai bine de două decenii, urmând să fie făcute și […]