Curier Județean

„Caravana promovării profesiei de polițist” a poposit și la Liceul Teoretic Teiuș – FOTO

Ioana Oprean

Publicat

în

Liceul Teoretic Teiuș a fost gazda ofițerilor Inspectoratului de Poliție Județean Alba, în cadrul activităților derulate cu ocazia aniversării Zilei Poliției Române, sărbătorită pe 25 martie 2016.

Politia, elevi01Elevii Liceului Teoretic Teiuș s-au întâlnit cu reprezentanți ai Serviciului de Resurse Umane al Poliției Județene Alba, prezentându-li-se oferta educațională pusă la dispoziție în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, specializări de interes pentru tineri, precum agent și ofițer de poliție.

De asemenea, echipamentele din dotare și demonstrațiile realizate de ofițerii de poliție prezenți au făcut deliciul prezentării ofertei educaționale, elevii dovedind interes, curiozitate și implicare activă prin adresarea de întrebări referitoare la profilul candidatului pentru specializările exemplificate și discutate.

La activitate au participat peste 200 de elevi ai Liceului Teoretic Teiuș, cadre didactice, precum și poliţişti din Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi ai structurilor de poliţie rutieră, ordine publică, criminalistic, prevenire a criminalităţii şi proximitate din IPJ Alba şi poliția orașului Teiuș.

Elevii au fost informați cu privire la abilitățile necesare pentru îmbrățișarea unei profesii în cadul Poliției Române cum ar fi: implicare în rezolvarea și soluționarea de probleme, organizare, comunicare, rezolvare de conflicte. În discuție au fost incluse și avantajele pe care le oferă școlile de poliție: gratuitate la cazare şi masă, un loc sigur de muncă la finalizarea studiilor.

„Prin activitatea de orientare școlară și profesională și prezentarea ofertei educaționale „Caravana promovării profesiei de polițist”, elevii unității școlare au fost invitați să-și identifice propriile resurse de care dispun: abilități, competențe și capacități, și să înțeleagă care sunt eforturile necesare pentru pregătirea și urmarea traseului educațional dorit” ne-a declarat prof. Marius Cosmin Pintea, directorul Liceului Teoretic Teiuș.

[nggallery id=1823]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Mamut Folk aduce la Alba Iulia două seri memorabile de muzica poeziei și poezia muzicii. Vali Șerban: „Ne-a fost dor de muzica folk”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Mamut Folk aduce la Alba Iulia două seri memorabile de muzica poeziei și poezia muzicii. Vali Șerban: „Ne-a fost dor de muzica folk” Alba Iulia se pregătește pentru un nou eveniment dedicat muzicii folk. Prima ediție a Galelor Mamut Folk va avea loc în 22 și 23 august 2026, la poalele Dealulului Mamut, la Complexul […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Peste 2.000 de elevi, implicați în activități pentru prevenirea bullyingului și violenței, organizate de polițiștii din Alba, în cadrul campaniei ,,Când martorul vorbește, bullyingul tace”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 2.000 de elevi, implicați în activități pentru prevenirea bullyingului și violenței, organizate de polițiștii din Alba, în cadrul campaniei ,,Când martorul vorbește, bullyingul tace” Peste 2.000 de elevi din Alba au participat, de la începutul vacanței de vară și până în prezent, la activități informativ-preventive organizate de polițiștii din cadrul IPJ Alba.  Discuțiile au […]

Citește mai mult

Curier Județean

Tânăr de 24 de ani din Alba, urmărit internațional pentru infracțiuni rutiere, adus din Germania. Cât timp va sta după gratii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tânăr de 24 de ani din Alba, urmărit internațional pentru infracțiuni rutiere, adus din Germania. Cât timp va sta după gratii Un tânăr de 24 de ani, din Alba, urmărit internațional pentru infracțiuni la regimul rutier, a fost adus în România din Germania. Acesta avea emis pe numele său un mandat de executare a unei […]

Citește mai mult