Actualitate

Campanie umanitară, elevii de la două colegii din județul Alba au strâns 24.000 de euro pentru salvarea unui tânăr

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Campanie umanitară, elevii celor două colegii din Cugir au strâns 24.000 de euro pentru salvarea unui tânăr.

Petrecerea Divorțaților

23.650 euro este suma pe care elevii claselor a XII-a de la Colegiul Național „David Prodan” și de la Colegiul Tehnic „Ion D. Lăzărescu” Cugir au strâns-o în cadrul campaniei umanitare „Ajută-l pe George”.

Banii au fost adunați de voluntarii celor două instituții de învățământ în doar 10 săptămâni, iar datorită eforturilor depuse de ei, tânărul care suferea de o boală complicată a fost operat, aflându-se acum în afara oricarui pericol.

Tinerii voluntari de la cele două colegii au primit diploma într-un cadru festiv (foto).

„Faptul că un număr așa mare de elevi își sacrifică timpul lor liber în mod constant pentru a-i ajuta pe cei aflați în suferință nu face decât să ne bucure enorm. Cugirul are copii foarte buni, cu suflet mare, cu care ne mâdrim. Le mulţumim încă o dată pentru ceea ce fac”, a declarat consilierul educativ, prof. Alin Teodorescu, de la Colegiul Național „David Prodan”. (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Foto | Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea a ajuns la 82%: Situația la principalele categorii de lucrări

Bogdan Ilea

Publicat

în

Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea a ajuns la 82%: Situația la principalele categorii de lucrări Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea, la începutul lunii noiembrie 2026, este de 82%, potrivit unui mesaj publicat de DRDP Timișoara pe o rețea de socializare. La principalele categorii de lucrări, […]

Citește mai mult

Actualitate

Diana Şoşoacă, după ce Gabriel Pleșa a anunțat interzicerea mitingurilor politice la Alba Iulia de 1 Decembrie: ,,Cer public primarului să renunțe imediat la interdicția anunțată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Diana Şoşoacă, după ce Gabriel Pleșa a anunțat interzicerea mitingurilor politice la Alba Iulia de 1 Decembrie: ,,Cer public primarului să renunțe imediat la interdicția anunțată” Evenimentele oficiale de 1 Decembrie din oraș nu vor include mitinguri politice, ci doar momente patriotice, comemorative sau aniversare, a anunțat, în urmă cu câteva zile, primarul din Alba […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii mai mari în 2027? Majorarea de 7,3% anunțată de ministrul Muncii. Cine va primi bani în plus și de când s-ar putea aplica

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii mai mari în 2027? Majorarea de 7,3% anunțată de ministrul Muncii. Cine va primi bani în plus și de când s-ar putea aplica Pensionarii români ar putea primi pensii mai mari începând din 2027, după doi ani în care indexările anuale prevăzute de lege nu au mai fost aplicate. Ministrul Muncii, Florin Manole, a […]

Citește mai mult