Campania ”Oscar, șarpele hoinar” , în 4 școli din Alba Iulia: Elevii, încurajați să meargă la școală pe jos sau cu bicicleta, în Săptămâna Europeană a Mobilității
Cea de-a 3-a ediție a campaniei TrafficSnake România a debutat luni, 19 septembrie. Această inițiativăa fost creată pentru a încuraja elevii, părințiiși cadrele didactice să adopte mersul pe jos, cu bicicleta sau cu mijloacele de transport în comun, atunci când se deplasează la școală. Campania se organizează în paralel, în 20 de țări europene, iar România ocupă primul loc după 2 ani de desfășurare, înscriind cel mai mare număr de școli, realizând economii importante de combustibili și emisii de CO2.
Alba Iulia este prezentă în cea de-a treia ediție a campaniei „OSCAR, ȘARPELE HOINAR”, desfăsurată chiar în Săptămâna Europeană a Mobilității, cu următoarele școli: Ion Agârbiceanu, Mihai Eminescu, Vasile Goldiș și Liceul cu Program Sportiv.
Mergând pe jos sau cu bicicleta, copiii devin conștienți de mediul înconjurător și își dezvoltă aptitudini privind siguranța în deplasare, precum și capacitatea de a anticipa acțiunile celorlalți participanți la trafic. În plus, mersul pe jos sau cu bicicleta contribuie la atingerea necesarului zilnic de mișcare fizică recomandată. Un alt beneficiu provine din decongestionarea zonelor adiacente școlilor. TSG își propune să combată o serie de percepții negative privind siguranța în trafic și să promoveze modurile de deplasare sustenabile ca distractive și sănătoase.
“Am venit pe jos!”- e prima informație pe care o dau cu bucurie copiii, cadrelor didactice implicate în campanie. Jocul ăsta nu este despre cifre seci și trimiteri la Tabelul lui Mendeleev. Cu toate că, dacă toate calculele sunt exacte s-au înregistrat niște recorduri absolute, într-o țară în care oamenii au pus egal între mașina și un mod de viață: economii de 21.132 kg CO2 și 122.861 km deplasări sustenabile (km care nu au mai fost parcurși cu mașina). Pe Oscar îl simți în călcâie, în respirația proaspătă a dimineții, în roșeața obrajilor, în fiecare pas spre și dinspre școală. Ar trebui să reconsiderăm usurința deplăsării versus nocivitatea ei, în fiecare zi, nu doar în câte o zi. Oscar este prietenul celor mici, care le stă alaturi celor care șerpuiesc cu pași mici orașul, cu sau fără uniformă”, Ovidiu Podaru, responsabil campanie, Primaria Alba Iulia.
Mergând pe jos sau cu bicicleta, copiii devin conștienți de mediul înconjurător și își dezvoltă aptitudini privind siguranța în deplasare, precum și capacitatea de a anticipa acțiunile celorlalți participanți la trafic. În plus, mersul pe jos sau cu bicicleta contribuie la atingerea necesarului zilnic de mișcare fizică recomandată. Un alt beneficiu provine din decongestionarea zonelor adiacente școlilor. TSG își propune să combată o serie de percepții negative privind siguranța în trafic și să promoveze modurile de deplasare sustenabile ca distractive și sănătoase.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
ITM Alba: amenzi de 17.000 de lei și 19 avertismente după controalele din perioada 7 septembrie – 11 septembrie 2026. Ce nereguli au descoperit inspectorii de muncă
ITM Alba: amenzi de 17.000 de lei și 19 avertismente după controalele din perioada 7 septembrie – 11 septembrie 2026. Ce nereguli au descoperit inspectorii de muncă Inspectorii ITM Alba au aplicat amenzi în valoare de 17.000 de lei și au dat 19 avertismente în urma controalelor din perioada 7 septembrie – 11 septembrie 2026. […]
Video | „Procurorul pistolar” Radu Bucurică, adus din nou la Curtea de Apel Alba Iulia: Judecătorii decid asupra prelungirii arestării preventive
„Procurorul pistolar” Radu Bucurică, adus din nou la Curtea de Apel Alba Iulia: Judecătorii decid asupra prelungirii arestării preventive Radu Bucurică, procurorul care a intrat cu pistolul într-o discotecă din Hunedoara și a făcut scandal, a fost adus, din nou, luni, 21 septembrie 2026, la Curtea de Apel Alba Iulia, unde judecătorii urmează să analizeze […]
21 – 25 septembrie 2026 | „Săptămâna Prevenirii Criminalității” în Alba: Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța copiilor, seniorilor și prevenirea violenței
„Săptămâna Prevenirii Criminalității” în Alba: Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța copiilor, seniorilor și prevenirea violenței Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, derulează, în perioada 21 – 25 septembrie 2026, la nivelul județului Alba, activități dedicate evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”. Acțiunile planificate în această săptămână au un caracter predominant […]