Campania Jandarmeriei “Te vrem în siguranţă” a debutat la Blaj. Au participat circa 180 de elevi, profesori și părinți
Joi, 10 octombrie, la Şcoala Gimnazială “ I.M. Moldovan” Blaj a debutat campania “Jandarmeria pe înţelesul tuturor”, demers informativ desfăşurat la nivel naţional, care, în judeţul Alba se desfăşoară sub sloganul „Te vrem în siguranţă”.
Potrivit Jandarmeriei Alba, “la prima activitate preventivă, care a luat startul la ora 13:00, în prezenţa viceprimarului municipiului Blaj, Livia Mureşan, au participat aproximativ 150 de elevi, cadre didactice şi personal administrativ, iar, prin grija directorului şcolii, Florina Haţegan, au asistat la discuţii şi aproximativ 30 de părinţi.
Copiii şi îndrumătorii acestora au fost informaţi cu privire la implicarea jandarmeriei şi a celorlalte autorităţi publice partenere în proiect în asigurarea unui climat stabil de ordine şi linişte publică şi cu privire la capacitatea de a interveni ori de câte ori bunurile şi valorile publice sunt grav afectate. Totodată, aceştia au putut afla care sunt faptele de natură contravenţională frecvent întâlnite în mediul şcolar şi care sunt sancţiunile legale prevăzute pentru acestea. Surpriza pregătită de organizatori copiilor s-a concretizat în invitarea unui “mascat”, care, spre încântarea acestora, le-a arătat echipamentul pe care-l poartă pe timpul executării unor misiuni cu grad ridicat de risc. De la ora 14:00, locul copiilor a fost luat de părinţii acestora, care au discutat cu reprezentanţii jandarmeriei, ai inspectoratului şcolar şi ai primăriei pe marginea siguranţei elevilor în cadrul instituţiei de învăţământ şi au putut afla mai multe în legătură cu răspunderea delictuală a minorului. Discuţiile au fost interactive, copiii, cadrele didactice şi părinţii prezenţi la acţiune arătându-se interesaţi de subiect, motiv pentru care au adresat şi foarte multe întrebări. Prima acţiune a confirmat, aşadar, necesitatea unei astfel de campanii, în care informarea să fie completată de deschidere şi transparenţă, astfel încât copii să se simtă cât mai în largul lor şi să înţeleagă că problemele cu care se confruntă pot fi rezolvate, cu condiţia să aibă curajul de a vorbi despre ceea ce li se întâmplă. Următoarea activitate se va desfăşura miercuri, 16 octombrie, la Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Ciumbrud.
Reamintim faptul că proiectul informativ derulat la nivel naţional, „Jandarmeria pe înţelesul tuturor”, are în Alba o conotaţie particulară, în primul rând datorită faptului că, sub sloganul „Te vrem în siguranţă”, alături de iniţiatorul proiectului, se află Instituţia Prefectului – Judeţul Alba, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, Fundaţia Comunitară Alba, Consiliul Judeţean al Elevilor şi opt primării (Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Ocna Mureş, Săsciori, Şpring şi Zlatna). Scopul comun, asumat de către toţi partenerii implicaţi în proiect, este acela de a oferi copiilor informaţiile care îi pot ajuta să prevină singuri şi să combată orice fel de comportamente violente, discriminatorii şi infracţionale. Adresăm invitaţia tuturor celor interesaţi de siguranţa copiilor în instituţiile de învăţământ să acceseze platforma siguranta.fundatiacomunitaraalba.ro unde sunt postate informaţii referitoare la campanie şi la derularea acesteia şi unde există posibilitatea oferirii unui feed-back prin completarea unui formular. Prin intermediul acestuia şi, sub protecţia anonimatului, elevii, părinţii şi cadrele didactice îşi vor putea exprima şi în scris trăirile, dar şi problemele care îi frământă. În acest fel, autorităţile, şcoala şi familia vor putea avea o imagine concretă asupra felului în care se desfăşoară viaţa reală a elevilor şi vor şti care sunt măsurile pe care trebuie să le ia, conjugat, pentru diminuarea fenomenelor de violenţă şi discriminare, precum şi a infracţionalităţii.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când începe, când se încheie și în ce zile este permis peștele
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când începe, când se încheie și în ce zile este permis peștele Postul Nașterii Domnului, cunoscut în tradiția populară drept Postul Crăciunului, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați […]
Video | Roșia Montană își recuperează patrimoniul: O casă de secol XIX a fost redeschisă, iar o capelă salvată cu ajutorul voluntarilor
Roșia Montană își recuperează patrimoniul: O casă de secol XIX a fost redeschisă, iar o capelă salvată cu ajutorul voluntarilor O casă istorică transformată într-un spațiu deschis vizitatorilor, o capelă consolidată prin munca studenților și voluntarilor și 45 de monumente romane puse la adăpost. Sunt câteva dintre poveștile care arată cum poate fi salvat patrimoniul […]
Rețelele sociale ar putea fi interzise copiilor sub 15 ani în România: Platformele de socializare, obligate să verifice vârsta utilizatorilor și să împiedice accesul minorilor
Rețelele sociale ar putea fi interzise copiilor sub 15 ani în România: Platformele de socializare, obligate să verifice vârsta utilizatorilor și să împiedice accesul minorilor Copiii sub 15 ani din România riscă să nu mai aibă acces la rețelele sociale. Un proiect de lege inițiat de parlamentari USR a trecut tacit de Senat și urmează […]
