„Camera de detenție” din școli: Cum va funcționa și cine îi supraveghează pe elevi. Ministrul Educației – „Nu se pune absență, dar se informează familia”
„Camera de detenție” din școli: Cum va funcționa și cine îi supraveghează pe elevi. Ministrul Educației – „Nu se pune absență, dar se informează familia”
Ministru Educației, Ligia Deca, a declarat recent că o „cameră de detenție”, poate fi, de fapt, un spațiu precum biblioteca sau o altă sală de clasă liberă la acel moment în care elevii care deranjează ora de curs și pe colegii lor să fie duși.
„Nu este o cameră de detenție, este un spațiu în care poate că și până acum școlile îi puteau separa pe cei care deranjează ora de curs de colegii lui, tocmai pentru a asigura dreptul la educație a întregului colectiv școlar. Poate fi biblioteca, poate fi o altă sală de clasă care nu este utilizată în acel moment. În momentul în care un copil deranjează ora și pe toți colegii lui, el poate fi extras de către școală într-o sală specială unde face activități educaționale decise de către cadrul didactic sau lecturează, dacă este la bibliotecă”, a afirmat Ligia Deca, la Digi 24.
Potrivit ministrului, în regulamentul de organizare și funcționare există posibilitate ca școala să extragă elevul recalcitrant din oră.
Citește și: Sala de detenție pentru elevi, introdusă în școlile din România din septembrie 2024: Ce prevede noul Statut al Elevului

„Elevul poate fi extras de consilierul școlar, dacă școala are această posibilitate, poate fi profesorul de serviciu, poate fi un alt cadru didactic. (…)Mulți ne-au spus că au nevoie de măsuri pentru cei care realmente deranjează ora fără să simtă că există vreo măsură pe care școala să o poată lua. Pentru că nu poți să îl dai afară”, a mai explicat Deca.
Cine îi supraveghează pe elevi, la camera de detenție
Elevul care a fost recalcitrant va fi supravegheat de un cadru didactic. Acestuia nu i se absență, dar se informează familia.
„Este informată familia, iar în momentul în care aceste comportamente se repetă există alte sancțiuni care pot fi aplicate cum ar fi scăderea notei la purtare și celelalte sancțiuni din Regulamentul de organizare și funcționare. Ea nu este o măsură unică. Este una dintre multele măsuri pe care Regulamentul le prevede, atunci când comportamentul este în afară normelor care ar trebui să le respectăm într-o școală”, a spus Ligia Deca.
Potrivit sursei citate, astfel de măsuri fac parte din strategia de combatere a violenței în școli și a fenomenului de bullying.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cum pot avea românii mai mulți bani la pensie, pe model american, cu zero taxe pe câștiguri și pe randament: Legea Conturilor de Economii şi Investiţii (CEI), adoptată de Camera Deputaților
Cum pot avea românii mai mulți bani la pensie, pe model american, cu zero taxe pe câștiguri și pe randament: Legea Conturilor de Economii şi Investiţii (CEI), adoptată de Camera Deputaților Românii ar putea avea mai mulți bani când iasă la pensie prin economisire și investiții la bursă, pe modelul american. Camera Deputaților, for decizional […]
Admitere în școlile MAI în 2026: Peste 3.600 de locuri scoase la concurs în arma Poliție, Jandarmerie, Poliția de Frontieră și Pompieri și Protecție Civilă. Înscrieri până în 4 octombrie
Admitere în școlile MAI în 2026: Peste 3.600 de locuri scoase la concurs în arma Poliție, Jandarmerie, Poliția de Frontieră și Pompieri și Protecție Civilă. Înscrieri până în 4 octombrie Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a dat startul pe 15 septembrie 2026 unei noi sesiuni de admitere în școlile postliceale din subordine. Sunt scoase la concurs […]
Registrul Agresorului ar putea fi înființat în România: Femeile ar putea afla din timp dacă partenerul are un trecut violent. Cum va funcționa
Registrul Agresorului ar putea fi înființat în România: Femeile ar putea afla din timp dacă partenerul are un trecut violent. Cum va funcționa Câte femei ar mai fi astăzi în viață dacă ar fi știut, din timp, cine doarme lângă ele? Doar în primele opt luni ale anului, fenomenul violenţei domestice a crescut în România […]