Actualitate

Călin Potor: ”Care sunt criteriile privind desemnarea capitalei regiunii Centru?”

Ioana Oprean

Publicat

în

*Întrebare adresată: domnului viceprim-ministru Liviu Nicolae Dragnea, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

Petrecerea Divorțaților

Stimate domnule ministru,

Mai mulţi istorici din Transilvania, şi îndeosebi din Regiunea de dezvoltare Centru, dar şi reputaţi specialişti din străinătate, consideră că Alba Iulia este îndreptăţită să aspire la titlul de capitală regională la viitoare împărţire administrativ-teritorială a ţării. Cel puţin din punct de vedere istoric, este fără îndoială că Alba Iulia este peste celelalte pretendente din regiune.

Semnificaţia istorică de prim rang a Albei Iulia ca şi capitală a noii regiuni se bazează nu numai pe numeroasele vestigii istorice existente, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, principalul depozit de valori bibliofile din Transilvania, Cetatea Vauban, Catedrala Reîntregirii Neamului, Muzeul Naţional al Unirii, Sala Unirii, ca să amintesc doar câteva, ci şi din analele mai îndepărtate sau mai recente. Reamintesc doar momentul solemn de la 1 decembrie 1918, când la Alba Iulia s-a semnat actul de constituire al statului român modern şi reîntregit.

Vă întreb cu respect domnule viceprim-ministru care sunt criteriile avute în vedere la desemnarea noilor capitale de regiuni şi cât contează capitolul istoric în alegerea finală?

Deputat PNL de Alba, Călin POTOR


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cât a plătit statul român pentru pensiile speciale în septembrie 2026: Cu cât a crescut numărul de beneficiari

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât a plătit statul român pentru pensiile speciale în septembrie 2026: Cu cât a crescut numărul de beneficiari Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu din România a ajuns la 12.003 în luna septembrie, cu opt persoane mai mult față de luna precedentă, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Dintre aceștia, 7.934 […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Ioan Bocșa, la Blaj: Lecția vie a colindului românesc, transmisă noilor generații

Ioana Oprean

Publicat

în

Ioan Bocșa, la Blaj: Lecția vie a colindului românesc, transmisă noilor generații Prof. univ. dr. Ioan Bocșa a adus la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj frumusețea și profunzimea colindului tradițional românesc, într-un workshop dedicat rădăcinilor identității noastre culturale. Evenimentul, desfășurat vineri, 23 octombrie 2026, în cadrul proiectului „Repere identitare în armonie. Teme principale […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum procedezi în 2026 dacă ai teren extravilan în România și vrei să construiești o casă

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum procedezi în 2026 dacă ai teren extravilan în România și vrei să construiești o casă Proprietarii de terenuri extravilane din România trebuie să verifice regimul urbanistic al parcelei înainte să înceapă proiectarea unei locuințe. Intrarea în vigoare a noului Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, la 25 august 2026, schimbă cadrul legislativ, dar […]

Citește mai mult