Călin Popescu Tăriceanu, de partea tinerilor. 6 la sută din PIB pentru educaţie, un record absolut pentru România
Educaţia şi cercetarea au beneficiat de finanţări corespunzătoare, în perioada 2004-2008, când premier a fost Călin Popescu Tăriceanu. Actualul candidat la alegerile prezidenţiale a ştiut că învăţământul merită susţinut şi a alocat 6% din PIB, valoare record în ţara noastră. În timpul altor guvernări, educaţia a beneficiat de 3,3-3,6%, deşi în lege era prevăzută asigurarea finanţării sistemului educaţional cu minimum 6%.
În guvernarea Tăriceanu nu a existat localitate în care nu s-a renovat o şcoală sau o grădiniţă. Tot atunci s-a instituit programul naţional ”Bani de liceu”, prin care Executivul a ajutat copiii proveniţi din familiile defavorizate, în vederea continuării studiilor după clasa a VIII-a.
Nici cercetarea nu a fost neglijată, având loc o creştere semnificativă a fondurilor publice alocate de la bugetul de stat, de circa 0,7% din PIB, faţă de 0,2%, cât era în 2004. Călin Popescu Tăriceanu investeşte în tineri, în educaţie şi nu în case, aşa cum recent a declarat un alt candidat.
Subfinanţarea din ultimii ani a educaţiei a scos studenţii din universităţi şi biblioteci în stradă, pe alţii i-a determinat să plece în străinătate, pentru că guvernarea neresponsabilă le-a oferit cel mai mic procent din PIB, din Uniunea Europeană. Consecinţele subfinanţării au adus: abandon şcolar, rezultate dezastruoase la examenele de bacalaureat şi evaluarea naţională, salarii extrem de mici pentru profesorii debutanţi, fapt ce a îndepărtat tinerii bine pregătiţi de profesia de dascăl.
Călin Popescu Tăriceanu susţine că România are nevoie de o reformă radicală a educaţiei ale cărei rezultate se vor putea simţi într-un interval de 10-15 ani şi care va jalona apariţia Generaţiei 2050, pregătită pentru a conduce o nouă economie a competitivităţii.
”În calitate de Preşedinte al României, voi promova abordarea conform căreia pilonii unei reale reforme în educaţie trebuie să fie: refacerea meseriei demnităţii de profesor prin asigurarea unui parcurs de carieră celor care îşi aleg acest drum în viaţă, înzestrarea elevilor cu cunoştinţe şi competenţe fără a le neglija abilităţile, deci promovarea unui învăţământ flexibil şi dedicat dezvoltării personalităţii, şi reconstituirea unui sistem instituţional şi administrativ despre care se poate spune că este depăşit logistic şi conceptual. O atenţie specială trebuie acordată asigurării şanselor egale în educaţie, în special la cea superioară, pentru rezidenţii din mediul rural, deoarece este anormal ca astăzi mediul rural, unde locuiesc circa 45 la sută din cetăţenii români, să dea circa 1 la sută din totalul absolvenţilor de facultate”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.
O societate modernă tratează cu demnitate şi respect elevii, studenţii şi răsplăteşte meritele şi munca dascălilor. Călin Popescu Tăriceanu a fost şi rămâne de partea sistemului educaţional finanţat corespunzător, de partea tinerilor, de partea ta.
Campanie electorală
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Peste 130 de preșcolari și elevi din comuna Cricău vor beneficia de programul ”Masă sănătoasă”: Ce meniuri ar putea primi
Peste 130 de preșcolari și elevi din comuna Cricău vor beneficia de programul ”Masă sănătoasă”: Ce meniuri ar putea primi Administrația locală din comunca Cricău a publicat, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, contractul de achiziții publice pentru ,,servicii de catering în cadrul programului național ,,Masa Sănătoasă”. Potrivit documentației, 131 de preșcolari și elevi ar […]
Creșă modernă cu o capacitate de 40 de locuri, construită în curând la Teiuș, de Compania Națională de Investiții. Realizarea unor eventuale lucrări suplimentare la amplasament, la vot în Consiliul Local
Creșă modernă cu o capacitate de 40 de locuri, construită în curând la Teiuș, de Compania Națională de Investiții. Realizarea unor eventuale lucrări suplimentare la amplasament, la vot în Consiliul Local Consilierii locali din Teiuș vor avea de aprobat în ședința extraordinară de luni, 9 februarie 2026, asumarea Consiliului local privind lucrări suplimentare la amplasamentul […]
VIDEO | Pledoarie a unui primar din Alba pentru o nouă centură rutieră: „Trebuie să susținem cu toții realizarea centurii de vest a Sebeșului. Valea Sebeșului poate deveni la fel de importantă ca Valea Prahovei”
VIDEO | Pledoarie a unui primar din Alba pentru o nouă centură rutieră: „Trebuie să susținem cu toții realizarea centurii de vest a Sebeșului. Valea Sebeșului poate deveni la fel de importantă ca Valea Prahovei” Primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a făcut, sâmbătă, 7 februarie 2026, în mediul online, o pledoarie pentru realizarea centurii ocolitoare […]