Călin Popescu Tăriceanu, continuatorul liberalismului în România

Fidel tradiţiei liberale româneşti, Călin Popescu Tăriceanu îşi propune să continue programul fondatorilor liberali ai României moderne, inspirându-se din gândirea şi acţiunea lor întemeietoare de stat şi reformatoare a societăţii. De la Proclamaţia de drepturi şi libertăţi din 11 iunie 1848 şi până în prezent la integrarea în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, liberalii au fost, aşa cum observa profetic în 1905 Ion I. C. Brătianu, cei care ”au pus în execuţie necesităţile vitale ale României”. Aproape un secol şi jumătate, valorile liberalismului românesc au rămas constante: naţiunea, democraţia, prosperitatea, ordinea, proprietatea privată şi solidaritatea socială. Întrupând o vocaţie istorică, guvernarea liberală din 2004-2008 a adăugat acestor valori şi ataşamentul faţă de proiectul construcţiei unei Europe unite.

Viziunea politică a liberalilor români a fost mereu aceeaşi: consolidarea unei societăţi de oameni liberi, instruiţi, capabili de iniţiativă, o societate care a eliminat privilegiile de clasă şi de statut, o societate unde, între un stat neutru şi indivizi, nu se interpun reţele de patronaj, grupuri de interese structurate sau alte forme de dependenţă colectivă.

Călin Popescu Tăriceanu, candidatul independent, dar susţinut de Partidul Liberal Reformator la Preşedinţia României, a declarat: ”Ca liberal, viitor preşedinte al României, cred în autonomia persoanei şi în suveranitatea conştiinţei individuale. Cred că drepturile şi libertăţile îşi au izvorul în natura umană, rolul statului fiind exclusiv acela de a le recunoaşte, ocroti şi promova. Cred că datoria fundamentală a statului este aceea de a asigura drepturile şi libertăţile individuale, fie ele civile, politice, sociale sau economice. Cred că a doua îndatorire a statului este aceea de a-i forma pe cetăţeni pentru libertate, responsabilitate şi cetăţenie democratică. Cred în separarea funcţională şi controlul reciproc al puterilor în stat; nicio autoritate publică nu poate fi independentă faţă de celelalte şi nu se poate sustrage controlului cetăţenilor, care este sursa suveranităţii naţionale. Cred că individul are întotdeauna întâietate asupra grupului şi mă opun oricărei forme nivelatoare de colectivism. Cred că valoarea unei societăţi rezidă în valoarea individuală a fiecăruia dintre cetăţenii săi. Cred că drepturile individuale se referă la ceea ce are dreptul să înfăptuiască fiecare cetăţean, nu la ceea ce se simte îndreptăţit să primească de la alţii. Cred că proprietatea trebuie să fie rodul muncii, al creativităţii, al energiei şi al excelenţei individuale. Cred că proprietatea individuală nu este un scop în sine, ci un mijloc de a proteja şi spori libertatea. Cred că piaţa liberală şi capitalismul oferă instrumentele cele mai juste şi mai legitime pentru crearea avuţiei. Cred că liberalismul nu poate exista fără capitalism, dar şi că, în absenţa liberalismului, capitalismul poate produce nedreptate şi servitute. Cred că securitatea vieţii şi a proprietăţii constituie cele dintâi libertăţi ale cetăţenilor. Cred că statul de drept înseamnă domnia legii, nu a oamenilor care populează vremelnic instituţiile represive ale statului. Cred că un stat ce impozitează excesiv munca este un stat care descurajează munca, şi că un nivel scăzut şi judicios distribuit al impozitelor şi taxelor este metoda cea mai favorizatoare a creşterii economice şi de creare a avuţiei. Cred că indivizii şi societatea au datoria să-i sprijine pe acei cetăţeni aflaţi în incapacitatea temporară sau permanentă de a-şi asuma răspunderea pentru propria viaţă. Cred că o societate liberă are nevoie de curajul cetăţenilor săi: curajul de a vorbi chiar şi împotriva opiniei majoritare, curajul de a îndrăzni mai degrabă să faci, decât să te plângi că alţii nu fac destul sau ce trebuie. Cred în progres, în toate domeniile acţiunii umane. Cred că demnitatea umană este măsura tuturor formelor de organizare socială şi politică”.