Ştirea zilei

Calendarul examenului de BAC 2023 a fost modificat. Înscrierea se face în perioada 29 mai-7 iunie, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Calendarul examenului de BAC 2023 a fost modificat. Înscrierea se face în perioada 29 mai-7 iunie, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial

Perioada în care elevii de clasa a XII-a se pot înscrie la examenul de Bacalaureat 2023 a fost modificată, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Concret, liceenii claselor terminale se vor înscrie în perioada 29 mai-7 iunie, conform ordinului nr. 3.930 din 5 aprilie 2023. Inițial, înscrierea se putea face între 29 mai și 2 iunie.

Petrecerea Divorțaților


Ordinul publicat în Monitorul Oficial modifică ordinul ministrului educației nr. 5.242/2022 privind organizarea și desfășurarea examenului național de bacalaureat — 2023.
O altă modificare se referă la clasele cu specializări autorizate să funcționeze provizoriu.

La articolul 6, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins: „(2^1) În cazul în care există unități de învățământ liceal în cadrul cărora funcționează clase cu specializări/calificări autorizate să funcționeze provizoriu, unice la nivel național, elevii din aceste clase vor fi arondați de către inspectoratul școlar, cu acordul Comisiei Naționale de Bacalaureat, la unități de învățământ liceal care au acreditat profilul/domeniul de pregătire pentru specializările/calificările respective, din județ sau din alte județe/municipiul București, după caz.”

Calendarul modificat al examenului național de Bacalaureat 2023, Sesiunea iunie – iulie 2023

  • 29 mai—7 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 2 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 12—14 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
  • 14—15 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
  • 14—16 iunie 2023: Evaluarea competențelor digitale — proba D
  • 19—21 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
  • 26 iunie 2023: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
  • 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
  • 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
  • 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
  • 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00—18.00
  • 4—6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor
  • 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale

Calendarul Bacalaureatului de toamnă 2023

  • 17 – 24 iulie 2023: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 7 – 8 august 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 8 august 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 9 august 2023: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 10 – 11 august 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 16 august 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 17 august 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 18 august 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 21 august 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 25 august 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
  • 26 – 28 august 2023: Rezolvarea contestațiilor
  • 29 august 2023: Afișarea rezultatelor finale

Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia

Ioana Oprean

Publicat

în

Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia UAT Comuna Gârbova a achiziționat imobilul în care a funcționat Școala Gimnazială Gârbova, o clădire cu o semnificație aparte pentru comunitatea locală și pentru generațiile de elevi care i-au trecut pragul. Primarul comunei Gârbova, Muntean Ioan, a precizat că intenția […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, 12 noiembrie 2026, alocarea sumei de 1.182.700 de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României, la Alba Iulia. Fondurile sunt destinate Municipiului Alba Iulia și […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

12-13 noiembrie 2026 | Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp

Ioana Oprean

Publicat

în

Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp De joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 10.00, până vineri, 13 noiembrie 2026, la ora 10.00, zona din Alba a Munților Apuseni este sub incidența unei avertizări meteo Cod Portocaliu de […]

Citește mai mult