„Ca să nu pierdem banii UE trebuie ca până în 2013 să cheltuim 6,7 miliarde de euro”, spune ministrul Orban
Ministrul Afacerilor Europene Leonard Orban reiterează că printre obiectivele pe care şi le-a fixat în calitate de ministru se află atingerea unei rate de absorbţie a fondurilor europene de minimum 20% până în 2013 (4 mld. euro din totalul de 19,6 mld. euro alocaţi pentru fondurile structurale între 2007 şi 2013), susţinând că, altminteri, miliarde de euro ar putea fi pierduţi de România. „Mi-am fixat obiectiv o rată de absorbţie de minimum 20%. Dacă nu atingem minimum 20%, în 2013 riscul ar fi enorm de a pierde câteva miliarde de euro”, a declarat la începutul săptămânii Orban. El a precizat că România a cheltuit până în prezent în cadrul politicii de coeziune circa 716 milioane de euro, echivalentul unei rate de absorbţie de 3,7%. Săptămâna trecută, Anton Schrag, responsabilul pentru România al Directoratului General pentru Politici Regionale din cadrul Comisiei Europene, a avertizat autorităţile române că din decembrie 2012 curge data limită dincolo de care banii neatraşi de la Uniunea Europeană nu vor mai putea fi folosiţi. România ar trebui ca în perioada amintită să cheltuiească 6 miliarde de euro, ca să nu piardă niciun euro, a avertizat el.
lDe ce se pot pierde aceşti bani?
Potrivit mecanismelor folosite cu toate statele europene, regula spune că banii pot fi folosiţi până în anul al treilea de la punerea lor la dispoziţie. Adică dacă sumele acordate într-un an nu sunt cheltuite până la sfârşitul anului N plus 3, sumele se pierd. „Ar trebui să cheltuim numai în 2013 aproximativ 6,7 miliarde de euro. Vă daţi seama cât de dificil va fi acest lucru? Tocmai de aceea va trebui să avem spre sfârşitul anului viitor un minim 20%, ceea ce înseamnă aproximativ 3,8 miliarde de euro. Este un obiectiv foarte ambiţios, dar pe care noi considerăm că îl putem atinge. Dacă nu îl vom atinge, atunci vom vorbi de rate de absorbţie sub 50% pe întreaga perioadă de alocare care se încheie în 2013”, a spus Orban. Rata de contractare a fondurilor este în prezent de 59%, dar cea de cheltuire efectivă a lor este de sub 4%. Nici perspectivele viitoare nu sunt văzute în culori prea vii de Orban. El a susţinut că există riscul ca sumele pe care România le va putea accesa în următoarea perspectivă financiară 2014 – 2020 să fie reduse. „Şi sunt state membre care doresc să reducă substanţial bugetul pentru viitoarea perioadă financiară (2014-2020). Probabil victima – dacă se va întâmpla aşa ceva – va fi politica de coeziune (legată de modul de accesare a fondurilor structurale – n.red.). Dacă se va întâmpla aşa, sumele pe care o să putem să le accesăm în perspectiva financiară viitoare vor fi reduse”, a spus Orban. (Z.F.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă 16 decembrie 2025: ANUNȚ FINALIZARE PROIECT „Construire locuințe sociale”, cod SMIS 143516
DATA: 16 Decembrie 2025 ANUNȚ FINALIZARE PROIECT Proiectul „Construire locuințe sociale”, cod SMIS 143516 a contribuit la realizarea obiectivului priorității de investiție 9.1 (Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin măsuri integrate), întrucât construirea și atribuirea către persoane defavorizate a unităților locative va avea ca efect reducerea riscului de […]
15 decembrie 2025: Anunț solicitare obținerea aviz de mediu pentru Planul Urbanistic General al orașului Cugir
15 decembrie 2025 Anunț public Orașul Cugir, titular al Planului Urbanistic General al Orașului Cugir, județul Alba, cu amplasamentul în Orașul Cugir, anunță publicul interesat asupra depunerii primei versiuni a planului la Direcția Județeană de Mediu Alba, în vederea obținerii avizului de mediu. Informațiile privind varianta de plan pot fi consultate la sediul Direcției Județene […]
Comunicat de presă PNRR – Fianlizare Proiect „Dotatea Școlii Gimnaziale din comuna Hopârta”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată” DOTAREA ȘCOLII GIMNAZIALE DIN COMUNA HOPÂRTA Comuna HOPÂRTA, în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului cu titlul ,,DOTAREA ȘCOLII GIMNAZIALE DIN COMUNA HOPÂRTA” subiect al contractului de finanțare nr. 1194DOT/2023 cod F-PNRR-DOTĂRI-2023-6036, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Pilonul VI. Politici pentru […]