Actualitate

BURSE școlare pentru anul 2025-2026: Cine mai primește bursă și cine rămâne pe dinafară. Noi criterii, cuantumuri majorate și reguli stricte de acordare

Ioana Oprean

Publicat

în

BURSE pentru anul școlar 2025-2026: Care elevi mai primesc bursă și cine rămâne pe dinafară. Noi criterii, cuantumuri majorate și reguli stricte de acordare

Ministerul Educației a pus în consultare publică noua metodologie-cadru pentru bursele școlare din anul 2025-2026, care ar urma să intre în vigoare de la 1 septembrie 2025. Printre modificările importante se numără următoarele: bursele de merit vor fi acordate pentru maximum 15% dintre elevii unei clase, iar bursele sociale pentru copiii din familii monoparentale dispar.

Trei tipuri principale de burse și cuantumurile aferente

Potrivit metodologiei, „elevii de la cursurile cu frecvenţă de zi din învăţământul preuniversitar de stat obligatoriu, beneficiază, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării, de următoarele tipuri de burse: bursă de merit, bursă socială și bursă tehnologică”.

Pentru anul școlar 2025–2026, cuantumurile vor fi:

Bursa de merit: 450 lei/lună;

Bursa socială: 300 lei/lună;

Bursa tehnologică: 300 lei/lună.

Unitățile școlare vor putea suplimenta sumele prin hotărârea consiliului de administrație, în funcție de fondurile disponibile de la autoritățile locale sau alte surse legale.

Bursa de merit – pentru cei mai buni 15% din clasă

Bursa de merit se va acorda pentru maximum 15% dintre elevii fiecărei clase de gimnaziu și liceu „care au medii generale pe anul școlar anterior mai mari sau egale cu 9,00”.

Pentru clasa a V-a se va lua în calcul media primelor două intervale de cursuri din anul curent, iar pentru clasa a IX-a media de admitere, care trebuie să fie de minimum 9,00.

În caz de egalitate, departajarea se va face pe baza unor criterii stabilite de Consiliul de Administrație al școlii și avizate de inspectoratele școlare.

Bursa socială – sprijin pentru elevii vulnerabili

Bursa socială se acordă, pe bază de cerere, elevilor din medii defavorizate, celor cu dizabilități, „elevilor cu afecțiuni oncologice și/sau cronice școlarizați, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul ‘Școlii din spital’ sau la domiciliu”, precum și celor proveniți din familii care beneficiază de venit minim de incluziune.

De asemenea, sunt eligibili elevii orfani și cei aflați sub o măsură de protecție specială, indiferent de venit.

„Bursa socială reprezintă o formă de sprijin a elevilor din medii dezavantajate socio-economic, din grupuri vulnerabile sau cu situații medicale speciale, în vederea susținerii participării la activitățile didactice, precum și pentru prevenirea abandonului școlar”, precizează metodologia.

Bursa tehnologică și bursa pentru mamele minore

Bursa tehnologică este destinată elevilor din învățământul profesional, inclusiv dual, și poate fi acordată împreună cu bursa de merit sau bursa socială. Acordarea ei nu necesită cerere, fiind propusă direct de diriginte, cu excepția elevilor care repetă anul din motive medicale.

Metodologia menționează și bursa pentru mamele minore, destinată sprijinirii continuării studiilor pentru elevele reintegrate în școală după naștere. Aceasta poate fi cumulată cu toate tipurile de burse.

Reguli de plată și suspendare

Plata burselor se va face „la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă”, sau în ziua lucrătoare anterioară dacă termenul cade într-o zi nelucrătoare.

Bursele pot fi suspendate în caz de 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună. Acordarea lor este condiționată de media 10 la purtare, iar metodologia interzice expres orice formă de discriminare.

Consultare publică până pe 21 august 2025

Proiectul este supus consultării publice până pe 21 august, inclusiv. Propunerile și observațiile pot fi transmise la adresa de e-mail [email protected].

Ministerul Educației susține că modificările urmăresc sprijinirea performanței școlare, prevenirea abandonului și consolidarea echității în educație, oferind sprijin atât elevilor merituoși, cât și celor aflați în situații socio-economice dificile.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Foto | Doi turiști, blocați în abruptul Pietrei Secuiului: Salvamontiștii din Alba i-au evacuat cu ajutorul corzilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi turiști, blocați în abruptul Pietrei Secuiului: Salvamontiștii din Alba i-au evacuat cu ajutorul corzilor Doi turiști din Oradea au rămas blocați, sâmbătă seara, în abruptul Pietrei Secuiului, după ce au părăsit traseul turistic și au încercat să urce pe o rută dificilă spre creastă. Salvamontiștii din Alba au intervenit și i-au evacuat în siguranță […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum se coc vinetele și cum le păstrăm la borcan sau în congelator. Rețete cu vinete pentru iarnă

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum se coc vinetele și cum le păstrăm la borcan sau în congelator. Rețete cu vinete pentru iarnă Vinetele coapte au un gust deosebit, cu o aromă bogată, ușor afumată, dar și o textură cremoasă, lucru care le face extrem de versatile în bucătăria oricărei gospodine. Coacerea le scoate în evidență dulceața naturală și aroma […]

Citește mai mult

Actualitate

Când sunt programate vacanțele în anul școlar 2026-2027: Calendarul oficial

Ioana Oprean

Publicat

în

Când sunt programate vacanțele în anul școlar 2026-2027: Calendarul oficial Primul interval de cursuri, conform calendarului oficial al anului școlar 2026-2027, este programat în perioada 7 septembrie – 23 octombrie 2026, urmat de vacanța de toamnă, între 24 octombrie și 1 noiembrie 2026 Al doilea interval de cursuri se va desfășura între 2 noiembrie și […]

Citește mai mult