Ştirea zilei

Burse pentru câțiva elevi nevoiași, inițiativa concretizată a unei asociații din județul Alba

Unirea Ziarul

Publicat

în

Burse pentru câțiva elevi nevoiași, inițiativa concretizată a unei asociații din județul Alba

Membrii voluntari ai Asociației „Ține De Tine” din Cugir au reușit să adune în cadrul evenimentelor caritabile organizate de la începutul anului 2020 și până în prezent, suma de 5.362 lei, cu scopul de a oferi, burse lunare de 500 lei, pentru 11 copii nevoiași din Cugir și pentru 7 elevi de la Liceul Teoretic „Petre Stefănucă” din Ialoveni (Republica Moldova), timp de un an.

Petrecerea Divorțaților

Banii au fost colectați de către elevi din Cugir, la Patinuarul „Arena” din localitate și la chioșcul destinat acestui scop, situat pe Bulevardul „Alexandru Sahia”

„Bunătatea oamenilor a întrecut așteptările noastre. Toată stima pentru ajutorul primit și pentru acești copii (peste 80 voluntari), care și-au irosit timpul lor liber pentru a-i ajuta pe cei mai triști ca noi. Datorită suportului material oferit de Asociația,,Ține De Tine”,  3 din cei 7 bursieri din Moldova au avut posibilitatea să primească tratament pentru îmbunătățirea stării de sănătate, iar alți 4 copii au putut să-și procure rechizite școlare, îmbrăcăminte și încălțăminte pentru a putea frecventa regulat școala”, a declarant profesorul Alin Teodorescu de la Liceul Teoretic „David Prodan” Cugir pentru cugirinfo.ro

Alin Teodorescu a dorit să mai aducă mulțumiri Primăriei Cugir, pentru sprijinul acordat în desfășurarea nobilei acțiuni caritabile, dar nu în ultimul rând unor sponsori precum: Lambda Studio, Magazinul Liberta, Elco Paper, Brutaria Lae Pecu si Crama Petrescu Dorin. Ține de tine să faci un bine!

Constantin PREDESCU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Accident grav pe DN 7, provocat de un șofer din Alba, care a intrat într-o depășire neregulamentară: Patru persoane, dintre care doi minori, au ajuns la spital

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident grav pe DN 7, provocat de un șofer din Alba, care a intrat într-o depășire neregulamentară: Patru persoane, dintre care doi minori, au ajuns la spital Un accident rutier grav a avut loc duminică noaptea, în jurul orei 21.00, pe DN 7, la ieșire din Boița spre Vâlcea. Mașina unui șofer din Alba a […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | „Loganul zburător” dintr-un oraș din Alba, invenția ieșită din comun a unui localnic. Povestea mașinii zidite în peretele casei

Ioana Oprean

Publicat

în

„Loganul zburător” dintr-un oraș din Alba, invenția ieșită din comun a unui localnic. Povestea mașinii zidite în peretele casei O mașină Dacia Logan încastrată în peretele unei case din Teiuș continuă să stârnească uimire și curiozitate în rândul celor care trec prin zonă. În spatele construcției neobișnuite se află Vasile Teasc, un localnic cu imaginație […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Haos pe autostrada A10 Sebeș–Turda! Coloană de mașini de 3 kilometri la coborârea spre Decea după închiderea unui sens de circulație. Trafic îngreunat și pe DN1

Ioana Oprean

Publicat

în

Haos pe autostrada A10 Sebeș–Turda! Coloană de mașini de 3 kilometri la coborârea spre Decea după închiderea unui sens de circulație. Trafic îngreunat și pe DN1 Închiderea circulației pe un tronson al Autostrăzii A10 Sebeș–Turda a provocat ambuteiaje serioase duminică seara. Coloana de mașini care se întindea pe aproximativ 3 kilometri s-a format pe sensul […]

Citește mai mult