Ştirea zilei

Buna – Vestire a Naşterii Domnului

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Orice veste bună este un motiv de bucurie şi de fericire. Fie că vine spontan, fie că este aşteptată de multă vreme, vestea cea bună ne înviorează sufletul, ne activează energiile fizice şi psihice, ne sporeşte în mod considerabil pofta de viaţă, dorinţa de a trăi.
Dacă vestea vine de la Dumnezeu din cer, fireşte că nedumerirea este mult mai mare. Dar ce interes are Dumnezeu să se implice atât de consistent în viaţa noastră? Răspunsul trebuie căutat în timpuri străvechi, undeva aproape de facerea lumii. Atunci, păcătuind protopărinţii Adam şi Eva prin nesocotirea ascultării, Dumnezeu i-a izgonit din rai silindu-i să-şi câştige pâinea prin puterea braţelor. Tot atunci, când omul, copilul Său de suflet L-a dezamăgit mai mult decât se poate spune, Dumnezeu lasă la o parte clipa de amărăciune cauzată de păcat, făcându-i acestuia o dumnezeiască făgăduinţă. Duhul lui Dumnezeu „carele pretutindenea este şi toate le plineşte”, a intuit că „la plinirea vremii” se va ivi peste cerul mohorât al omenirii triste o Fecioară Preacurată care, sub adumbrirea Duhului Sfânt, va naşte pe Mesia, Unsul Domnului. O rază ireală de lumină şi speranţă din altă lume răzbate silenţios prin pojghiţa învechită a unor vremi stătute şi uitate, stârnind din somnul cel de moarte nenumăratele generaţii de strămoşi, moşi, părinţi, fraţi, etc., care au adormit întru dreapta credinţă (şi) având sub pernă făgăduinţa Bunei-Vestiri. Anii şi chiar miile de ani au zburat ca vântul şi ca gândul spre porţile Nazaretului din frumoasa Galileia. Aici locuia Preacuratul vas, ales de Dumnezeu să poarte în pântece pe Fiul său Cel născut fără de tată din mamă.
Pentru că evenimentul era mai presus de fire, chiar şi Gavriil, trimisul lui Dumnezeu şi slujitorul cerului, cu adâncă smerenie îşi cântă colindul: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei”, iar îngereasca putere văzând că gingaşa şi firava Fecioară s-a tulburat, i-a şoptit încetişor blând, liniştitor: „Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, părintele Său”. (Luca I, 28, 30- 32). Este impresionantă atenta purtare de grijă a lui Dumnezeu şi a îngerului faţă de Fecioara din Nazaret şi faţă de uimirea ei.
În acelaşi capitol întâi, al Evangheliei de la Luca, este descrisă vestea pe care îngerul Gavriil i-o dă lui Zaharia, spunându-i că femeia sa Elisabeta va naşte fiu şi-i vor pune numele Ioan. Când Zaharia întreabă pe înger: „După ce voi cunoaşte aceasta? Că eu sunt bătrân şi femeia mea înaintată în zilele ei”, îngerul îi retează îndoiala pe moment: „Iată, vei fi mut şi nu vei putea să vorbeşti până în ziua când vor fi acestea, pentru că n-ai crezut în cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor”. (Luca I, 18,20).
În schimb, când Fecioara Maria cere îngerului să-i explice: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?”, acesta nu o mustră şi nu o pedepseşte ca pe Zaharia, ci plin de respect şi de sfială îi transmite hotărârea Cerului: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceasta şi Sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca I, 34-35).
Preot dr. Petru PINCA – Blaj


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Mii de gulguțe aprinse în Cetatea Alba Carolina la ,,Festivalul Luminii” 2026: Zona istorică din Alba Iulia, transformată într-un tărâm de basm

Bogdan Ilea

Publicat

în

Mii de gulguțe aprinse în cetatea Alba Carolina la ,,Festivalul Luminii” 2026: Zona istorică din Alba Iulia, transformată într-un tărâm de basm  Festivalul Luminii a revenit la Alba Iulia, după o pauză de 3 ani. Evenimentul a avut loc în Parcul Unirii, unde pregătirile pentru seara magică au început de la ora 18:00. Mii de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Procesul medicului Adrian Ienea, din Sebeș, trimis în judecată pentru 9 acte de luare de mită, poate începe: Decizie la Tribunalul Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Procesul medicului Adrian Ienea, din Sebeș, trimis în judecată pentru 9 acte de luare de mită, poate începe: Decizie la Tribunalul Alba Tribunalul Alba a dispus, vineri, 15 mai 2026, începerea judecății în dosarul medicului Adrian Ienea, din Sebeș, acuzat că ar fi primit în mod repetat bani de la pacienți pentru emiterea sau prelungirea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Motocicliștii care participă la ”Respect în trafic”, ediția a XV-a, au ajuns la Alba Iulia: Marș moto pentru promovarea respectului reciproc și conștientizarea prezenței lor în trafic

Bogdan Ilea

Publicat

în

Motocicliștii care participă la ”Respect în trafic”, ediția a XV-a, au ajuns la Alba Iulia: Marș moto pentru promovarea respectului reciproc și conștientizarea prezenței lor în trafic Sâmbătă, 16 mai 2026, are loc o nouă campanie de conștientizare asupra prezenței motocicliștilor în trafic, intitulată sugestiv ”Respect în trafic”. Anul acesta evenimentul a ajuns la cea […]

Citește mai mult