Ştirea zilei

Buletin 2023: Ce acte sunt necesare pentru emiterea unui nou act de identitate

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Buletin 2023: Ce acte sunt necesare pentru emiterea unui nou act de identitate

Cărțile de identitate vor trebui înlocuite cu unele electronice, conform unui regulament al Uniunii Europene (UE). În acest sens, a fost lansat deja un program pilot la Cluj-Napoca, prin care românii vor putea opta pentru eliberarea unui buletin biometric sau cu cip, iar atunci când acesta se va încheia, se va extinde în toată țara. Pe lângă datele personale de pe buletinele clasice, actul de identitate cu cip va putea conține datele biometrice, adică imaginea feţei şi, eventual, amprentele a două degete, precum şi o semnătură digitală.

Însă, până când vor intra în vigoare aceste schimbări, iată care este procedura pentru obținerea buletinului în 2023. Ce acte sunt necesare.

Cei cărora le expiră buletinul sunt obligați, potrivit legislației în vigoare în 2023, să se prezinte cu cel puțin 15 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a cărții de identitate, pentru a cere un nou buletin.

Acte necesare: 

  • Certificatul de naștere, original și copie
  • Certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soțului supraviețuitor, original și copie
  • Hotărârea de divorț definitivă și irevocabilă, după caz, original și copie
  • Certificatul de deces al soțului/soției decedat/decedate, în cazul soțului supraviețuitor, original și copie
  • Certificatele de naștere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, după caz, original și copie
  • Documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, original și copie
  • Chitanța reprezentând contravaloarea cărții de identitate – 7 lei
  • Acte necesare schimbare buletin expirat la 18 ani
  • Cei care au împlinit 18 ani, deși majori, vor avea totuși nevoie prezența unuia dintre părinți atunci când își depun actele necesare pentru schimbarea buletinului. Părintele trebuie să dea o declarație scrisă în fața personalului serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor unde se depune cererea de eliberare a buletinului.

Unde plătești taxa pentru schimbare buletin expirat, în 2023

Taxa unică pentru eliberarea cărții de identitate este de 7 lei și se poate plăti fie la orice oficiu al Poștei Române sau CEC Bank, fie, și mai simplu, la ghișeul unde se depun actele pentru eliberarea cărții de identitate.

Unde se depun actele

Actele se depun se depun la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor pe raza căruia solicitantul are domiciliul sau reşedinţa. Cererile pentru eliberarea actelor de identitate se depun personal, iar cărţile de identitate se eliberează titularilor, în acelaşi loc.

În situaţia în care solicitantul nu se află în ţară, mandatarul va prezenta o procură specială pe care se află aplicată fotografia titularului, autentificată de misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră al României din statul în care se află solicitantul. În cuprinsul procurii este necesar să se regăsească referirea expresă la obiectul mandatului.

În cazul expirării termenului de valabilitate a actului de identitate, cetăţenii se pot prezenta la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor la care sunt arondaţi cu domiciliul sau reşedinţa cu cel mult 180 de zile înainte, dar nu mai puţin de 15 zile, pentru a solicita punerea în legalitate cu un act de identitate.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Companie belgiană, selectată pentru a furniza o linie de muniție NATO de 65 de milioane de euro la Uzina Mecanică Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Companie belgiană, selectată pentru a furniza o linie de muniție NATO de 65 de milioane de euro la Uzina Mecanică Cugir O companie din Belgia a a fost selectată pentru pentru furnizarea unei linii tehnologice destinate producției de muniție de tip NATO la Uzina Mecanică (UM) Cugir, contract în valoare de 65 de milioane de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Escrocherie cu „polițist” și „BNR” în Alba: 68.989 de lei, recuperați integral de agentul principal de poliție Cătălin Mihai Bota

Ioana Oprean

Publicat

în

Escrocherie cu „polițist” și „BNR” în Alba: 68.989 de lei, recuperați integral de agentul principal de poliție Cătălin Mihai Bota O femeie, în vârstă de 36 de ani, din orașul Cugir, a fost contactată telefonic de către persoane necunoscute care s-au prezentat drept reprezentant al Băncii Naționale a României și polițist din cadrul Poliției Române. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Cățel blocat sub o stivă de bușteni, salvat de pompierii militari din Sebeș: „Pentru noi, fiecare viață contează!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cățel blocat sub o stivă de bușteni, salvat de pompierii militari din Sebeș: „Pentru noi, fiecare viață contează!” O nouă viață salvată de către pompierii militari din Sebeș! Duminică, 9 august 2026, salavatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Sebeș au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui cățel blocat sub o stivă de bușteni. Aceștia […]

Citește mai mult