Bugetul UE pe 2012: „un pachet anticriz\“
Uniunea Europeană la o adevărată răscruce de drumuri. „În primul rând, propunem reduceri bugetare în mai multe sectoare administrative, de exemplu formarea personalului, publicaţiile, cheltuielile de deplasare şi cheltuielile cu birourile, pentru a menţine costurile interne la cel mai scăzut nivel; în al doilea rând, am făcut eforturi pentru a identifica domeniile bugetare care nu produc rezultatele scontate, pentru a redirecţiona fondurile către programe sau iniţiative care înregistrează rezultate concrete. În al treilea rând, am optat pentru investiţii în domenii care contribuie la creşterea şi dezvoltarea economică”, a spus Lewandowski.
Una dintre explicaţiile pentru creşterea bugetului este că UE trebuie să continue să plătească facturile pentru angajamentele lansate acum patru ani. „Întreruperea acestor plăţi ar pune statele membre, care se bazau pe banii UE când şi-au plătit beneficiarii, într-o situaţie dificilă, iar nerespectarea termenilor contractuali ar fi chiar ilegală”, se arată în motivarea Comisiei. Consiliul îşi va face publică poziţia cu privire la proiectul de buget în iunie, iar Parlamentul European, în octombrie. În cazul unui dezacord între cele două instituţii, Comisia Europeană va iniţia o procedură de conciliere. (A.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS
Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS Județul Alba avea, în anul 1988, 105 cadre ale Securității, dintre care 84 de bărbați și 21 de femei, potrivit unor date prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), publicate luni, 14 septembrie, pe o rețea de […]
Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026
Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]