Politică Administrație

Bugetul Cugirului pe 2015 a căzut la vot. Consilierii PSD și PP-DD au respins proiectul de hotărâre inițiat de primar

Ioana Oprean

Publicat

în

Înscris pe ordinea de zi a  Ședinței Consiliului local Cugir de astăzi, Proiectul de Hotărâre inițiat de primarul Adrian Teban, privind Bugetul local al Orașului Cugir pe anul 2015, n-a reușit să întrunească votul necesar pentru a fi adoptat.

Petrecerea Divorțaților

CL CugirCei 5 consilieri PSD, cărora li s-au alăturat și cei 3 aleși ai partidului condus de Dan Diaconescu, au respins toate articolele cuprinse în proiectul de hotărâre, astfel că, la votul final, s-au înregistrat doar 10 voturi pentru ( 7 voturi împotrivă), un rezultat insuficient pentru ca bugetul să poată trece.

O situație previzibilă, dacă ținem seama că chiar din start, liderul grupului PSD, ing. Mircea Trifan a cerut președintelui de ședință să propună consilierilor retragerea  de pe ordinea de zi a proiectului de buget și amânarea dezbaterii acestuia pentru altă dată.

Prin luările de cuvânt, social-democrații  au acuzat faptul că proiectul de hotărâre privind bugetul nu conține suficiente materiale și anexe menite să justifice clar cheltuirea banului public sau că există materiale  începute și nefinalizate.

  ,,Noi am anunțat de la început că nu vom vota un proiect de hotărâre incomplet și că nu suntem de acord cu  alocare de fonduri mai mari  la unele capitole cum ar fi Sportul sau Cultura,  în defavoarea susținerii de finanțări  mai mari pentru reabilitarea și modernizarea de străzi sau alte investiții mult mai importante pentru comunitate. Sperăm, că la reluarea într-o apropiată ședință, a dezbaterilor pe buget, administrația să se prezinte cu problemele pe care le-am sesizat clarificate, iar noi vom vota fără vreo rezervă proiectul de hotărâre’’, a declarat pentru ziarul „Unirea” liderul PSD Mircea Trifan.

   Constantin PREDESCU    


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

PSD îi susține pe Corneliu Mureșan pentru funcția de prefect și pe Sandu Heler pentru cea de subprefect al județului Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD îi susține pe Corneliu Mureșan pentru funcția de prefect și pe Sandu Heler pentru cea de subprefect al județului Alba Corneliu Mureșan a scris o postare pe o rețea de socializare după ce a primit votul de încredere al colegilor săi din Comitetul Politic Județean al PSD Alba. ,,Am avut posibilitatea să revin într-o […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”

Ioana Oprean

Publicat

în

La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj.  În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]

Citește mai mult