Ştirea zilei

Bucurie mare la noua şcoală generală din Petreşti

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

După ce a fost inaugurată şi a fost imediat închisă, iată că Şcoala generală din Petreşti a fost, în sfârşit, deschisă ieri dimineaţă, după ce părintele Pătruţ Ioan, de la Parohia Petreşti II, care este şi preşedintele Comitetului de părinţi, a făcut o feştanie şi a binecuvântat noua clădire. Apoi, copiii din clasele I – IV au intrat cu mare bucurie în sălile noii, frumoasei şi modernei şcoli. Pentru a se ajunge aici, în ultima lună colectivul de cadre didactice în frunte cu directoarea Mihaela Fulea, s-au pus pe fapte mari,  insistând la firmele specializate pentru a racorda clădirea la utilităţile necesare (ape, gaze, electricitate) şi amenajarea curţii interioare. Odată cu deschiderea noii şcoli, în zilele de 2 – 3 decembrie aici se va derula proiectul intitulat „Zilele Porţilor Deschise, Împreună pentru copiii noştri” în cadrul căruia vor fi organizate mai multe activităţi educative şi cultural artistice şi vor avea loc întâlniri cu oficialităţi şi oameni de afaceri la care vor fi invitaţi părinţii şi toţi cei care au contribuit la construcţia noii şcoli, ne-a informat consilierul Ioan Bădilă, membru în Consiliul de Administraţie al şcolii. (A.C.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Update Video | Accident grav în Alba Iulia: Impact între 2 autovehicule înainte de podul peste Mureș. Intervine echipaj SMURD

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident în Alba Iulia: Impact între 2 autovehicule înainte de podul peste Mureș. Intervine echipaj SMURD Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru descarcerare și acordarea primului ajutor medical la un accident rutier produs în municipiul Alba Iulia, inainte de podul de la Mureș, a anunțat ISU Alba sâmbătă, 12 septembrie 2026, la ora 20.29.  […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Apel umanitar pentru Cornelia, o femeie de 53 de ani din Alba care trăiește într-o colibă improvizată din PVC și folie, într-un sat din județ. Oameni cu suflet mare vor să-i construiască o căsuță înainte de iarnă

Ioana Oprean

Publicat

în

Apel umanitar pentru Cornelia, o femeie de 53 de ani din Alba care trăiește într-o colibă improvizată din PVC și folie, într-un sat din județ. Oameni cu suflet mare vor să-i construiască o căsuță înainte de iarnă La marginea unui drum din Tăuți, județul Alba, într-o locuință improvizată din PVC și folie, își duce traiul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Andra Bunea, elevă de excepție din Alba, dublă performanță la Olimpiada Internațională de Limba Engleză 2026: Argint la individual și aur pentru România pe echipe

Ioana Oprean

Publicat

în

Andra Bunea, elevă de excepție din Alba, dublă performanță la Olimpiada Internațională de Limba Engleză 2026: Argint la individual și aur pentru România pe echipe Rezultat excepțional pentru județul Alba și pentru Colegiul Național „Titu Maiorescu” din Aiud! Andra Bunea a urcat pe podiumul IELO 2026 – The International English Language Olympiad, desfășurată la Suceava, […]

Citește mai mult