Brățara „Butonul Roșu”: Cum funcționează și cui îi este destinat dispozitivul care va fi livrat de poștași
Brățara „Butonul Roșu”: Cum funcționează și cui îi este destinat dispozitivul care va fi livrat de poștași
Sistemul de alertă Butonul Roșu este un serviciu suplimentar celui de urgență 112. Acest serviciu este destinat persoanelor în vârstă care locuiesc singure, precum și celor cu risc medical sau care se află în localități izolate din România.
Poșta Română a devenit partener în dezvoltarea acestui sistem, fiind cea care se ocupă de distribuția dispozitivelor la nivel național. Această brățară va ajuta abonații la serviciul Butonul Roșu să primească asistență personalizată în cazul unei urgențe medicale.
„Dezvoltatorii platformei dedicate care pun la dispoziţie Butonul Roşu, Teleasistenţă Group, au iniţiat colaborarea cu Poşta Română întrucât compania dispune atât de resursă umană extinsă pe tot teritoriul ţării, cât şi de o reţea teritorială vastă care poate răspunde nevoilor de extindere, la nivel naţional, a serviciilor de asistenţă Butonul Roşu”, se menţionează în comunicatul transmis de Agerpres.
Potrivit comunicatului, abonatul va trebui să apese butonul de SOS, astfel că dispozitivul mobil va fi localizat prin GPS, iar beneficiarul este identificat. Ulterior, Dispeceratul Medical de Urgență va primi acces la datele medicale ale pacientului, fiind declanșat protocolul de urgență personalizat care include și informarea familiei, iar în cazul unei urgențe medicale, este apelat serviciul 112.
Raportat la gravitatea situației, dispecerul va iniția o procedură care va indica acținile necesare pentru ca pacientul să primească îngrijirile medicale necesare. Abonatul serviciului este monitorizat în permanență până când pericolul nu mai există.
„Butonul Roşu este potrivit oricărei persoane, ca serviciu de prevenţie şi securitate personală, dar în mod deosebit este indicat oamenilor singuri sau izolaţi, pensionarilor sau vârstnicilor, bolnavilor cronici, persoanelor cu dizabilităţi, pacienţilor externaţi/operaţi, pacienţilor din studii clinice, copiilor care rămân singuri acasă, viitoarelor mame şi persoanelor expuse profesional unor riscuri asociate”, precizează sursa citată.
Acest serviciu a fost implementat în București în anul 2015 de către Crucea Alb Galbenă România, serviciu de care beneficiau 300 de persoane în vârstă. Ulterior, a fost extins și în alte localități, numărul de abonați ajungând la 400 de persoane.
Sursa: playtech.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
5 octombrie 2026 | Senatul, sub presiunea transportatorilor: Vot decisiv pentru suspendarea amenzilor TollRo. Șoferii de camioane ar putea scăpa de sancțiuni până în martie 2027
Senatul, sub presiunea transportatorilor: Vot decisiv pentru suspendarea amenzilor TollRo. Șoferii de camioane ar putea scăpa de sancțiuni până în martie 2027 Blocajele și erorile noului sistem de taxare pe kilometru TollRo ajung luni, 5 octombrie 2026, pe masa plenului Senatului. Aleșii vor dezbate și vota o inițiativă legislativă care vizează suspendarea amenzilor și a […]
De ce pleacă banii din România. Expert: „Toți se uită la cursul euro. Nimeni nu se uită la cursul dolarului”
De ce pleacă banii din România. Expert: „Toți se uită la cursul euro. Nimeni nu se uită la cursul dolarului” Deprecierea leului în raport cu dolarul, randamentele investițiilor și accelerarea inflației ar putea explica o parte importantă a ieșirilor de capital din România, este de părere economistul Radu Georegescu. „Probabil ai aflat că săptămâna asta […]
Autostrada Sebeș-Deva: Cu alcoolemie-record la volan pe șoseaua rapidă. Ce măsuri legale au fost dispuse
Autostrada Sebeș-Deva: Cu alcoolemie-record la volan pe șoseaua rapidă. Ce măsuri legale au fost dispuse În 22 septembrie 2026, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au depistat pe tronsonul autostrăzii A1 Sebeș – Deva, la kilometrul 385, un conducător auto, care se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării acestuia […]
