„Bolnavul închipuit”, în prefaţa Festivalului Internaţional de Teatru de la Alba Iulia
Joi, 22 septembrie 2011, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia se joacă „Bolnavul închipuit” după Moliere, piesă aleasă de organizatori să prefaţeze cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „Poveşti” de la Alba Iulia, care se desfăşoară în perioada 5-9 octombrie. „Este un spectacol deja consacrat, în regia doamnei Sanda Manu, care se joacă la Cluj din 2002 cu mare succes şi avem încrederea că este cea mai bună alegere pentru a deschide cu ea festivalul din acest an. Mărturie stau de altfel premiile pe care piesa şi actorii le-au primit de-a lungul timpului”, a spus Ioana Bogăţan, directorul Teatrului de Păpuşi „Prichindel” şi director al Festivalului de teatru. Biletele se află în vânzare atât la Casa de Cultură a Sindicatelor cât şi la Teatrul de Păpuşi, preţul fiind de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii.
Festivalul propriu-zis va începe însă pe 5 octombrie iar cele cinci zile vor fi împărţite ca şi până acum astfel: dimineţile rezervate activităţilor şi pieselor de teatru pentru copii iar serile „oamenilor mari”, aşa cum spun organizatorii. Vor fi prezente teatre consacrate din ţară, precum Teatrul Nottara Bucureşti, Teatrul Bulandra, Teatrul ACT, Teatrul Odeon, Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti dar şi Teatrul Naţional din Târgu Mureş, Universitatea de Arte din Târgu Mureş, Teatrul de Stat Oradea. Din străinătate sunt invitaţi Compania Rirolarmes Belgia, Compania Motionhouse Marea Britanie, Compania Balkanstage & Arkadia coproducţie Franţa-Bulgaria şi Cie Une Poignee d’Images Franţa. Vor fi prezente la Alba Iulia nume mari ale teatrului românesc precum Marcel Iureş, Maia Morgenstern, Rodica Mandache, Pavel Bartoş dar şi regizori consacraţi precum Alexandru Dabija, Cristi Juncu, Cristian Pepino, Diana Lupescu, Eugen Făt. Ca în fiecare an, în cadrul Festivalului se vor organiza ateliere de scriere dramatică, regie şi actorie pentru tinerii de liceu şi un atelier de sculptură pentru copiii de gimnaziu. Vor avea loc lansări de carte, expoziţii de caricatură, concerte şi întâlniri nemijlocite între spectatori şi actori. „Este o performanţă că Alba Iulia a ajuns să organizeze a VI-a ediţie a unui Festival Internaţional de Teatru care chiar a ajuns să conteze, mai ales că, aşa cum ştim, deocamdată nu avem un teatru dramatic la Alba Iulia. Am fost puţin constrânşi în alegerea pieselor de lipsa spaţiilor adecvate desfăşurării spectacolelor, însă suntem recunoscători pentru susţinerea pe care am avut-o şi în acest an din partea Consiliului Judeţean Alba”, a precizat Ioana Bogăţan. Potrivit lui Sorin Bumb, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba, bugetul alocat în acest an Festivalului este aproximativ egal cu cel de anul trecut, şi anume 450.000 de lei. „Este o manifestare foarte importantă la care autorităţile judeţene nu s-au gândit nicio clipă să renunţe”, a spus Bumb. Organizatori ai ediţiei din acest an sunt Consiliul Judeţean Alba şi Teatrul de Păpuşi „Prichindel”, cu sprijinul Primăriei Alba Iulia şi a altor parteneri naţionali şi locali.
Ioana PITICARIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită
Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită Direcția Județeană de Mediu Alba a luat decizia etapei de încadrare – fara evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Reabilitare conductă de aducțiune apă brută la […]
O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia
O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia O firmă din Sibiu a depus singura ofertă pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia. Este vorba […]
Video | Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă
Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă Marți, 27 octombrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, în vârstă de 26, respectiv 20 de ani, ambii din localitatea […]