Rămâi conectat

Curier Județean

Bogdan Deac, învingător în finala Grand Prix România 2022. Mihnea Costachi a terminat pe locul 4

BONTEA Alexandru

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024
Bogdan Deac, învingător în finala Grand Prix România 2022. Mihnea Costachi a terminat pe locul 4

Finala Grand Prix România 2022 a continuat marţi la Hotelul Transilvania din Alba Iulia cu faza sferturilor de finală. În formă excelentă, albaiulianul Mihnea Costachi s-a impus clar cu 1,5-0,5 împotriva marii maestre internaţionale Irina Bulmaga, lidera echipei feminine a României, obţinând calificarea în semifinale. Celelalte meciuri din sferturile de finală s-au încheiat cu următoarele rezultate: David Gavrilescu – Mircea Pârligras 2-1, Bogdan Deac – Andrei Istrăţescu 1,5-0,5 şi Constantin Lupulescu – George Stoleriu 1,5-0,5.

În semifinale Mihnea Costachi a jucat împotriva principalului favorit al turneului, marele maestru internaţional Bogdan Deac, numărul 39 mondial în acest moment. Prima partidă a fost foarte echilibrată şi părea că se îndreaptă inevitabil spre remiză. Probabil relaxat prematur, Mihnea Costachi a făcut câte mutări consecutive mai neglijente şi a intrat rapid în dezavantaj, adversarul său valorificând cu precizie oportunitatea oferită. Fiind nevoit să rişte totul în a doua partidă, Mihnea a sacrificat un pion în deschidere pentru a prelua iniţiativa şi a pus presiune permanent asupra adversarului. Experienţa superioară a lui Bogdan Deac şi-a spus însă cuvântul, acesta s-a apărat cu mult calm, iar în final a transformat în victorie avantajul material, obţinând o calificare meritată în finală. A doua semifinală a avut un scenariu similar, Constantin Lupulescu a câştigat o poziţie complet egală speculând câteva greşeli ale lui David Gavrilescu, iar în a doua partidă şi-a securizat victoria în meci în pofida eforturilor adversarului de a egala scorul.

Finala a avut şi ea o desfăşurare asemănătoare, Bogdan Deac a obţinut victoria în primul meci, iar în meciul al doilea Constantin Lupulescu a fost nevoit să rişte extrem de mult pentru a încerca să egaleze, ajungând în poziţie net inferioară. În acel moment, cu mult sânge rece, Bogdan a jucat la siguranţă maximă, ducând jocul spre o situaţie în care nu mai avea cum să piardă, decât să forţeze victoria, iar partida s-a încheiat remiză, un rezultat care i-a adus lui Bogdan Deac trofeul Grand Prix România 2022.

În finala mică David Gavrilescu şi Mihnea Costachi au terminat la egalitate 1-1 după primele două partide de şah rapid, David Gavrilescu obţinând victoria în partida de blitz de departajare după o gafă a tânărului şahist albaiulian Mihnea Costachi.

În paralel cu meciurile din Finala Grand Prix România s-a desfăşurat şi Memorialul Mihail Breaz, un turneu de blitz în care la finalul celor 7 runde s-a impus Andrei Negrean (Bucureşti), urmat de Ianis Tarciuc (Sebeş) şi Matei Posteucă (Orăştie).

Festivalul organizat de Federaţia Română de Şah şi Consiliul Judeţean Alba s-a încheiat cu Gala Şahului Românesc, în cadrul căreia au fost premiaţi cei mai buni şahişti români ai anului 2022. Gala a fost onorată de prezenţa mai multor oficialităţi printre care preşedintele Federaţiei Române de Şah, Vlad Ardeleanu, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Marius Haţegan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Ion Bădin, primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa, subsecretarul de stat al Ministerului Sportului, Radu Antohi, directorul Florea Grup, Marcel Florea, precum şi alţi reprezentanţi ai partenerilor Federaţiei Române de Şah şi ai cluburilor de şah din România.

Clubul Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia a obţinut două premii, Cristian Câmpian fiind declarant cel mai bun şahist prin corespondenţă român al anului 2022, iar Mihnea Costachi a fost premiat la secţiunea dezlegări pentru rezultatele excelente obţinut recent la Campionatele Mondiale din Emiratele Arabe Unite, unde a câştigat medialia de bronz la categoria tineri sub 23 de ani şi locul 5 în clasamentul pe echipe alături de Dinu Nicula şi Vlaicu Crişan.

La categoria şahişti cu dizabilităţi au fost premiaţi Dacian Pribeanu şi Constantin Stroie.

Topurile celor mai buni şahişti români ai anului 2022 au fost următoarele:

Seniori: 1.Bogdan Deac 2.David Gavrilescu 3.Constantin Lupulescu 4.Mircea Pârligras 5.Vladislav Nevednichy

Senioare: 1.Irina Bulmaga 2.Alessia Ciolacu 3.Elena Cosma 4.Corina Peptan 5.Miruna Lehaci

Juniori: 1.David Gavrilescu 2.Andrei Negrean 3.Robert Sava 4.Vladimir Cnejev 5.Filip Magold şi Nicholas Cazacu

Junioare: 1.Alessia Ciolacu 2.Miruna Lehaci 3.Alexia Iordache 4.Emma Creţescu 5.Ema Obadă

La finalul galei, legendarul şahist român Florin Gheorghiu a primit din partea preşedintelui F.R.Şah Vlad Ardeleanu un premiu de excelenţă pentru întreaga carieră, învingătorul lui Bobby Fischer de la Havana din 1966 fiind aplaudat la scenă deschisă de toţi cei prezenţi la Gala Şahului Românesc.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Băncile și topogoanul de la Părculețul Grădiniței și Parcul Samoila Marza din Galțiu au fost vopsite: Gestul mărinimos făcut de un grup de copilași pentru muncitori

Bogdan Ilea

Publicat

în

Băncile și topogoanul din parcurile din Galțiu au fost vopsite: Gestul mărinimos făcut de un grup de copilași pentru muncitori Băncile de la Prculețul Grădiniței și topoganul din Parcul Samoila Marza din Galțiu au fost recondiționate și vopsite. La final, un grup format din două fetițe și un băiețel, au răsplătit printr-un gest mărinimos efortul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea