BNR: Aurul atinge minimul ultimilor doi ani şi patru luni. Euro rămâne la 4,64 lei, dolarul scade la 4 lei
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,6445 lei/euro, 4,0077 lei/dolar, 4,0782 lei/franc elveţian. Aurul atinge minimul ultimilor doi ani şi patru luni. Dolarul îşi continuă deprecierea în faţa leului. Este a patra şedinţă consecutivă în care moneda americană scade în faţa celei naţionale, timp în care a scăzut cu nouă bani.
Euro rămâne la 4,64 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR când a fost a cincea şedinţă consecutivă de apreciere pentru moneda naţională în faţa celei europene. Pe 13 august moneda europeană a atins cea mai ridicată valoare (4,6607 lei) din 11 iulie 2018. Pe 3 august, leul a atins cea mai ridicată valoare în faţa monedei europene din noiembrie 2017 până în prezent – 4,6206 lei/euro. Euro a atins cea mai ridicată valoare din istorie în faţa leului pe 21 iunie 2018: 4,6695 lei/euro.
Băncile comerciale au anunţat pe 22 august cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,66 lei şi 4,71 lei.
Dolarul scade la 4,00 lei, faţă de 4,03 lei, cursul anunţat ieri de la BNR când s-a depreciat cu peste 1% în faţa leului. În ultimele patru şedinţe, dolarul a scăzut cu nouă bani în faţa leului. Pe 16 august moneda americană a atins cea mai ridicată valoare (4,0976 lei) din 22 iunie 2017 (4,1096 lei). Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.
ROBOR la trei luni a crescut la 3,29%, faţă de 3,27%, nivelul din şedinţă consecutivă.
ROBOR la şase luni a crescut la 3,43%, faţă de 3,42%, nivelul din şedinţa precedentă. Primele patru bănci din sistemul bancar lucrează cu dobânzi legate de indicele de referinţă Robor la 6 luni.
Pe 3 august 2018, ROBOR 3M era cotat la 3,47%, iar ROBOR 6M era la 3,53%.
La sfârşitul lunii mai (31 mai 2018), ROBOR 3M era cotat la 2,94%, iar indicele ROBOR 6M era situat la 3,00%.
Aurul a fost cotat la 154,2391 lei pentru un gram, în scădere faţă de şedinţa precedentă şi a atins cea mai mică valoare (154,7175 lei pentru un gram) din 4 aprilie 2016 când BNR a anunţat o cotaţie de 153,5835 pentru un gram.
Sursa: economica.net
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Actualitate
Proiectul privind reducerea accizei la carburanți, adoptat de Senat. Motorina s-ar putea ieftini cu până la 84 de bani pe litru
Proiectul privind reducerea accizei la carburanți, adoptat de Senat. Motorina s-ar putea ieftini cu până la 84 de bani pe litru Senatul a adoptat luni, 27 iulie 2026, în sesiune extraordinară, proiectul care prevede instituirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, fiind stabilit un mecanism prin care acciza la motorină va […]
Radu Georgescu, economist: „Economia reală a României încetinește, iar antreprenorii simt asta în fiecare zi”
Radu Georgescu: „Economia reală a României încetinește, iar antreprenorii simt asta în fiecare zi” Economia României traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani, susține economistul Radu Georgescu, care afirmă că mesajele primite zilnic din partea mediului de afaceri conturează o imagine mult diferită de cea prezentată în discursul public. „Vorbesc în fiecare […]
Parlamentul, chemat de urgență din vacanță: PNRR, împrumutul SAFE și TVA de 9% la locuințe, pe masa aleșilor
Parlamentul, chemat de urgență din vacanță: PNRR, împrumutul SAFE și TVA de 9% la locuințe, pe masa aleșilor Parlamentul și-a întrerupt vacanța parlamentară și a intrat luni, 27 iulie 2026 într-o sesiune extraordinară de cinci zile, convocată pentru deblocarea unor proiecte esențiale din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), aprobarea împrumutului european SAFE și […]







