Blocurile M din Alba Iulia și alte 11 imobile ar putea beneficia de reabilitare termică. Măsuri pentru reducerea consumului de energie
În ședință extraordinară de consiliu local, la Alba Iulia, s-au aprobat o serie de clarificări la proiectele depuse de municipalitatea albaiuliană spre finanțare europeană nerambursabilă, în vederea reabilitării termice a unor blocuri din oraș, respectiv M-urile, plus alte 11 imobile.
Aceste clarificări au vizat reducerea consumului de resurse energetice primare, respectiv diminuarea cantității de gaze cu efect de seră pentru loturile I, II și III.
Una peste alta, dincolo de procedurile necesare, chiar dacă anevoioase, potrivit directorului Direcției Programe din cadrul Primăriei Alba Iulia, Crina Dumitrescu, în data de 15 decembrie ar putea fi posibilă semnarea contractului de finanțare pentru cele trei loturi (lotul 1: blocurile M1-M6B, M7A-M12, 35, 62, CH1 – bulevardele 1 Decembrie 1918, Transilvaniei), lotul 2 (blocurile 14A, 13B, CF11, MV1-MV7, MV2-MV12 – bulevardele 1 Decembrie 1918, Transilvaniei, strada Cloșca), lotul 3 (D3-D4, D2-D3, 8 – străzile Ampoiului, Gheorghe Șincai, Livezii).
Proiectele vor fi implementate în cadrul POR 2014 – 2020 – Axa prioritară 3.1 – ”Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor, Operațiunea A-Clădiri rezidențiale. – Sprijinirea investițiilor în eficiența energetică a blocurilor de locuințe”.
Valoarea totală a investițiilor se ridică la peste 8,5 milioane de euro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Pistă de biciclete, locuri de joacă și platforme pe apă: Cum ar putea arăta malul Târnavei Mari la Blaj
Pistă de biciclete, locuri de joacă și platforme pe apă: Cum ar putea arăta malul Târnavei Mari la Blaj Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că Planul Urbanistic Zonal (PUZ) „Dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre și conservarea biodiversității urbane prin amenajarea malurilor râului Târnava Mare în municipiul Blaj” nu necesită evaluare de mediu și urmează procedura […]
Plângerile penale vin ca ploile de toamnă peste Cetate, dar prin birouri prognoza rămâne aceeași: „No, asta e”: Nu-i așa că „no, asta e” ar trebui trecut direct în fișa postului?
Plângerile penale vin ca ploile de toamnă peste Cetate, dar prin birouri prognoza rămâne aceeași: „No, asta e”: Nu-i așa că „no, asta e” ar trebui trecut direct în fișa postului? Plângerile penale vin, una după alta, ca ploile de toamnă peste Cetate. Le depun diverși, le citește toată lumea, le comentează toată lumea pe […]
FOTO | O tânără din Alba, doctor în istorie, pasionată de creații handmade: Cum a ajuns de la educație muzeală, la pasiunea pentru obiectele create manual
O tânără din Alba, doctor în istorie, pasionată de creații handmade: Cum a ajuns de la educație muzeală, la pasiunea pentru obiectele create manual La 37 de ani, Camelia Hașa din Alba Iulia este un om care a adunat de-a lungul timpului experiențe din domenii diferite, dar care, în urmă cu aproape un an, a […]
