Blăjeanca Cristina Man, pentru a treia oară antrenorul anului în Alba! „Aurul la Europenele de cros, cea mai mare realizare”
Antrenoarea de atletism Cristina Man (46 de ani) a fost desemnată la finele anului trecut cel mai bun antrenor din Alba la secțiunea sporturi olimpice.
Este a treia distincție din cariera de aproape două decenii, după cele din 2010 și 2014, detronându-l pe albaiulianul Gabriel Avram, cel care a primit respectivul titlu 7 ani la rând! Activitatea Cristinei Man se leagă de CSȘ Blaj, dar mai ales de Atletic Club “Mica Romă” Blaj, entitatea sportivă privată susținută din resursele familiei.
“2022 a fost un an extraordinar de bun în plan profesional. În primul rând amintesc medalia de aur de la Europenele de cros, un rezultat care mi-a încununat munca de antrenor și manager, întrucât am reușit să construiesc o echipă de valoare la nivel european. Aceasta a fost cea mai mare realizare, plus calificarea Mihaelei Blaga la Campionatele Mondiale. După toate problemele de sănătate avute n-am crezut, la un moment dat, că e posibilă, însă Mihaela a izbutit și o prestație foarte bună în Columbia, calificându-se în finala probei”, a spus Cristina Man, aleasă în mai 2021 în funcția de vicepreședinte al Federației Române de Atletism, o postură onorantă.
“Acest titlu înseamnă mult pentru mine și mă bucur că munca mi-a fost apreciată, iar oamenii de sport din Alba înțeleg ce am realizat”, a mai spus Cristina Man, care în acelați timp este și profesor în cadrul Universității “1 Decembrie 1918” Alba Iulia.
Blăjeanca are în față în luna februarie primul concurs major al anului: Campionatul European de Cros pe cluburi, în 4-5 februarie, în Spania, la Castellon.
“Prima competiție a anului va fi și cea mai grea provocare, să ne batem din nou pentru titlul continental. Avem aceeași echipă, însă acum ceilalți știu la ce să aștepte, după ce în Portugalia fusesem în postura de outsideri”, a explicat Cristina Man. Pe agenda așteptărilor vine Campionatul European Under 20 din Israel (7-10 august, la Jerusalem), unde Mihaela Blaga (în ultimul an de juniorat) vizează o medalie, respectiv să urce pe podium. Din acest motiv, al prezenței la europene, Mihaela Blaga, sportivă care a beneficiat de curând de un stagiu centralizat de 3 săptămâni în Antalya, nu va concura la Campionatele Balcanice Under 20 din Serbia (februarie, în sală) și Turcia (în aer liber, iulie).
*Mihaela Blaga, marea speranță
Echipa AC “Mica Romă” Blaj a terminat în februarie 2022 pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Qeiras (Portugalia), la categoria junioare 1 (Under 20), la Cupa Europei de cros (ECC Cross Country). Echipa a fost compusă din Mihaela Blaga și Andreea Bogdan (legitimate și la CSȘ Blaj), Iulia Mărginean și Alexandra Hudea (dublă legitimare cu CSȘ Mediaș). Firesc, și în 2023 speranțele se îndreaptă spre Mihaela Blaga, o mare speranță a atletismului autohton. Anul trecut, sportiva care va împlini 19 ani în 4 martie, a bifat toate competițiile majore de profil: locul întâi cu echipa și locul 8 la individual în Portugalia; locul 14 la Cali (Columbia) la Mondialele Under 20 în proba de 3000 metri obstacole; locul 5 cu echipa la European Under 20 Road Race în Italia, în septembrie (la Ordezo); locul 50 (în progres ca timp și clasare), în decembrie, la Campionatul European de cros din Italia, de la Torino. La aceste rezultate din arenele internaționale se adaugă numeroase medalii naționale, plus tilul cucerit cu echipa la Campionatul Național de cros. Pe lângă Mihaela Blaga, alte două atlete din “Mica Romă”, Andreea Bogdan și Denisa Komives, eleve ale antrenoarei Cristina Man, au mai punctat în întrecerile interne și internaționale ale anului trecut.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Liga 5, etapa a 7-a: Mureșul Gâmbaș, primele puncte pierdute! AFC Micești – scorul rundei! ACS Crăciunel, noul lider în Seria 2
Liga 5, etapa a 7-a: Mureșul Gâmbaș, primele puncte pierdute, după 6 victorii! ACS Crăciunel, noul lider în Seria 2 Mureșul Gâmbaș, liderul Seriei 1, a pierdut primele puncte stagionale, după 6 victorii consecutive, fiind egalată în ultimele secvențe ale disputei de la Răhău. „lanterna roșie” Mureșul Săliștea are zero puncte în continuare și a […]
Liga 4, etapa a 7-a: Se strânge lupta la vârf în Seria 1! Voința Stremț a urcat pe locul secund. La Baia de Arieș, primarul Dup în diferend cu vizitatorii!
Liga 4, etapa a 7-a: Se strânge lupta la vârf în Seria 1! Voința Stremț a urcat pe locul secund. La Baia de Arieș, primarul Dup – diferend cu vizitatorii! În Seria 1, iarăși o etapă cu goluri multe, liderul Sportul Câmpeni a stat, asftel că urmăritoarele Hidro Mecanica Șugag și Dacic Blandiana s-au apropiat […]
Student Sport Alba Iulia, victorii la senioare și la Under 17! Miercuri, meci în Cupa României, cu Interstar Sibiu
Student Sport Alba Iulia, victorii la senioare și la Under 17 | Miercuri, meci în Cupa României, cu Interstar Sibiu Echipele de fotbal feminin ale Student Sport Alba Iulia, club care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, au reușit două victorii în disputele recente Mai întâi, la Under 17, un succes categoric în deplasare, cu […]
