BLAJ: Conferința Internațională ”Convertire și spiritualitate ecologică. Nu stăpâni, ci ocrotitori”. PROGRAM
Arhiepiscopia Majoră a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică în colaborare cu Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca organizează Conferința Internațională Convertire și spiritualitate ecologică. Nu stăpâni, ci ocrotitori, care va avea loc on-line în data de 17 aprilie 2021, între orele 14.30-19.00.
Evenimentul academic este organizat cu înaltul patronaj al Eminenței Sale Cardinal Peter K. A. Turkson, Prefect al Dicasterului Pontifical pentru Dezvoltarea Umană Integrală și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major și Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
Enciclica Laudato Sì, promulgată de Sfântul Părinte Papa Francisc în 24 mai 2015, a avut un puternic impact asupra întregii lumi contemporane. Conștiința publică a fost pătrunsă de conceptele cheie ale documentului, aducând certitudinea că nu putem separa criza ambientală de contextele umane la nivel personal, familial și social. Gândirea ecologică și demersurile în vederea aplicării acesteia au devenit vizibile la nivel mondial. Prelegerile care vor fi susținute în cadrul Conferinței vor aborda diferite aspecte ale ecologiei integrale din perspectivă teologică și științifică.
Întrucât pe platforma ZOOM vor putea participa maxim 100 de persoane, Conferința va fi simultan transmisă în direct și înregistrată pe canalul de Youtube: https://youtu.be/I1rnOlVr7bM
Program:
(Ora României)
2:30 pm Prezentare introductivă
Pr. Prof. Dr. Cristian Barta, Decan al Facultății de Teologie Greco-Catolică din Universitatea Babeș-Bolyai.
2:40 pm Discursuri de salut
Preafericirea Sa Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major și Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.Preasfinția Sa Claudiu Lucian Pop, Episcop Eparhial de Cluj-Gherla.
Excelența Sa Prof. Dr. Daniel David, Rector al Universității Babeș-Bolyai.
3:15 pm Eminența Sa Cardinal Peter K. A. Turkson, Prefectul Dicasterului pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale: Convertire și ecologie integrală. Apelul Papei Francisc.
3:40 pm Excelența Sa Mons. Miguel Maury Buendía, Nunțiu Apostolic în România și în Republica Moldova: Ecologia și Magisterul Pontifical.
4:05 pm Prof. Dr. Octavian Popescu, membru titular al Academiei Române: Epigenetica, ecologia și evoluția în contextul actual al schimbărilor climatice.
4:30 pm Pauză
4:45 pm Prof. Dr. Peter Schallenberg, Facultatea de Teologie din Paderborn (Germany): De la Enciclica „Laudato Sì”la Enciclica „Cu toții frați”: o perspectivă asupra spiritualității și eticii sociale.
5:10 pm Sr. Dr. Maura Zátonyi OSB, Abbey of St. Hildegard/Eibingen (Germany): Hildegard von Bingen și raportul omului convertit cu creația.
5:35 pm Rev. Fr. Prof. Dr. Cristian Barta, Facultatea de Teologie Greco-Catolică (Romania): Un precursor al spiritualității ecologice în România: Slujitorul lui Dumnezeu Mihai Neamtu OSBM.
6:00 pm Concluziile și încheierea Conferinței
Preasfinția Sa Cristian Dumitru Crișan, Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cât de importantă este vaccinarea anti-VSR pentru protejarea bebelușilor și a vârstnicilor: Ce spun specialiștii
Cât de importantă este vaccinarea anti-VSR pentru protejarea bebelușilor și a vârstnicilor: Ce spun specialiștii Societatea Română de Pneumologie avertizează asupra riscurilor reprezentate de Virusul Sincițial Respirator (VSR), în contextul apropierii sezonului infecțiilor respiratorii. Potrivit estimărilor, peste 5.500 de persoane vârstnice ajung anual în spitalele din România din cauza infecțiilor asociate acestui virus, în timp […]
Alexandru Rogobete vrea să schimbe plata gărzilor în spitale: Și medicii rezidenți ar urma să fie incluşi în liniile de gardă plătite
Alexandru Rogobete vrea să schimbe plata gărzilor în spitale: Și medicii rezidenți ar urma să fie incluşi în liniile de gardă plătite Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunțat că va face tot ce ţine de el ca până la finalul anului 2026, gărzile să fie plătite corespunzător, iar rezidenţii să fie incluşi în liniile de […]
Salariul minim ar putea fi majorat de la 1 ianuarie 2027: Creștere de 675 de lei, cerută de sindicate. Patronatele se opun
Salariul minim ar putea fi majorat de la 1 ianuarie 2027: Creștere de 675 de lei, cerută de sindicate. Patronatele se opun Salariul minim ar putea fi majorat de la 1 ianuarie 2027, iar sindicatele solicită o majorare cu 675 de lei brut, de la începutul anului viitor, și spun că astfel angajații ar putea […]
